Si soarta merita izbita de zid

N-am stiut niciodata ce sa le raspund oamenilor care ma intreaba daca cred in destin. Cred ca nici eu nu sunt total sigura de raspuns: refuz sa cred ca viata noastra e deja scrisa, dar, pe alta parte, nici nu (mai) incerc sa fortez lucrurile sa se intample. Le iau pe toate asa cum vin, incerc sa gasesc solutii, daca sunt solutii, daca nu, asta e, data viitoare va fi mai bine.

Dar sunt momente in care soarta ar trebui calcata in picioare, facuta ghem si aruncata la ghena de gunoi a universului. Acele momente in care totul se naruie, fie ca e vorba de un vis de-o viata sau de o dorinta recenta, ca dezamagirile se simt la fel de puternic in oricare din cazuri. Sunt vise mai mari sau mai mici care sunt calcate in picioare, de cele mai multe ori, de semeni nostri, indeosebi de cei care ar trebui sa ne apere visele si dorinte si sa ne aprecieze munca.

Aseara s-a intamplat o marsavie, o lume intreaga a asistat neputincioasa, in direct, la unul dintre cele mai mari furturi de vise. Toata munca, toata speranta, toata concentrarea, tot ceea ce a trait un sportiv ca sa ajunga la cea mai mare competitie sportiva a lumii, a fost macelarit de niste arbitri carora nu le-a pasat de nimic.

Ca imi pare rau pentru sportiva din Sud Coreea e putin spus. N-am nicio putere, asa cum nici celelalte nu stiu cate miloane de telespectatori n-o au. Suntem mici, cateodata, atat de mici si neinsemnati, iar durerea unui sportiv inmarmurit din cauza socului ne face si mai mici, aproape invizibili. Caci soarta i-a fost potrivnica si i-a dat niste arbitri care n-au ce cauta in sistemul sportiv mondial.

Eu, insa, am vazut aseara o mare sportiva. Si mi-as dori, desi stiu ca nu e posibil, ca ea sa stie ca nu e singura, ca e o campioana pentru noi, astia care am urmarit-o.

*poza e luata de pe Facebook; daca stie cineva sursa, il rog sa ma anunte.


5 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *