Zoia Alecu si destinul

Pe Zoia Alecu o ascult de cand eram mica, mica. Era in Sphinx Experience, cu ea am invatat ce e muzica romaneasca, in putinul timp pe care il aveam la dispozitie in Magazinul Duminical.

Anul asta, la festivalul de Folk de la Alba Iulia am avut sansa sa stau langa ea pe o canapea si sa-i spun ca eu cu ea (si cu altii ca ea) am crescut. Mi-a zambit frumos, cu caldura si mi-a spus: “ai crescut frumos”. Apoi a mers pe scena si a cantat din toata inima.

In seara asta, dupa o zi frumoasa si nebuna si agitata si plina de tot felul de chestii, am ajuns acasa si m-am pus pe ascultat muzica romaneasca. Asa am simtit. Si, din nu stiu ce motiv, am cautat piesele Zoiei, mi se facuse dor de vocea ei extraordinara si simteam ca trebuie s-o ascult. Apoi, asa cum fac intotdeauna, am impartit bucuria muzicii cu prietenii mei de pe Facebook, iar Bogdan Besliu mi-a spus un lucru minunat: “azi e ziua ei”.

Si n-am vrut sa las sa treaca ultimele minute din aceasta zi fara sa-i spun “la multi ani, doamna”, aici, ca altundeva n-am unde. Sa ne cantati si sa ne incantati tot mai mult si in anii care urmeaza. Si sa fiti sanatoasa.

Tweet