Gazeta de festival oradean: Podu’, Malaele si o exclusivitate

Spectacolul de aseara de la Toamna Oradeana a fost, fara indoiala, unul dintre cele mai asteptate din tot festivalul. Adaptare dupa “Podul sinucigasilor” de Paul Ioachim, spectacolul sustinut aseara de Horatiu Malaele, George Ivascu si Meda Victor a fost exact ceea ce eu aveam nevoie: o portie de rasu’-plansu’, o satira neagra, dar extrem de amuzanta, o ora si ceva de relaxare totala si de urmarit niste actori care s-au daruit pe scena, cu totul.

Trei oameni cu probleme mari, O Artista, Un Neinteles si Un Indragostit, se intalnesc pe un pod de pe care au de gand sa se sinucida. In asteptarea trenului care aduce moartea, incep sa vorbeasca despre problemele lor, despre felul in care acestea i-au facut sa se gandeasca sa isi curme viata. Cu mult umor, cei trei se indreapta spre momentul pe care ei il considera a fi ultimul petrecut pe Pamant, insa, in fata mortii dezarmeaza si isi gasesc motive mici (dar puternice, pentru ei) pentru a nu recurge la gestul nesabuit.

Am vazut mult din romanii de azi in piesa de aseara. Haz de necaz, incapacitatea de a-si sustine punctele de vedere, trivialitatea aleasa in locul asumarii unei responsabilitati, toate au fost aseara pe scena Filarmonicii din Oradea. Am ras, dar rasul meu a fost amar, rasul unui om care accepta cu zambetul pe buze boala cronica in care se afla cei din jurul lui. Iar cuvintele care mi-au confirmat sentimentul acesta au venit la final, din gura lui Malaele: “La cum merg lucrurile in tara asta, o sa ne intalnim cu totii pe poduri”.

Dupa spectacol am avut marea placere si onoare sa mai stau cu cei trei artisti la o poveste, pentru o ora. Inca sunt euforica, mi se pare aproape un vis ca am impartit aceeasi masa cu Horatiu Malaele si George Ivascu. Iar tanara Meda Victor, pe care am vazut-o jucand pentru prima oara aseara, mi se pare ca are un talent incredibil si sunt convinsa ca in cativa ani va fi cap de afis la spectacolele pe care le va juca.

Iar ceea ce am aflat, impart cu voi: domnul Malaele pregateste un spectacol, in regia lui George Ivascu, in care va juca si Vlad Ivanov. Acestea fiind zise, eu nu pot sa spun decat ca abia astept sa vad ce va iesi. Se pare ca decorul este extraordinar si tot ce sper e ca orasele din tara sa aiba disponibilitatea si deschiderea de a aduce acest spectacol in salile de teatru din provincie. In rest, buzele imi sunt pecetluite ­čśÇ

PS: Abia astept spectacolul lui Florin Piersic Jr. din seara asta.


2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *