“Nu avem alta istorie. Pe asta trebuie sa o aratam publicului”

Acest articol face parte dintr-o serie dedicata Festivalului International de Film Comedy Cluj, care se desfasoara in perioada 14 – 23 octombrie 2011, la Cluj-Napoca.

Nu sunt cuvintele mele, sunt cuvintele lui Gabriel Achim, regizorul filmului “Visul lui Adalbert”. E ceea ce mi-a explicat cand l-am intrebat de ce filmele noastre, care fac haz de necaz, trebuie sa se termine intotdeauna foarte prost.

“Visul lui Adalbert” e un altfel de film despre comunism. E un film despre visele care pot deveni realitate, despre libertatea care se poate obtine, chiar si pentru o clipa, prin arta sau sport. Actiunea e plasata in anul de gratie ’86, cand o echipa de fotbal din Romania a castigat Cupa Campionilor Europeni. Cand Duckadam, Lacatus si Steaua erau pe buzele tuturor pentru ca le-au adus o fericire pe care n-o pot trai in mod normal, inchistati fiind in spatiul controlat care era Romania comunista de la acea vreme.

Tovarasul Iulian lucreaza la departamentul de protectia muncii si visul lui este sa regizeze filme. Pentru ca se apropie aniversarea intreprinderii, conducerea decide sa faca un fel de festivitate, iar pentru Iulian asta e momentul in care ar putea sa-si primeasca cele 5 minute de faima. Realizeaza doua filme, unul despre protectia muncii, pe care il doreste a fi o metafora despre cat de important e sa tii cont ca obiectele cu care lucrezi sa fie in perfecta stare de functionare si unul despre fosta lor colega care si-a pierdut ochiul intr-un accident de munca.

Contrar tuturor asteptarilor, filmul de arta nu e “Visul lui Adalbert”, ci acel film pe care nici spectatorii din cinematograf, nici cei prezenti la festivitatea intreprinderii, nu ajung sa-l vada. E filmul care ar putea sa-l descatuseze, cumva, pe Iulian de sentimentele pe care le are pentru Lidia, colega care a suferit accidentul de munca, pentru ca ea e si amanta lui. Filmul pe care nu-l putem vedea e filmul despre iubire interzisa, traita fix ca la nivelul acelor vremuri: sec, fara vorbe mari si adanci, doar cu pragmatism si multa teama.

Un film despre comunism? Da, fara indoiala. Dar e despre acel comunism care indrazneste sa fie si vesel si cu speranta. Despre acel “Apara Duckadam!” spus tremurat si cu teama de catre comentatorul meciului, in  a carui voce simti bucuria nemarginita pe care nu poate s-o strige atat de tare pe cat ar dori. E acel comunism in care oamenii stiu ca libertatea iti poate fi luata, dar visele nu ti le ia nimeni. E acel comunism in care lucrurile rele se intampla si tragediile stau sa erupa in orice moment si care nu pot fi impiedicate, dar care nu curma sperantele oamenilor. Si e acel comunism in care lucrurile bune se intampla, in ciuda multor celor rele.

De vazut, clar. Si va mai spun doar ca Florin Piersic Jr. mi-a zis despre acest film, la un moment dat: “E cel mai bun film despre comunism pe care l-am vazut vreodata.”

Trailer:


7 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *