Asta e destul de veche, dar imi place la nebunie

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=dkfdLIx_kTY&hl=en&fs=1]

Jellyfish - New Mistake

Si a fost si weekendul, a trecut si nunta, sunt din nou la Timisoara, fericita si relaxata. Despre nunta…numai de bine, ca doar a fost un moment fericit in viata celor doi care s-au casatorit. De cand am ajuns, am avut asa o stare aiurea, stateam la masa cu mama, tata si sora-mea, la un separeu, fara posibilitatea de a vedea prea multe in jurul nostru (mno, restaurant de fitze care apreciaza intimitatea, lucru pe care nu ti-l doresti la o nunta). Bineinteles ca am inceput direct sa beau, ca doar ce altceva as fi putut sa fac? In curand m-am lasat si de treaba asta, in restaurant nu se gasea gheata (?!?!), iar whiskey-ul cald nu se numara printre bauturile mele preferate, asa ca am continuat cu pepsi si cafea. La un moment dat a inceput dansul, pe o muzica asigurata de orchestra restaurantului, care avea ca lider de trupa un idiot facut gramada care din timp in timp mai facea cate o remarca idioata care lui i se parea foarte funny (”acum sa cautam o muzica pentru oameni” - ringul de dans era plin, drept urmare ne-a facut pe toti animale sau ceva de genul). Eu cu sora-mea deja ne gandeam ca asa trebuie sa te simti daca esti emo: descurajat, depresat, plictisit, in pragul disperarii ca orele trec ataaaaat de greu. Au mai fost si momente artistice care presupuneau entuziasm si batut din palme, se pare ca e o moda sa iti transformi nunta in spectacol - au dansat Junii Sibiului si niste copii de la nush ce club de dans. Probabil ca prezenta lui Adi Ordean la nunta (dada, ala de la Compact, geniul creator al pieselor de mare succes cantate de ASIA) a cerut o desfasurare de forte mai mare decat era prevazut. Salvarea mea a fost printul de la ora 5 (nunta a inceput la 2 jumate ziua, la Sibiu nuntile se tin pana la 12 noaptea), nu pe cal alb, ci cu o camasa alba si cravata rosie, care m-a luat la dans si nu m-a mai lasat pana la final. Ne-am plimbat, am dansat, am ras, am povestit..no, ca doi oameni mega plictisiti care s-au bucurat ca au mai gasit pe altcineva in aceeasi situatie. Sfarsitul nuntii m-a prins (surprinzator) cu regrete ca deja e gata. Mi-am luat la revedere de la toata lumea si am plecat fericita inspre prietenii mei cu care am stat de vorba pana tarziu in noapte. Apoi am plecat acasa sa dorm si sa visez frumos
Am poze, filmari si alte chestii pe care o sa le postez dupa ce ma intorc din plimbari (da, deseara iarasi plec, voi fi din nou pe baricade miercuri dimineata).

Am ajuns la Sibiu dupa un chinuitor drum cu sageata CFR-ului (incredibil de incomode scaune, desi per ansamblu aspectul e ok) in care m-am distrat cu un pustiulica de vreo 4 anisori extrem de dezghetat, in timp ce de pe scaunul de langa mine mi se aruncau priviri tandre de catre un rus (cred) care venea de pe munte.

Ma pregatesc de nunta, la ai mei in casa e activitate maxima (no, sunt nasii de botez ai fetei care se casatoreste azi), iar printre ele, tata imi mai pune cate o piesa care sa ma mai scoata din starea aiurea. Printre care si asta:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=B1e6RK4aMWI&hl=en&fs=1]

PS: Azi e si ziua sora-mii (ea si comunistii cu paradele lor) si ma bucur din suflet ca am putut sa-i spun pe viu “la multi ani”.
Sa cresti mare si frumoasa, tu sis

Pornind de la acest comentariu, mi-am adus aminte de un bun prieten, Narcis pe numele lui, car este muuult diferit fata de tot ceea ce am cunoscut eu pe lumea asta.

Cand am mers prima oara la el in vizita, dupa un rand de pocher si vreo 2 beri, a trebuit sa folosesc toaleta. Am intrebat omul in ce directie o iau spre baie, iar el mi-a spus ca nu stie exact in ce directie e casa mea. Am ramas perplexa, toti ceilalti prieteni ai mei erau pe jos de ras (ma rog, ei il cunoasteau de mai multa vreme), iar eu nu stiam ce sa fac. intr-un final, mi-a aratat care e usa de la baie, dar mi-a aratat si unde e spirtul (”Mona”) cu care trebuie sa dezinfectez capacul de la WC. Eram atat de socata incat nici sa ma enervez n-am mai putut. La urmatoarea vizita deja am putut sa fac si eu misto de alt nefericit care se nimerise in casa lui Narcis. Stiu ca ma intrebam atunci cum naiba rezista nevasta-sa langa asa un nebun.

more…

Incep weekend-urile criminale. Sambata dimineata devreme voi pleca spre Sibiu cu trenul, claro, ca n-am de gand sa stau ore in sir pe la semafoarele de pe drum. La Sibiu trebuie sa particip la o nunta (deh, obligatiile astea), sper sa-mi vad vreo 2-3 prieteni, iar duminica seara ma intorc la Timisoara. Saptamana viitoare voi pendula intre Timisoara si Remetea Mare, ca trebuie sa fiu la doua nunti in aceeasi zi. Ca se casatoreste lumea asta intr-o nebunie, parca o dat o boala in toti si nu mai are nici unul rabdare, toti vor ACUM.

Eu una nu mai cred in casatorie. Am crezut odata, mi-am dorit copii, liniste si tot ce inseamna o familie. Am si avut pentru o vreme linistea aia. Acum nu mai vreau asta, cred ca m-am lovit mult prea tare cand am cazut de la mare inaltime. Bine, povestea mea nu e in nici un caz cu mult diferita de a altora, nu sunt prima femeie divortata de pe pamantul asta si in nici un caz n-o sa fiu ultima De ce ma gandesc acum la asta? Pentru ca imi e putin teama de nunta la care merg, de reactia mea, de felul in care o sa ma comport. Pentru ca e prima oara de cand am divortat cand merg la o nunta si as face orice sa nu trebuiasca sa fiu acolo. Din pacate, nu se poate, si dupa cum ar zice un psihiatru (sper sa nu ajung acolo prea curand), “trebuie sa merg si sa-mi infrunt temerile”. O sa incerc sa spun din suflet “Casa de piatra”, o sa incerc sa fac poze fericitilor miri, o sa incerc sa dansez si sa ma simt bine. Sper sa si reusesc.

Si pentru ca e ora amintirilor, Veve cu ale lui muzici mi-a adus aminte de asta:

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=qsh18FKSS24&hl=en&fs=1]

In jurul meu vad ca tot mai multi barbati au devenit mult prea peocupati de aspectul lor fizic. Epilat, unghii lacuite, ore intregi petrecute la stilist sau in magazinele de cosmetice etc. Eh, acum nu zic ca nu e nevoie, ca barbat, sa faci cateva chestii care tin de igiena, cum ar fi sa te speli, sa iti tii unghiile ingrijite, sa iti aranjezi parul, chestii de genul asta (am inteles ca e chiar comod si epilarea axilei si a zonei inghinale, mai ales cand e cald). Dar de aici pana la a te “bate” cu o femeie pentru o programare la un cabinet cosmetic e cale lunga…sau era, cel putin, pana acum cativa ani. Scuza de genul: “nu pot sa vin acum la strand ca nu m-am epilat” era exclusiv atribuita femeilor; ei bine, saptamana trecuta am auzit exact aceeasi fraza spusa de un amic. Era sa-mi scape telefonul din mana, iar urmatoarea reactie a fost sa izbucnesc intr-un ras necontrolat si sa-l sfatuiesc sa-si faca si pedichiura, daca tot se epileaza.

Si nu, nu inteleg nevoia asta a barbatilor, care petrec prea multe ore facandu-si tot felul de ajustari, spunand ca tin la igiena lor. Pai dragilor, daca tineti atat de mult la igiena voastra, de ce plecati din cluburi cu cate o pitzi agatata de gat, a carei igiena e (in mod evident) de o calitate indoielnica? Si cu care daca mergeti acasa, exista sansa sa va inruditi moral cu jumatate dintre cunoscutii vostri?

Eu nu vreau un barbat cu care sa ma cert ca mi-a folosit toate benzile de ceara, cu care sa fac concurs “cine are stilist mai mishto”, care sa-mi ia lacul de unghii si crema de corp sau care sa-mi spuna ca gelul de dus pe care l-am luat nu are destul “kashmir” in el; nu vreau un barbat cu piele fina, cuticule taiate sau care sa se pupe cu prietenii lui de cate ori se intalnesc.  Pentru ca prietene cu care sa impart toate lucrurile astea, am destule… Voi?

Simplu si frumos..nu?
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=8ycNv219dk0&hl=en&fs=1]

Eu stau “Invisible” pe messenger de o gramada de vreme. E deschis toata ziua, dar am de lucru, asa ca nu prea am vreme de stat la taclale (dar imi fac timp sa scriu pe blog ). Toti prietenii mei s-au obisnuit cu asta, asa ca invizibilitatea mea nu mai afecteaza prea multa lume, daca au ceva de zis imi zic, iar eu, daca am timp raspund, daca nu - nu. Mi se cam rupe de comentariile tuturor care ma iau la misto ca ma ascund, nu l-am bagat in seama nici pe fostul meu sef care ma certa intr-una ca nu stau online, cu link catre site-ul firmei..mda, ce sa-ti spun… Veve ma iarta cand nu-i mai raspund cateodata, stie ca-s ocupata si ma intelege, la fel si majoritatea celor pe care ii consider prieteni. In plus, deja nu mai e un secret pentru nimeni ca au aparut tot felul de programele care iti arata daca cineva este online, dar nu vrea sa se arate. Oricum nu le inteleg utilitatea, alegerile fiecaruia trebuie respectate, daca a ales sa stea ascuns, o fi avand omu’ un motiv.
Ceea ce nu inteleg eu este de ce aleg unii optiunea de a aparea “offline” doar pentru unii oameni din lista. Frate, nu-i vrei, da’ nu te obliga nimeni sa-i tii acolo. Da-le un ignore, scoate-i din lista, fa ceva in sensul asta, dar nu te comporta ca si cand ai avea ceva de ascuns..ma rog, cred ca fiecare are mentalitate proprie si mod diferit de a actiona. Pana una alta, sunt “invisible”pe messenger, astept sa ma contactati
PS: Acest post a fost scris pentru amicul meu care a uitat ca, din cand in cand, mai folosesc si celalalt id de mess

Ca tot e vara pe sfarsite, m-am gandit sa trag si eu niste concluzii, asa, ca de sfarsit de sezon. Tocmai s-a incheiat a 3-a vara consecutiva fara concediu. In afara de cate un weekend furat pe la Felix sau Surduc, n-am cu ce sa ma laud. Prin aprilie mi-am facut o lista pe care am scris cam ce vreau sa fac vara asta. Am sters, una cate una, fiecare pozitie din lista, pana cand mi-a mai ramas doar una: sa merg cu bicicleta in Muzeul Satului din Sibiu. Mai am o sansa, in weekendul asta, planul e facut si sper sa nu mai intervina nimic.
Mi-am adus aminte de planurile mele de pana acum, de momentele in care luam decizii importante, bazandu-ma pe ceea ce-mi doresc. Cand eram mititica, ma uitam la filme (pe video, pe la prieteni ai parintilor mei) in care era cate un personaj feminin imbracat la costum si cu servieta in mana; femei de cariera, aranjate si stilate. Iar cand ma intreba cineva ce vreau sa fiu atunci cand voi creste, spuneam invariabil “femeie cu costum si servieta”. Nu eram interesata de o meserie anume, vroiam doar sa ma imbrac si eu ca femeile alea, indiferent de meseria pe care ar fi trebuit sa o fac. Cu gandul asta in minte mi-am inceput zilele mele de munca. Si am muncit pana cand am reusit sa-mi implinesc visul: acum ma imbrac doar in fusta si taioare, ma plimb peste tot cu servieta in care-mi sta laptop-ul, port pantofi cu toc, am dead line-uri, sedinte de marketing, analizez raportul calitate-pret, fac studii de piata etc. Pentru ca in filmele alea, singurele probleme ale femeilor pe care le vedeam eu imbracate frumos erau legate de cate un june prim care le curta, iar mie nu mi-a spus nimeni ca o sa ajung sa am concediu o data la un cincinal, cam ca si Congresul PCR de pe vremuri.
Bine zicea vorba aia, “ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa se intample…”

Sunt infiorator de plictisita. Vizionez la inregistrarile alea de vreo 4 ore deja… Si ca si cand n-ar fi fost de ajuns, am un mititel de coleg care imi tot arunca pastile:

“Auzi..alte posturi nu prinzi?”
“Te simti ca la Big Brother, asa-i?”
“No, ce s-o mai intamplat in casa?”
“Hmmm…masini, faruri, o camera goala…real time drama…”