Cand pasiunea se intalneste cu munca – PLAI 2013

Nu-mi place sa vorbesc despre munca mea, aici pe blog. Nu ma intrebati de ce, pur si simplu cred ca blogul trebuie sa ramana separat de ceea ce fac eu zilnic, desi n-as fi ajuns sa muncesc ce muncesc acum daca nu era blogul. Totusi, mica mea dorinta este ca vestea despre evenimentele la care colaborez sa ajunga catre toti cei interesati indiferent daca ajut sau nu scriind pe blog despre asta. Adica sa-mi fac munca atat de bine incat sa nu trebuiasca sa spun nimanui ca sunt implicata in ceva. Si acum puteti sa spuneti ca sunt ciudata. Oricum stiam asta.

Cateodata, insa, evenimentele la care pun umarul sunt atat de misto incat vorbesc despre ele non stop: cand ma intalnesc cu prietenii, cand imi fac cunostinte noi, cand scriu cate ceva pe Facebook sau pe Twitter. Pentru ca pasiunile se transmit si “microbul” facerii de lucruri frumoase ma cuprinde si ma entuziasmeaza. Ceea ce se intampla si in cazul de fata.

Nu mai e un secret pentru nimeni ca incepand de anul acesta m-am alaturat echipei de voluntari de la PLAI. Acum e o chestie oficiala, cu adresa de e-mail si trecutul pe lista echipei, insa de fiecare data cand mi-au cerut ajutorul l-am oferit cu bucurie si maxima incantare. Pentru ca sunt tineri, frumosi, destepti, inovativi si si-au asumat niste riscuri fenomenale atunci cand au inceput festivalul. Si cand zic asta ma refer in primul rand la Norbert Tako si Andreea Iager Tako, acesti doi oameni care la 19 ani, in loc sa-si vada de superficialitatea tineretii, au ales sa faca un credit major la banca pentru a face un festival ce s-a nascut direct din sufletul lor; pe langa ei, echipa de voluntari permanenti e minunata si e o placere sa lucrezi cu ei cot la cot.

Sunt, deja, vreo doua luni de cand lucrez cu cei din PLAI. Toti suntem voluntari si suntem putini cei care lucram in timpul zilei, pentru ca majoritatea lucreaza in alta parte, avand joburi full time. Asa ca seara, dupa ora 19, inbox-ul meu se populeaza cu discutii, propuneri, rezolvari de treburi si e atat de frumos incat pentru prima oara in viata mea ma bucur ca lucrez seara, pana noaptea tarziu. Cand entuziasmul depaseste linia virtuala si se simte direct pe piele, sporul este nemarginit, energia pare ca nu se termina niciodata.

Ce pregatim anul acesta? Cred ca nu mai e nevoie sa va spun de ZAZ, Patrice sau Maia Vidal, artistul rezident PLAI 2013. Pe langa asta, activitatile culturale de zi din Muzeul Satului Banatean sunt multe si pentru toate varstele si tipurile de oameni. Doar sa vreti sa zaboviti vreun ceas-doua printre casutele si corturile special amenajate. Si pe Doina, fata de la PLAI, poate ca ati vazut-o deja, ori prin oras, ori prin articolele ce s-au tot scris despre ea in ultima vreme.

doina-PLAI resize

Anul acesta, in premiera, vom avea si bloggeri nationali acreditati la eveniment (bloggerii timisoreni merg deja de cativa ani) si sa stiti ca fac niste mari plecaciuni in fata lor ca au acceptat sa vina. La noi, voluntariatul se extinde peste tot si toti cei care vin din alte parti ale tarii o fac, in cea mai mare parte, cu resurse proprii. O sa-i cunoasteti pe toti, in curand, insa le multumim din suflet ca fac tot posibilul sa ne ofere suportul lor.

In alta ordine de idei, de aici va puteti cumpara bilete si eu zic sa va grabiti. Ca nu degeaba festivalul e in top 5 vanzari EVENTIM (si sta pe acolo de ceva vreme), iar Muzeul Satului Banatean are capacitate limitata. Anul trecut s-au inchis portile la 5000 de oameni si sper ca nu vrei sa ratati minunatiile de pe scena festivalului. Poate mai dati un ochi si pe pagina de Facebook, ne cam distram pe acolo si mai lasam si informatii utile pentru cei care vor sa ne treaca pragul intre 13 si 15 septembrie.

Deci ne vedem la PLAI?

Festivalul PLAI 2013 este organizat de Asociaţia Culturală  Sunet Ambianţă  Timişoara şi Casa de Cultură  a Municipiului Timişoara, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Consiliul Judeţean Timiş și Institutul Francez din Timișoara.

Sponsori principal PLAI 2013: HELLA

Sponsori: Euro GSM și Staropramen

Sustin investind in dezvoltarea PLAI: Cabinet MercescuDraxlmaierKathrein,ContinentalIHM Total Consult și Quark Motors.

Ultrabooks Toshiba

No Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *