Peripetii din tren
25 Oct 2011 | Postat in : Calea (mea) Lactee
Din “Foamea”, mai exact, ca asta e trenul cu care m-am intors de la Comedy Cluj.
Compartimentul era plin. Ma rog, eram 7 oameni din 8 maxim, iar unul din scaune era ocupat de traista unui domn, traista din care se vedea iesind o undita (ori ceva de genul asta), cam pana la jumatatea culoarului dintre scaune. Traista era pe locul meu, asa ca l-am rugat sa o mute (nu era sa stea traista pe locul de langa geam, iar eu sa ma chinui undeva pe un loc de la mijloc). Â A mutat-o, fara sa uite sa comenteze ceva de genul: “nu inteleg di ce nu poti sa stai pe locul ala liber.” Am ales sa il ignor, sa imi ocup locul si sa-mi scot laptopul, sa ma uit la un film. Cu castile in urechi, desigur.
Cu tot cu castile mele, nu puteam sa nu il aud pe individ cum urla, de-a dreptul, expunandu-si parerile despre orice: recensamant, Regele Mihai, CFR, femei si alte cele. Ignoram in continuare, imi ziceam ca e om batran si asta e. Batran si beat, ca tot sugea dintr-o sticla de plastic in care avea un vin rosu, tulbure. Si care imprastia in compartiment un miros oribil. Speram ca adoarme si se linisteste.
Nici vorba, insa, de asa ceva. Pe masura ce treceau minutele, volumul vocii domnului crestea. Si crestea. La un moment dat, incepuse sa urle de-a dreptul, iar dupa o ora si jumatate de suportat cu stoicism urlete, miros de bautura si transpiratie, am hotarat ca trebuie sa-i zic ceva. Nu intelegeam de ce colegii de calatorie taceau si nu ziceau nimic, desi era clar ca si ei erau deranjati de individ.
L-am rugat frumos sa vorbeasca mai incet, ca nu sunt obligata sa-l ascult cum urla. Mi-a zis ca daca nu-mi convine, sa ies afara. L-am rugat sa iasa afara cu bautura, ca ma deranjeaza mirosul. M-a scos din nou afara, apoi, vazand ca nu ies a inceput sa-mi spuna cum ma omoara el pe mine daca o sa cobor la aceeasi statie ca si el.
Cand a venit controloarea, am rugat-o sa faca ceva, pentru ca toata lumea se simte deranjata de domnul care ne chinuie nervii. Colegii de drum au aprobat cu miscari usoare din cap, parca le-ar fi fost frica sa zica ceva mai mult. Controloarea i-a promis ca daca mai sunt plangeri, il va astepta politia la Alesd (locul in care urma sa coboare) si nu i-a fi bine.
Desigur, a tacut cand a auzit de politie. Mai scapa cate un “te omor, fa” si “daca as avea o fata ca tine, as omori-o”, printre inghititurile de vin. Vin pe care il bea afara din compartiment.
De banii mei nu-si bate nimeni joc.
Tweet
7 Comments
Cojones, doamna draga!
tre’ să mai merg ÅŸi eu cu trenul, toÅ£i au povestiri cu ce li se întâmplă cu CFR-ul numai eu nu
draga mea, asteptam de mult o scriere de asta. sun din ce in ce mai rare pe aici, pierdute printre festivaluri si simpozioane
asa te-am cunoscut si asa m-am atasat de tine. cu articole d-astea
Vaca draga, daca la festivaluri imi traiesc viata, mai nou, ce pot sa fac
Ma straduiesc, dar nu mi se mai intampla prea des treburi de astea. Insa, in curand o sa bat iar drumurile patriei, cu masina. Si-atunci sa te tii.
Chapeau! Bravo pentru atitudine, felicitari pentru verticalitate!
Vai, si eu am venit odata cu trenul foamei, am avut la peripetii si am dat peste toti nebunii (tot de la Cluj veneam, ca sa vezi), asa ca pana la urma au venit si au stat cu mine si cu prietena mea… politistii din tren
. Pana la Timisoara chiar, ca le era frica sa nu ne violeze careva 
.
Eu am avut o aventura de genul asta cand am plecat spre Viena cu mirificul CFR. Totul bine si frumos pana in Brasov, moment in care compartimentul meu e invadat de tigani. Am stat eu ce am stat, dar deja mi se facea frica, mai ales cand am auzit ca ei mergeau pana la Arad.
Asa ca m-am dus frumusel catre nas si l-am luat la zor dupa ce am auzit o conversatie in care el ameninta ca ii da jos ca nu au bilet, si in care ei au oferit o mica atentie. L-am anuntat ca stiu episodul si ca nu e corect ca eu sa fiu nevoita sa ii suport in compartimentul meu. El tot sustinea ca si ei au bilet.
Am zis “Ok, atunci stati ca sun la reclamatii.” Eram pe telefon cu prietenul meu pe care in momentul ala l-am rugat sa-mi dea sms cu numarul de reclamatii. Moment in care nasul s-a facut alb ca varul si mi-a gasit alt compartiment, langa o alta tanti ce mergea la Viena, si venea apoi periodic sa vada daca sunt ok.