Toamna se numara bobocii

A venit toamna. Bine, daca ma intreaba cineva pe mine as zice ca a venit direct iarna, la cat de frig mi-a fost ieri (in casa fiind, cu tot cu bluzele puse una peste alta).

Azi a inceput scoala. Pe ploaie, frig, noroi si alte cele. Cu scoli care inca nu sunt pregatite sa-si primeasca elevii, dar asta e o problema care dureaza de prea mult timp ca sa mai fie bagata in seama. Cu acelasi spert la flori (care brusc au devenit exagerat de scumpe), cu goana nebuna dupa manualele alternative (parintii) si dupa ultima moda in imbracaminte (copiii).

Eu mi-aduc aminte cu drag de emotia pe care o simteam de fiecare data cand incepeam un nou an scolar. Mai ales in timpul liceului, inceputul scolii era unul din momentele extrem de placute. Imi revedeam colegii (cu care ma intelegeam foarte bine), stateam zile in sir la povesti despre cum a fost vacanta, ce oameni noi am mai intalnit si (bineinteles) care ne sunt noile cuceriri ;) . Pana si de profesori imi era dor, am avut noroc de oameni tineri care au stiut sa ne indrume. E drept, pe vremea aia inca mai exista un respect special pentru dascali si nu cred ca trebuie sa mai fac vreo comparatie in sensul asta cu generatia actuala.

Sunt nostalgica acum, imi doresc bucuria revederii si desi tin legatura cu foarte mult dintre fostii colegi, imi doresc sa ma mai numar o data printre bobocii toamnei…


Tags:

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *