E 1 noaptea si eu n-am somn. Sunt atat de obosita si de bulversata de ultimele evenimente din viata mea incat nu pot sa inchid un ochi. Am avut un weekend nebun, ciudat, frumos, interesant…dar detaliile le tin pentru mine, n-as vrea sa-mi pierd misterul tocmai acum

Una peste alta, am cunoscut oameni minunati zilele astea. Pe unii ii vazusem pana acum doar la televizor sau citisem despre ei prin ziare asa ca a fost putin ciudat sa stau la masa cu ei..dar se stie ca eu ma adaptez foarte repede, asa ca nici de data asta nu m-am dezmintit. I-am cunoscut si pe Visurat si pe Denisuca. Faini tare oamenii astia, m-am simtit de parca ne cunoastem de cand lumea. Nici nu-i greu sa te simti in largul tau langa asa oameni relaxati.

Iar acum constat ca, odata cu noul job, nu mai am deloc timp pentru mine. Nu ca as fi avut eu prea mult inainte, dar ceea ce fac acum presupune foarte multa implicare. O sa spun tot atunci cand va fi momentul (ca asa-mi place mie sa fiu secretoasa, desi n-am motive).

Mi-e dor de sora-mea, ca de cand cu relatia ei serioasa a uitat sa ma mai viziteze. Mi-e dor de diminetile mele in care stateam vreo 2 ore in pat cu cafeaua in mana si citind blogurile preferate. Mi-e dor de prietenii mei pe care nu i-am mai vazut de ceva vreme.

Cateodata imi urasc viata asta agitata. Dar stiu ca n-as putea sa traiesc calm, linistit, cu 8 ore de munca pe zi, eventual langa un el caruia sa-i duc berea la pat cand urmareste meciul la televizor. Brrrrr…. call me irresponsible 

$4390.00The Cadaver Calculator - Find out how much your body is worth.

Created by OnePlusYou

Am prins un nenorocit de virus care acum isi face de cap cu mine. N-am voce deloc, iar in meseria mea asta e cel mai rau lucru care se poate intampla: sa nu pot vorbi cu clientii nici macar la telefon. Mai ales acum, cand trebuie sa inchei o colaborare si sa incep alta, deci sunt de 2 ori mai ocupata decat in mod normal.

Azi am vrut sa stau acasa. M-am trezit pe la 8 si ceva si mi-am dat seama ca nu ma pot da jos din pat fara sa ametesc. Mi-am facut o cafea si n-am putut s-o beau. Apoi mi-am facut un ceai. Ala e bun. Am mai dormitat vreo ora, apoi s-au pornit telefoanele si mi-am dat seama ca n-o sa pot sa stau in pat, asa cum mi-am planificat.

Acum sunt la birou. La unul dintre ele. Nu ma pot concentra si am niste materiale de prezentat peste 2 ore. N-am lucrat nimic, mai bine scriu pe blog. Poate se intampla o minune si ma insanatosesc intr-o clipa. Sau nu se intampla nimic si tre sa ma adun si sa lucrez. Si acum imi urla in minte o dorinta, pe care o am intotdeauna cand ma simt rau: vreau la mama!!!

Ziua mea s-a inseninat

Am fost la premiera nationala a lui Boogie. Si ma simt mandra de asta, cred ca e cel mai bun film de la Filantropica incoace. Povestea lui Bogdan - Boogie - este povestea barbatului de 30 de ani care isi vrea tineretea inapoi si care realizeaza ca nu se mai poate intoarce in timp si ca viata lui este extraordinara exact asa cum o traieste. Prin personaje reale si dialoguri lejere, “Boogie” te ridica si te coboara (sentimental) exact asa cum nu te astepti. Am ras in hohote si mi-am regasit o parte din viata in situatiile din film. Acum o sa fac o recomandare pe care nu credeam ca o sa vreau sa o fac vreodata: mergeti si vedeti filmul la cinema; da o senzatie incredibila si cele aproape doua ore de film trec pe nesimtite.

M-am simtit foarte bine la after party, e o senzatie minunata sa stai de vorba cu oameni care au schimbat perceptia despre Romania in lume. Si uite cum, dupa cateva lucruri urate ce mi s-au intamplat zilele trecute, am ajuns sa ma pun la somn zambind .

LE: Aici e site-ul oficial al filmului. No, mi-o placut tare, asa ca dau toate informatiile.

Zilele astea mi s-au intamplat o gramada de lucruri importante. De departe, cel mai important mi se pare faptul ca incep o noua colaborare. E un nou inceput pentru mine, mai ales ca e exact ceea ce mi-am dorit sa fac intotdeauna: sa modelez, sa creez, sa promovez. Stiu ca voi munci de trei ori (cel putin) mai mult decat am facut-o pana acum, insa satisfactiile (sper ca) vor fi pe masura. In curand voi incepe si deplasarile prin tara, va trebui sa vizitez Bucurestiul mai mult decat vreau, dar - ne place sau nu - acolo e locul de unde incepe totul in tara asta.

Dar pana atunci, mai am de mers la o nunta, maine. Stiu, am innebunit pe toata lumea cu nuntile mele, dar eu sunt de-a dreptul terifiata de ele deja. Insa maine, totul va fi mai placut: in primul rand pentru ca e ultima nunta pe anul asta si am timp sa ma recuperez financiar pana la Craciun (oare?!) si in al doilea rand pentru ca inainte de nunta voi merge la premiera unui film pe care mi-am dorit sa-l vad, dat fiind faptul ca-l cunosc pe regizor (am si eu voie sa ma laud cu personalitatile pe care le cunosc ). more…

Cata ipocrizie pe lumea asta. Ma tot lovesc de ea si ii gasesc tot alte si alte laturi. eu am fost (si inca mai sunt) genul de persoana care se zbate pentru ceilalti total dezinteresat. Daca am primit un multumesc, a fost foarte bine. Daca nu, mi-am zis ca “asta e” si am mers mai departe.

Insa sunt momente in care chiar se umple paharul, in care imi jur ca nu mai fac nimic pentru nimeni, niciodata, ca imi vad de ale mele si fiecare sa se descurce cum poate. Acum sunt intr-un moment de felul ala. Pentru ca un om la care am tinut foarte mult, a umplut paharul. more…

Iar e 7 dimineata. Ma anunta telefonul si vocea lui Badea, ca televizorul e setat sa se aprinda la 7 fix, cu sonorul dat pe undeva pe la linia 30. Deci sa urle, ca altfel nu ma pot trezi. Cu greu ma tarasc din pat, merg la bucatarie, aprind aragazul, pun ibricul pe foc. Merg la baie si imi dau drumul la apa pentru dus. Ma intorc in bucatarie, ca am uitat sa pun apa in ibric. Apoi fac un dus, imi fac a doua cafea (pe prima am dat-o deja in foc) si ma pun la calculator. Aprind laptopul, tigara si injur orange-ul ca iar trebuie sa resetez modemul. In sfarsit, liniste: internetul functioneaza, paginile de bloguri se deschid fara probleme: Veve (si forumul lui pe diverse teme), Arhi cu ale lui miserupisme (sau nu), Denisuca - invioratoare, ca de obicei, Dono cel amuzant de serios, Real Life si ale lui posturi bine documentate, VisUrat - acid si usturator. more…

Articol scris de Daniel. Noi ne facem cafeaua singuri, asa cum ne place!

Sunt in jurul meu atatea papusi incat la un moment dat consideram ca sunt o papusa si eu. Am incercat mereu sa-mi fac stapanii fericiti si chiar pot spune ca am reusit. Numele meu este Paquita, sunt “moapsa”, cum le place unora sa zica. Am aparut in viata “alor mei” acum doi ani de zile, cand prima mea stapana a decis ca se marita si nu mai poate avea grija de mine… am inteles asta, oricum nu-mi acorda atentia pe care o merit!

Am ajuns timida si speriata in noua casa, acum sunt fericita aici! Totusi nu pot intelege de ce nu am voie sa rod mugurii plantelor, de ce nu am voie sa stau in pat cand vreau… Lumea zice ca sunt cam prostuta… Hm… asigur lumea asta ca doar fata o am de prostuta, eu incerc sa fiu cat mai inteligenta!

La capitolul mancare… aici am de comentat… Mananc doar “boabe pentru caini”, este oribil! Cand sunt scoasa in curte fug grabita la castronele prietenilor mei, cainii din curte, care primesc zilnic bunatati unsuroase, gatite de stapani… Eu nici la dieta nu sunt, nici prea grasa! Doamne ca buna-i mancarea vecinilor! Tremur cand vad un castronel cu “cate ceva”… Sunt fericita! Dorm toata ziua, ma joc, rod cate un cablu uneori… Voi ati putea suporta o astfel de moapsa ca mine?