O fi de la ploaie

Tocmai a inceput sa ploua. Marunt, incet, mai mult ca un spray pe care ai uitat degetul. Se mai opreste, din cand in cand, doar atat cat sa te faca sa te uiti spre cer si sa privesti, ingrijorat, norii care se aduna.

O fi de la viata. De la niste momente in care simti ca orice ai face, nimic nu mai e bun pentru cei din jur. Cand alergi dintr-un loc in altul si incerci sa ii multumesti pe toti, iar la sfarsit constati ca n-ai multumit pe nimeni. Nici macar pe tine.

O fi de la dorul de cafeaua ta, aia de dimineata. Din bucataria ta, cu zaharul tau brun, cu muzica ce se aude timid din laptopul care acum e fara voce din cauza galagiei, iar castile stau uitate intr-un colt de geamantan.

O fi de la povestile cu suflet auzite, traite, vazute in ultimele zile. Emotionante, fara indoiala. Insa, mai degraba, au fost povesti care m-au facut sa ma uit in viitor. Nu in urma, nu e constructiv.

O fi de la oameni. Pe care ii iubesc (pe cei pe care ii iubesc) si din cauza carora ma simt, cateodata, inutila. Ca nu stiu sa fiu prieten, ca nu mi se da ocazia, ca nu am cum sa ajut.

Nu stiu de la ce o fi. Sper sa treaca. Tristetea.


2 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *