Gandul de vineri seara
Imi plac oamenii pasionati. Aia care, pentru pasiunile lor, muta muntii. Nu, nu cei care renunta la orice pentru a-si urma pasiunea, cei care devin iresponsabili, ci acei oameni care gasesc un fel de echilibru.
Mi-as dori sa am o pasiune care sa ma mistuie pe interior. Sa fie atat de importanta pentru mine incat sa am vise despre momentele in care ajung sa mi-o exprim. As vrea sa stiu sa pictez sau sa dansez sau sa ma arunc cu parasuta. Sa ma dau cu parapanta si sa traiesc pentru momentele in care ma arunc de pe un deal inalt.
Mi-as dori sa imi placa sa ridic zmee sau sa fiu actrita, sa cant sau sa fac fotografii.
E cam tarziu pentru pasiuni mistuitoare de zile si nopti, dar le incerc pe ale altora. Pic cu pic, ma bucur putin de ele, pana ma plictisesc. Cel mai misto lucru e varful incercarilor de pasiuni, ma bucur de ele atat de tare incat, de fiecare data, simt ca mi-am gasit si eu pasiunea. Sigur ca nu e asa, dar incercarile astea imi fac viata mai picanta.
Ceea ce va doresc si voua. Macar sa incercati lucruri care starnesc pasiuni in altii.
Tweet
“Pic cu pic, ma bucur putin de ele, pana ma plictisesc.”
Asta-mi sună cunoscut. Nu am o pasiune a mea, sau cel puţin nu una constantă. Îmi plac o grămadă de lucruri şi am înclinaţie către ele, dar din toate activităţile extra pe care le-am avut de-a lungul timpului (vreo 10, incluzând voluntariatul din studenţie), nimic nu s-a prins de mine mai mult de un an, cel mult doi. I just get bored şi am tot timpul nevoie de ceva nou, nu-mi închipui cum aş putea avea vreodată o chestie constantă la care să mă gândesc şi pe care să mă concentrez.
Poate asta o fi pasiunea noastra: sa tot descoperim pasiuni :))
Nicio data nu este tarziu pentru nimic! Si sunt de parere ca fiecare dintre noi are un talent deosebit insa este nevoie de timp si rabdare pentru al descoperi. Sau poate cel mai simplu este sa te intrebi ce-ti face placere sa faci, ce te face fericita iar dupa ce ai gasit raspunsul la intrebarea aceasta, sa treci la treaba! Orice reusita sau orice lucru pe care cineva il face intr-un mod deosebit este compus din 10% talent si 90% munca, asa a fost intotdeauna! Desigur, umila mea parere!:)
Eu indiferent cu ce m-am ocupat, mereu m-am intors la desen sau “mesterit” cum numesc eu alte activitati conexe, gen origami sau decoratiuni. Un profesor de al meu mi-a spus la intalnirea de 10 ani, dupa ce a aflat ca m-am facut inginer, ca “arta este un vierme care te va roade mereu, toata viata, tu nu ai cum sa scapi”. Totusi, legat de pasiuni – dupa cam 25 de ani este tot mai greu sa iti formezi un hobby si ii aloci timpul cuvenit, pentru ca dupa ce omul se maturizeaza, asteapta rezultate foarte repede si nu mai tolereaza micile esecuri succesive, normale cand te apuci sa inveti ceva nou. De asta pasiunile se fixeaza prin copilarie sau adolescenta, cand inca esti obisnuit cu mentalitatea de a invata si a gresi.
De aia zic ca imi pare rau ca n-am o pasiune care sa ma mistuie. Am trecut de varsta aia