E sambata la amiaza, sunt la birou, dar gandul mi-a zburat. Mi-as dori sa stau pe o terasa, undeva la munte, invelita intr-o patura, sa-mi beau cafeaua si sa ascult piesa asta over and over again…. Weekend minunat!

John Lee Hooker with Santana - The Healer

Ascult muzica. Multa. Rock in mod special. Am fost atrasa de rock inca de cand m-am facut suficient de mare incat sa aleg singura ce vreau sa ascult. Inca ii consider pe cei de la Queen cei mai mari muzicieni ai tuturor timpurilor. Deh, de gustibus (et coloribus) non disputandum. Prin 2003 am descoperit gothic rock-ul, mai exact pe Within Temptation. Mi-a placut combinatia de instrumente nebune cu voce care atinge game foarte inalte. Imi placeau si povestile versurilor, nu erau clasicele povesti de dragoste, ci erau intamplari desprinse din legende scandinave. Una peste alta, era ceva nou, ceva ce-mi placea nespus. Apoi am dat de alte si alte formatii care cantau gothic rock, insa nici una nu mi-a ramas atat de aproape de suflet ca Within Temptation.

Insa astazi, ce-mi vad ochii? Un DJ (in voga, ce-i drept) si solista WT, Sharon den Adel, intr-o colaborare muzicala. Si ma apuca toti dracii cand vad artisti care fac compromisuri pentru bani, pentru ca melodia asta nu suna a nimic din ce a facut Sharon pana acum. Chiar asa mare sa fie foamea?

Da, prietena mea de suflet vroia sa ma salveze din nebunia pe care singura mi-o creasem: alcool, cluburi, munca multa. Nici eu nu stiam cat o sa mai rezist, iar ea ma chema necontenit la Timisoara. Aveam nevoie de un sprijin, de un om care sa ma scoata din mocirla, simteam nevoia unui suflet langa mine, ultimul an de casnicie si golul de dupa divort imi erau de ajuns si nu mai vroiam sa fiu singura. Asa ca, pentru a doua oara in viata mea, m-am indragostit de un barbat puternic si sigur pe el. more…

Si cum ziceam in postul anterior, iubitul meu se vedea pus in situatia de a-si infrunta oarecum trecutul, de a accepta in sanul familiei femeia care nu cu mult timp in urma ar fi trebuit sa-i devina sotie. Nu mai trebuie sa spun cum ma simteam eu, parca-mi cazuse cerul in cap, mi-era teama de trecut, prezent si viitor in egala masura. Cine a iubit vreodata, stie la ce ma refer. N-am prea avut incotro, a trebuit sa-mi ascund undeva intr-un colt gandurile marsave pe care le nutream in prezenta domnisoarei in cauza si sa ma comport cat de civilizat pot. Am si reusit, in ciuda faptului ca, de cate ori ne intalneam in familie plutea un fel de jena prin aer de stateau toti cu capul in jos. Eu nu, n-aveam de ce. more…

Pentru ca starea generala ciudata nu vrea sa ma paraseasca, pentru ca la postul anterior am primit cateva comentarii care mi-au adus bucurie, as vrea sa povestesc cititorilor mei (si prietenilor, pentru ca sunt cativa care ma citesc) de unde am eu incrancenarea asta cateodata dusa pana la absurd. Ca si asa se poarta dezvaluirile despre viata bloggerilor. more…

M-am trezit cu greu, am aruncat un ochi pe fereastra si norii plumburii mi-au dat instant o stare de nervozitate combinata cu o depresie de zile mari. Era cat p-aci sa ma bag din nou in pat si sa mai trag un puisor de somn de vreo ora-doua. Am rezistat tentatiei si m-am tarat inspre ibricul de cafea, blestemand luna lui noiembrie, care nu mi-a placut niciodata. Ploaie, cer mohorat, gri si cate putin mov inchis, perioada preferata a lui Bacovia - nihilistul si deprimatul continuu.

Nu pot sa ma adun nici acum, am tot citit la bloguri pana mi s-a urat, mi-am trimis mailurile importante si ma tot uit la programul zilei de azi, care mi se pare mult prea incarcat. Am luat si o decizie foarte importanta azi, in viata mea personala. Si mi-a fost greu, dar am facut-o, iar acum ma simt ciudat si sper doar sa fi facut bine…

Si totusi, ma apuc de treaba serios. Si o sa-mi bag piciorul in norii astia plumburii, exact asa cum am facut de cand ma stiu

Frank si Bono..superb

A fost nebunia de pe lume pe la mine pe la munca. Ieri am avut biroul sub asediu, toata ziua au spart unii pereti si au montat nush ce tevi de scurgere (pentru et. 1 al cladirii in care am eu biroul), dupa un model strict romanesc: intai facem cladirea, o finisam, dupa aia ne dam seama ca etajul I nu are scurgere..fain, nu?

Maine plec la Oradea, apoi la Arad, am de semnat contracte, iar cu ocazia asta ma declar fericita si mandra ca am reusit sa pun la punct distributia pe jumatate de tara. Prin urmare, episodul 3 din jurnalul sarbesc mai are putin de asteptat.

Odata cu distributia rezolvata, campania de promovare e pe val, asa ca pregatesc un turneu national care va cuprinde 12 orase. Detaliile - la momentul potrivit. Cu siguranta toti cei care isi fac timp sa-mi citeasca aberatiile vor fi invitati, poate asa ajungem sa ne cunoastem mai bine.

Stiu ca sunt multi cei care trec pe aici aproape zilnic, dar nu isi exprima niciodata parerile si mi-ar placea sa imi spuneti de prin ce parte a tarii (sau lumii) sunteti. Asa ca…scrieti doua cuvinte, promit sa nu va musc

Asa cum spuneam aici, prima seara in Sombor a fost destul de calma si din cauza oboselii unei zile de munca si apoi calatorie cu oarece peripetii.

Sambata dimineata m-am trezit pe la 12 (ora Romaniei, la ei era abia ora 11). Dupa ce ne-am baut cafeaua, am hotarat sa plecam la plimbare prin frumosul orasel (Somborul are 120 de km de asfalt si 150 de km de verdeata). Am fost sa vedem primaria (care are 365 de camere, intocmai cate zile are anul) si am urcat in camera de prezidiu in care se afla un tablou enorm, care prezenta batalia pentru Sombor de pe vremea imperiului Austro-Ungar. Apoi, am plecat la plimbare prin centrul orasului, unde eu am esuat intr-un magazin de pantofi :D  Erau frumosi si extrem de ieftini, asa ca am plecat de acolo cu o pereche de cizme de toata frumusetea. Plimbareala prin oras, gazda noastra a avut nervi de fier, apoi masa la Cafe de Sol. Au o mancare mexicana delicioasa, n-am mai mancat vreodata ceva atat de bun. Dupa toata plimbareala asta, am avut nevoie de un somn sanatos, ca sa incarc bateriile pentru petrecerea de seara.

Petrecerea s-a tinut tot la Cafe de Sol, un loc in care eu si prietena mea ne-am simtit ca niste printese. Cel care ne-a fost ghid si gazda isi sarbatorea ziua de nastere (La multi ani, Simon!)si tot el a fost DJ-ul petrecerii. Clubul - plin, muzica - faina rau de tot. Toata lumea era in jurul nostru, parea foarte important sa ne simtim bine, relaxate, rasfatate. Am avut un ospatar care s-a preocupat toata noaptea sa avem tot ce ne trebuie: bautura, mancare si cuvinte frumoase. Si dupa dansuri, tequilla si suc de mere, petrecerea s-a terminat, iar noi am plecat sa dormim si sa visam frumos. Duminica urma sa mergem la Dunare…

PS: Incerc sa pun si poze, dar, din motive tehnice nebuloase, nu se incarca nicicum. Poate maine.

Ca tot am citit ca e posibil ca in curand sa nu mai putem sa facem chestia asta cu postatul muzicii pe blog, iaca o alta obsesie din ciclul “mama, m-ai nascut prea tarziu”

Lynyrd Skynyrd - Free Bird