Scurt metraje romanesti – esential, pur, sec, cuprinzator

Ziua de joi a fost dedicata scurt-metrajelor a caror fan nu am fost niciodata, nu stiu exact de ce. Mi se parea doar ca se termina mult prea repede si nu ai timp sa intelegi esenta unui film de 11 minute, de exemplu. Adica, ma gandeam eu, nu poti intelege niste chestii daca nu ai timp sa vezi cum se dezvolta personajul.

Apai m-am foarte inselat (de vreo 2 saptamani incoace numai de premiere am parte, noroc  ca nu cred in superstita aia cu “ia o piatra in gura cand mergi intr-un loc nou sau faci un lucru nou”, ca aveam o vila construita cu pietrele adunate), ca mi-a placut atat de mult seria de scurt metraje vazute in creierii diminetii, de la ora 10, incat m-am dus si la seria a 2-a, de la ora 19.30. Si uite asa am vazut eu toate scurt metrajele din cadrul zilelor filmului romanesc la TIFF 2011.

Primul scurt metraj vazut (si cel la care am ras cel mai tare) a fost “Numaratoare manuala“, in care doi angajati ai CNADNR din 2010 (unul cu 20 de ani vechime si celalalt cu 2 ore vechime) numarau ochiometric masinile care treceau printr-un loc anume al unui drum national. Comicul de situatie e dat de atitudinea plictisita a angajatului vechi versus excesul de zel al angajatului nou. Tare mi-a placut si cred ca reflecta cel mai bine situatia actuala a companiilor care au ramas cu angajatii vechiului regim.

Cel mai emotionant scurt metraj a fost, fara indoiala, cel al lui Tudor Giugiu, “Superman, Spiderman sau Batman“, in care un tata se vede pus in situatia de a accepta ca sotia lui e grav bolnava si are nevoie de un transplant de inima cat mai urgent. Sunt 11 minute in care stai cu sufletul la gura pentru ca nu stii ce urmeaza sa se intample, tot ceea ce se vede pe ecran e un barbat care duce un copil inspre ceva: gradinita, bunici, loc de joaca, intalnire cu familia, orice. Singurul lucru la care iti stau ochii e plasuta pe care copilul (care nu are mai mult de 4 ani) a luat-o de acasa si a carei continut nu vrea sa-l arate nimanui. Odata ajuns la mama, care sta intinsa pe un pat de spital, copilul scoate “secretul” din punga: “uite, mami, ti-am adus niste inimi, sa-ti alegi care iti place.”

Scurt-metrajul pe care nu mai vreau sa il revad este “Apele tac”. Si nu pentru ca ar fi prost, Doamne fereste, ci pentru ca e foarte greu sa privesti filme care au ca subiect supravietuirea de dinainte de revolutie. Apele care tac sunt cele ale Dunari, martora de prea multe ori ale incercarii de fuga ale multor romani. Asta se intampla si in filmul de fata, cand doi barbati si sotia insarcinata unuia dintre ei se hotarasc sa fuga la sarbi .Pe malul celalalt ajung doar doi, manandoi fiind fortati sa ia decizii intr-o fractiune de secunda.

Cel mai fascinant a fost “Fata din Transilvania“. Cu fermecatoarea Maia Morgenstern in rolul principal, filmul spune o poveste despre cum nu conteaza planurile pe care ti le faci, daca destinul vrea sa intervina, o va face atat de frumos incat te va lua de pe sinele bine stabilite. Sa nu mai zic ca a fost filmat langa Biertan, la Dealu Frumos, chiar langa comuna Richis, si privind cadrele chiar ai impresia ca zanele, ursitoarele si Feti-Frumosii mai exista. Si pentru ca tuturor ne plac povestile, a fost si cel mai aplaudat scurt-metraj dintre toate pe care le-am vazut eu.

Iar filmuletul care mi-a adus o stare de bine si care, chiar daca are ca subiect o intamplare petrecuta tot pe vremea dinainte de ’89, ridiculizeaza putin lumea ideatica pe care voia Ceausescu sa ne-o impuna, povestindu-ne despre un concurs tematic desfasurat la strung si care are in centru doi elevi pretendenti la inima unei eleve fruntase din scoala. “Strung love” e simpatic, cu zambet si cu suflet, un scurt metraj pe care iti va placea sa-l revezi destul de des.

Azi, uitandu-ma in spate, mi-am dat seama ca, in afara de Pina, eu am vazut doar filme romanesti la TIFF 2011. Si toate mi-au placut.

Tweet