Secvente de cartier

7 Sep 2012 | Postat in : Gauri negre, Muzicutze

Un aparat de tuns iarba se aude innebunitor de aproape. Cafeaua e in cana greceasca (fiecare cana a mea are cate un nume; nu-mi plac paharele deloc), aburinda, gata de baut. E dimineata, e devreme, cartierul se trezeste incet la viata. Azi e soare, dupa ce ieri, toata ziua, am stat cu norii deasupra capului, asteptand macar o ploicica, cat de mica. N-a fost sa fie.

Un copil fuge cu o paine in mana si ma intreb cat mai are de fugit, cat e de departe casa lui. Scapa painea pe jos (doamne, de cate ori n-am facut si eu asta), o ridica si fuge mai departe. Din partea opusa vine o tanti aranjata, care tine in lesa un catel. Unul mic, nu stiu ce e. Merge agale si se opreste din cand in cand, sa-l lase pe ala micu’ sa exploreze in voie. Mi se pare fascinant cum, la ora 8 si un pic dimineata, acea doamna arata ca scoasa din cutie.

Un caine latra in departare, mai mult a lene decat a paza sau suparare. Strang mai bine ceasca de cafea in mana si imi doresc sa fiu pe un varf de munte, sa-mi fie racoare si sa ma bucur de o priveliste cu paduri de brazi.

E vineri, septembrie si toamna. Si ca in toate lunile de septembrie ale vietii mele, cant cu drag asta:

Tweet