Ignora si o sa dispara
Continuam sirul discutiilor serioase pe acest blog deosebit, in ciuda soarelui de afara. Azi am o stare minunata, viata mea e perfecta (macar pentru cateva ore), dar simt nevoia de a mai starni ceva controverse cu nebulozitatile creierului meu.
Avem o problema. Ipotetic vorbind. O problema care se contrazice, oarecum, cu principiile dupa care te-ai ghidat o viata intreaga. Ratiunea spune ca nu poti s-o ignori, doar nu te-ai straduit atatia ani sa-ti construiesti o personalitate solida pe care acum s-o dai s-o manace cainii; pe de alta parte, partea de creier care gandeste cu inima, spune sa-ti vezi de treaba ta, ca oricum simturile iti spun ca aceasta problema se va rezolva de la sine.
Am fost intotdeauna un fan al lui Blaga. Al filosofiei lui, mai exact, care spune ca Liberul Arbitru este ceea ce avem noi mai de pret ca oameni. El ne explica in Teoria cunoasterii, despre cele doua tipuri de cunoastere: ontologica si gnoseologica. Pe scurt, prima se refera la partea onirica a existentei noastre (a incerca sa intelegi lucrurile prin prisma viselor, intuitiei, simturilor), iar a doua este acea cunoastere care are la baza stiinta exacta, intelegerea lucrurilor prin fapte concrete si teorii bine stabilite. Am fost fascinata cand am inteles ca sunt multe in lumea asta pe care nu trebuie sa le cercetezi atat de adanc incat sa le strici scopul.
A intelege ceea ce se intampla, poate fi, de multe ori, nociv. A cauta concretul si exactul din spatele unor lucruri, poate aduce mai multa suferinta, de multe ori, inutil. Pe de alta parte, aviditatea mea de cunoastere s-a transpus in viata reala, dorindu-mi intotdeauna sa aflu TOTUL. Stiind cu certitudine ca acest “tot” imi va distruge anumite convingeri.
“Crede si nu cerceta” este un dicton biblic in care eu nu am crezut niciodata, desi, culmea, cred intr-un Dumnezeu invizibil. Daca mi se intampla minuni, le intorc si le rastorn pe toate partile pana cand reusesc sa le dau un inteles, un sens, un punct de pornire. S-ar putea spune ca sunt adepta “cunoasterii gnoseologice”, am nevoie de baza pentru a crede ceea ce se intampla. Chiar daca sunt convinsa ca minuni se pot intampla, am o convingere cruda cum ca acele minuni nu mi se intampla mie.
O sa incerc sa schimb asta. Pentru ca, nu-i asa, “sa nu strivesti corola de minuni a lumii” si “sa nu ucizi, cu mintea, tainele ce le intalnesti in calea ta”, presupune o adevarata provocare…
Tweet
De ce sa crezi sa sa nu cercetezi? uneori e mai bine sa stii adevarul intreg, decat pe jumatate.
Asta mi-a placut. Nu comentez mai mult ca inca ma gandesc. 😛
E mai degraba un dicton al clericilor dintr-o anumita perioada, care, pentru a manipula masele de credinciosi dupa interesele lor, le-au bagat in cap oamenilor ca Biblia nu trebuie citita, studiata si inteleasa de oricine, ci numai de anumiti preoti. Ceea ce a dus la vanzarea de indulgente, pedepsirea celor care isi puneau prea multe intrebari si alte lucruri intr-o evidenta contradictie cu principiile biblice. Tocmai impotriva acestui lucru s-a revoltat Luther.
Doar o rectificare. “Crede si nu cerceta” nu e un dicton biblic. Nu apare nicaieri in biblie o asemenea ineptie.
Ulterior dictonul a fost preluat si de cei care contesta crestinismul, folosindu-l cu un scop peiorativ, pentru a demonstra cat de limitati in gandire sunt crestinii.
Da, curiozitatea umana.
Totul tine de incredere.
O ai sau nu o ai d-na Pisiii.
Ps: in celelalte cazuri inseamna ca suntem masochisti, cautam pana …inventam ceva.
“Crede si nu cerceta e o mare minciuna,
Am pierdut secole incercans sa luam luna in mana ..”
-Poet celebru-
Uneori e bine sa mai iei si lucrurile asa cum vin, fara sa iti pui prea multe intrebari.
Ce farmec ar avea de exemplu, un numar de iluzionism, daca ai stii exact sistemul de parghii si oglinzi din spatele lui? (exemplu complet aleatoriu, dar e primul care mi-a venit in minte)
Si cat de evoluati am fi fost daca priveam focul ca pe o taina care nu trebuia strivita cu mintea, ca pe o minune pe care sa n-o cercetam, ci de care doar sa ne bucuram ?
Ah, se pare ca viata nu e tocmai minunata, nu-i asa, altfel n-am sta sa filozofam aici pe marginea unui subiect atit de sumbru… Putem sa trecem de stadiul ipotetic?
Asa e…o adevarata provocare.Insa multi nici nu baga de seama acest lucru. Sau poate pur si simplu nu vor.