Trista viata de 30 de ani
Nu, nu-i vorba de mine. Viata mea e ok, nici foarte buna, nici foarte proasta. Macar sunt fericita. Sau ma indrept in directia aia. Dar, sa revenim.
Am o prietena. De fapt, e mai mult o cunostinta, dar avand in vedere ca amandoua suntem bune prietene cu o alta, ne mai intalnim, accidental. E o femeie trecuta putin de 30 de ani, frumoasa, inteligenta, cu ceva afacere care ii merge nici bine, nici rau, dar e ceva din care se intretine si nu duce chiar o viata rea. A avut o relatie cu un tip relativ misto, relatie care s-a terminat acum vreo luna si ceva, dupa ce el a pocnit-o. No, de aici incepe drama.
Ea e psiholog, se presupune ca ar trebui sa stie ca barbatul care a lovit o data o femeie, nu se va limita doar la acea singura data. Cu toate astea, incepe sa-i gaseasca justificari pentru faptul ca si-a iesit din fire si a lovit-o: “la chestiile pe care i le-am spus, ar fi trebuit sa fie Iisus Christos sa nu se enerveze”. Da, ok, toata lumea se enerveaza, dar nu toti au in ei gena aia care ii indeamna la violenta.
Problemele din mintea ei, singura fiind, se accentueaza. Isi doreste foarte mult un copil si o familie si a ajuns la acel moment din viata in care simte cum ticaie ceasul biologic si face calcule: daca acum am 31 de ani, mai dureaza cel putin un an pana imi gasesc pe cineva care sa-mi placa, inca niste ani pana cand imi dau seama daca ne potrivim, dar poate nu-mi gasesc pe cineva din prima, si tot incerc pana ajung la 35 de ani, poate mai mult si o sa fac un copil la 40…etc s.a.m.d.Si din toate motivele astea, ea a dedus ca mai bine ar fi sa se impace cu fostul, ca macar pe el il cunoaste, doar ca si-ar dori ca el sa lupte mai mult ca ea sa vina inapoi.
Trist. Pentru ca nu vrea sa isi ia viata in maini si sa se bucure de tot ceea ce e frumos la varsta asta, cand maturitatea emotionala e la apogeu, cand tineretea nu mai inseamna infantilism si cand se presupune ca stii ce vrei de la viata. Ca doar nu mai suntem la 1900, cand 30 de ani insemnau aproape mort si aveai deja cam 3-4 copii pe care sa-i speli si sa-i hranesti toata ziua.
Asta nu inteleg eu: de ce unele femei inca traiesc cu gandul ca 35 de ani e o varsta nepotrivita pentru a fi mama; de ce unele femei considera ca, daca se despart de cineva in jurul varstei de 30 de ani, viata lor s-a sfarsit. Apai sa ma credeti pe cuvant ca nu-i asa. Io nu cred ca m-am simtit vreodata mai bine in pielea mea decat acum si viata e din ce in ce mai frumoasa. N-am un copil, inca, n-am un om langa care sa-mi petrec restul vietii, inca, dar toate acestea vor veni exact la momentul potrivit, atunci cand voi fi pregatita pentru toate astea.
Mi-as dori ca prietena asta a mea sa lase totul balta si sa vina in Timisoara, sa o ia de la capat. E cel mai bun loc in care s-o iei de la capat. Eu stiu cel mai bine 😉
Tweet
“la chestiile pe care i le-am spus, ar fi trebuit sa fie Iisus Christos sa nu se enerveze”
LOOOOOLZ! Asta e buna de luat de nevasta sau pres in casa. Sa ma recasatoresc, sau nu…hmm!
Hmmm… deci peste vreo 2 ani ar trebui sa cad in depresie?
deci eu zic ca oriunde e loc bun sa o iei de capat. parerea mea…
timisoara…tocmai mi-am amintit de o perioada agitata din viata mea! femeile sunt asa de slabe din pacate
mda.nasol
Hm, ai pomenit de profesiunea duduii in cauza, cea de psiholog, cu o oarecare dezamagire. Una minuscula poate, dar se “simte” in lectura. Ma gandeam eu asa: sa fii un bun profesionist in meseria ce-o practici nu implica musai si-o viata personala fara de cusur. Si cred c-am tot intalnit cazuri de oameni cu un acasa defectuos si o traiectorie profesionala bine definita. Dar asta nu o scapa pe duduita sus-amintita de la o mustruiala zdravana ori apelative nu tocmai placute.
eu stiu o tipa pt care viata abia incepe la 36. :)))
“de ce unele femei inca traiesc cu gandul ca 35 de ani e o varsta nepotrivita pentru a fi mama?”
Pentru ca doctorul iti spune, cand te duci la un control de rutina, la 30 de ani: “Si, cand aveti de gand sa faceti un copil?” “Sper ca in 5 ani…”, spui cu jumatate de gura. Si el zice: “Da, 5 e bine”.
O fi si asta un motiv pentru care ceasul ala biologic pare sa ticaie mai tare…
Tic, Tac, Tic, Tac.
Sa inteleg ca femeile peste 30 ar trebui sa fie noul meu target…?! :))
Da, il faci la 35 de ani, la 41 il duci la scoala in clasa 1, iar la 50 de ani la clasa a 9-a. Iar atunci colegii il vor intreba:”Mama ta lucreaza, de te-a adus bunica?” Deh, unii imbatranesc, altii se maturizeaza… lalaluuu, lalalaaa
Biologic vorbind, cu cat treci peste 30 de ani cresc riscurile in timpul sarcinii.
Acuma, de ce unii oameni cred ca sunt terminati daca au 30 de ani si nu au un copil…. asta ii alta poveste.
ar fi cateva raspunsuri.cand tu ai 60 ani, copilul tau termina facultatea. toti ceilalti absolventi vor veni cu parintii, doar al tau va veni cu bunica.
2. medical vorbind, peste 30 ani sunt probleme, ca sa nu mai vorbim la 40( alimentatia, stresul etc pana la acel moment- copilul trebuie sa sa se dezvolte intr-un mediu cat mai sanatos. dupa 30 ani femeia nu mai e suficient de sanatoasa sa aiba un copil- check goagal si discovery channel- plus ca sunt multe boli transmisibile genetic-implicit riscul sa ai un copil bolnav creste dupa 30 ani( aci includ si barbatii)
3. nu ai spus nimic de istoria lor, cati ani au stat impreuna, cati altii au fost inainte in postura de” forever husband and father to my children”. exemplu, de la 21 la 30 ai avut acelasi partener, daca nu ai cunoscut altceva, e cam greu sa renunti la partener chiar si dupa momentul in care te loveste- gen “1 data m-a lovit in 9 ani si atunci l-am enervat eu”.
ultimul punct- te-ai gandit la tarele societatii noastre? termina scoala, o facultate, fii director neaparat undeva la stat si gaseste-ti un baiat cu bani, obligatoriu cu apartament( nu cumva sa stea cu parintii si sa fie dispus sa i-a viata in piept impreuna cu tine,nu- tu trebuie sa gasesti unul descurcaret care deja e pe picioarele lui) si la 25 deja incep neamurile si vecinii sa bata apropourile cu nunta, botezul etc.
ps. la urma urmei, este alegerea acelei persoane, daca ea asa simte( la chestiile pe care i le-am spus, ar fi trebuit sa fie Iisus Christos sa nu se enerveze”). si aci mai e ceva- o relatie nu se desface din 2 vorbe si un pumn, eventual in filme. aceleasi filme cu povestiri reale, cum ca cei 2 in fata atacului/ distrugerii pamantului, isi dau seama ca trebuie sa ierte tot si de fapt ei 2 sunt ” forever” , chit ca fiecare are 3 copii din 2 casnicii diferite si 4 divorturi.
toti au in ei gena aia care ii indeamna la violenta, totul tine de rabdarea pe care o are fiecare. Oricine te plesneste pana la urma daca il sacai si il sacai si il sacai, totul este sa-i gasesti punctul vulnerabil ca sa poti sa il sacai, lucru la care femeile de obicei sunt bune.
Fiind psiholog ar fi trebuit sa fie ea cea cu capul pe umeri si sa anticipeze efectele vorbelor sale asupra lui dar se pare ca nici ea nu isi poate tine in frau nervii nefiind atenta la ce scoate pe gura. Sunt sigur ca acele lucruri pe care i le-a reprosat ori spus i le putea transmite intr-un mod mult mai elegant. Bine, mai depinde si de om, daca prin “tip misto” se intelege un taran nesimtit atunci cum si-i alege asa sa si-i tina.
Bună seara, domnişoara O. Z.
Foarte interesant articolul tău, dar ca orice articol care se respectă ar trebui verificate informaţiile din cel puţin trei surse diferite şi independente. Asta cred că este prima regulă de aur a unui demers jurnalistic, chiar şi el virtual. Dar să trecem la subiectul acestei intervenţii!
Prima mea întrebare este: cât de bine cunoşti persoanele prezentate în “articolul” tău, sunteţi doar cunoştinţe sau vă cunoaşteţi mult mai bine de îţi permiţi să oferi cititorilor tăi astfel de fabulaţii?
A doua întrebare, sau mai exact nelămurire personală, bătăia dintre cei doi sunt proiecţii din viaţa ta tumultoasă de Timişoara… Sibiu ….Oradea sau… România? Văd că tu cunoşti foarte bine tipologiile masculine, oare de unde atâta experienţă? Nu cumva bravezi pentru a evita să ne oferi amănunte definitorii din propria viaţă? Dar, având în vedere faptul că eşti o fină observatoare a relaţiilor prietenelor şi cunoştinţelor tale, revin la regula de aur: VERIFICĂ, VERIFICĂ ŞI IAR VERIFICĂ.
Un blog care se respectă menţine o sinceritate autentică în relaţia cu cititorii lui, nicidecum nu caută să obţină trafic prin “poveşti de viaţă fabricate”. Şi dacă tot îţi atribui statutul de blogger-iţă adevărată atunci de ce preferi să captezi atenţia cu astfel de poveşti ireale? Psihologic vorbind, sunt doar propriile proiecţii vis-a-vis de nemulţumirile din viaţa ta reală…modul în care ai ales să începi articolul “Nu, nu-i vorba de mine. Viata mea e ok, nici foarte buna, nici foarte proasta. Macar sunt fericita. Sau ma indrept in directia aia” exprimă de fapt frustrările tale, faptul că te minţi conştient!
Cred că ceea ce trebuie să înveţi este SĂ RESPECŢI persoanele care, la un moment dat ţi-au oferit suport necondiţionat şi pe care, sub anonimatul unor personaje din post-urile tale, le-ai bălăcărit pe acest blog!
Oricum, îţi doresc multă inspiraţie pentru viitoarele post-uri şi sper să înveţi să fii şi verticală nu doar povestitor al unor fabule din care lipseşte morala (cel puţin propria morală)!
Un tip mişto devenit ulterior ţăran si ridicat apoi la rangul de gentleman de cea pe care o iubeşte!
un tip misto, ce dragut ar fi sa lasi si un nume. Dar, nu-i asa, e usor sa arunci niste vorbe, sub protectia anonimatului. Eu nu vad decat un frustrat, nicidecum un tip misto
“un tip relativ misto” cel din articolul tău. În viaţa reală ne-am intersectat de câteva ori la evenimente frumoase din viaţa prietenei comune. Atunci pozai şi tu într-o tipă relativ mişto, dar se pare că m-am înşelat şi crede-mă m-i se întâmplă destul de rar, dar …
Mi se întâmplă destul de rar să fac şi greşeli gramaticale, dar se acceptăuneori, sau…
Mai mult, sper să ai timpul necesar să cotinuăm această discuţie şi face to face, poate la un alt eveniment fericit din viaţa prietenilor noştrii comuni.
Deci nu ne cunoastem. Faptul ca ne-am intersectat la unele evenimente nu mi se pare de ajuns pentru a spune ca ajungi sa cunosti pe cineva. In schimb, cand un barbat pocneste o femeie, mi se pare ca barbatul ala nu merita respectul nimanui. E doar o parere de-a mea.
Acest blog exista pentru ca eu pot sa-mi dau cu parerea despre chestii, asa s-a nascut si asa a crescut timp de trei ani. Viata mea e larg expusa aici si, in al doilea rand, nu ar trebui sa fii framantat de ceea ce fac sau am facut vreodata in viata asta.
Ca sunt sau nu o tipa misto, e mai putin important. Unii zic ca da, altii zic ca nu. Dar e parerea ta si ai dreptul la ea, ca orice om de pe planeta asta.
Eu va urez sa fiti fericiti, pentru ca femeia de langa tine e, intr-adevar, deosebita. In rest, nu e treaba mea.
Dar raman la parerea mea, si anume ca doar niste frustrari te-au facut sa ma ataci folosindu-te de niste presupuneri care nu au nici o baza reala.
Acum că ai aflat cine sunt, sincer îţi spun că ţi-ai putea folosi talentul într-o cu totul altă direcţie şi lasă în pace vieţile oamenilor pe care abia dacă i-ai cunoscut. Un om vertical asta ar trebui să facă!
:)) Ma distrez cu acest dialog. Esti simpatic si imi mentin parerea ca esti un tip relativ misto. Eu traiesc printre oameni si, fara sa vreau, sunt atenta la povesti de viata. First, iti recomand sa mai citesti o data articolul, poate ca ti-a scapat faptul ca nu despre tine e vorba aici.
In al doilea rand, urasc profund TOTI barbatii care folosesc ca metoda de convingere pumnii si palmele. Urat. Poate si pentru ca am simtit forta unui barbat care face asta, fara sa pot sa fac ceva la momentul respectiv, pentru ca nu eram majora, asa incat sa imi iau viata in maini.
Dar nu despre asta e vorba. Daca aveai acea verticalitate despre care vorbesti si dai sfaturi, toata conversatia asta se purta pe e-mail, ca ntre oameni civilizati, nu circ in vazul lumii. Ca, totusi, pe blogul asta intra niste oameni in fiecare zi (aproximativ 1000).
In al treilea rand, nu sunt jurnalist, sunt blogger. Un jurnalist relateaza fapte, obiectiv, un blogger comenteaza chestii pe care le traieste, le vede sau le aude. Nu vreau sa fiu verticala, doar autentica. Daca n-as fi fost asa, as fi murit de mult in “industria” asta.
Pentru orice alta discutie, iti stau la dispozitie pe e-mail, pe care il gasesti la pagina “Coordonate si contact”.
Multumesc.
Te-am atacat? Înseamnă că avem două noţiuni diferite vis-a-vis de verbul a ataca.
Presupuneri? Văd că aici tu eşti cea care emite păreri faţă de viaţa mea fără a cunoşte nimic din ea, fără o bază reală. Şi revin la regula de aur care se pare că nu o stăpâneşti prea bine, chiar deloc, VERIFICĂ, VERIFICĂ şi iar VERIFICĂ informaţia, e primordială chiar şi atunci când te dai cu părerea. Iar dacă aici, pe acest blog tu te dai doar cu părerea e ok, dar poate uneori eşti formator de opinii, lucru care ar trebui să te responsabilizeze şi SĂ NU O MAI LUNGIM, SUNT UN BĂRBAT MULT MAI DEMN DECÂT CREZI TU, CARE NU AR FACE NICIODATĂ UN GEST ATÂT DE JOSNIC, MAI ALES CU PERSOANA PE CARE O IUBESC
Ceea ce nu ai inteles tu…este ca in subiectul ales de tine pentru acest articol, desi real in viata de zi cu zi, nu se potrivesc personajele si povestea acestor personaje! Ai ales sa pui la zid doua persoane care, intr-un fel sau altul, au manifestat simpatie pentru tine! Asa cum afirmai, blog-ul acesta permite emiterea unor pareri! In calitate de “personaj afectat” am dreptul la replica!
Cu siguranta ca vom aprofunda subiectul atunci cand ne vom intersecta!
O seara placuta, plina de inspiratie pentru subiecte cu adevarat importante!
Faptul ca insisti ma face sa cred ca am dreptate si n ceea ce zic in articol si in ceea ce zic in comentarii. Te-am rugat sa folosesti o adresa de mail.
As putea sa sterg toate comentariile, pentru ca e blogul meu, locul in care tai si spanzur dupa bunul meu plac. Iti place sau nu, asta e adevarul.
Am ales sa le las pentru ca vad ca iti place atentia. E ok, te vei bucura de ea, vor fi multi oameni care vor citi comentariile tale.
Happy?
Hai noapte buna….ca unii maine mai si muncesc….la modul real nu virtual!
Oare de ce iti dai atat de tare silinta sa ma convingi ca n-ai facut lucrurile pe care le povestesc? Si, dear, nu m-ai infuriat deloc. Daca m-as infuria la fiecare om care vine sa faca pe desteptul pe aici…as ajunge la nebuni. :))
Te invit sa citesti toate interventiile tale; pe langa caracterul repetitiv – aceeasi idee obsesiva ca mi-am lovit iubita – mai apare ceva: fuga de responsabilitate! Daca erai atat de autentica precum pozai asteptam macar sa iti asumi, intr-o doza confortabila pentru mintea ta, faptul ca acest articol este pura fictiune!
La buna revedere!
Dincolo de incercarile tale de a ne deconcentra de adevarata problema a acestui articol consider ca mi-am atins scopul…acela de a-ti trage un real semnal de alarma ca nu iti este permis sa intervii cu bocancii in vietile oamenilor si sa le deformezi povestilor. Asa cum spuneai sunt mii de vizitatori care sunt contaminati cu scenariul tau! Si cred ca acestia au dreptul sa stie adevarul!
Of, cum ai devenit tu atat de fin observator si psiholog cu o lunga perioada de practica. Mvai.
Sa stii ca eu petrec mult timp pe blogul asta si pot sa stau la povesti cu tine la nesfarsit. Pentru mine e amuzant cum faci tot posibilul sa demonstrezi ca eu gresesc si tu ai dreptate.
As fi intervenit in vata ta si a altora atunci cand as fi dat nume, locuri etc. Pana una-alta, e doar o poveste de viata, care ar fi putut fi a ta sau a altora.
Cred ca, mai degraba, tu incerci sa te convingi pe tine de niste chestii, iar eu iti urez succes in asta.
In ceea ce priveste fuga de respnsabilitate, nu cred ca esti in masura sa-mi spui tu sau altii ca tine ce ar trebui sa scriu sau sa nu scriu aici. Nu iti place, nu iti convine, te invit sa nu mai citesti. Atunci cand oamenii se vor uita urat pe strada la tine, din cauza unui articol scris de mine, atunci vei avea un drept la replica, pana atunci, cu tot respectul, gura mica si pasul mare.
Cat despre asumare, ce sa-ti mai zic, n-ai avut nici macar curajul de a-ti asuma numele, ba mai mult, te-ai complimentat singur, numindu-te “misto”, ceea ce ma indoiesc sincer ca esti.
Incepand din acest moment comentariile nu iti vor mai fi aprobate, consider ca e destul ca te-am lasat sa intri in casa mea si sa te las sa ma jignesti inca de la primul comentariu.