Viata nebuloasa 1

Pentru ca starea generala ciudata nu vrea sa ma paraseasca, pentru ca la postul anterior am primit cateva comentarii care mi-au adus bucurie, as vrea sa povestesc cititorilor mei (si prietenilor, pentru ca sunt cativa care ma citesc) de unde am eu incrancenarea asta cateodata dusa pana la absurd. Ca si asa se poarta dezvaluirile despre viata bloggerilor.

N-o sa incep acum povestindu-mi copilaria, care a fost mai mult sau mai putin fericita (depinde de perioada), ci o sa trec direct la momentul in care m-am mutat singura, luand viata in piept. Desi locuiam in acelasi oras cu parintii mei, alegerea mea a fost sa incerc sa ma descurc singura, sa imi fac un viitor cu fortele mele (nici nu prea aveam cum altfel, parintii mei nu sunt niste oameni instariti si nici nu au cunostinte importante). Pentru ca o chirie nu se plateste singura, aveam mai multe slujbe deodata, mergeam si la scoala, era destul de dificil sa ma bucur de cei 19 ani, desi ieseam cu prietenii mei destul de mult, insa intotdeauna eram cu gandul ca mai aveam ceva de facut la munca sau acasa sau la scoala. In perioada asta nebuna l-am cunoscut pe fostul meu sot. Inutil sa spun ca m-am indragostit de el imediat, eram la varsta la care cei 8 ani diferenta intre noi echivalau cu protectie, maturitate, responsabilitate. Din pacate, relatia noastra nu a inceput lin si nu a continuat frumos. A urmat un an in care indragostita de mine a stat sa asculte jelaniile unui barbat care, inainte sa ma cunoasca, fusese foarte aproape de a se casatori. Dar vorba ceea, nu stii niciodata cat poti duce si nici la cat de multe din principii poti renunta atunci cand esti indragostit. Anul acela a insemnat schimbari pe toate planurile: am inceput sa lucrez la o firma care a pus bazele cunostintelor mele actuale, a murit una dintre cele mai dragi fiinte de pe lumea asta – nasa mea de botez, cu care aveam o relatie extraordinara, eram afectata de ceea ce se intampla (sau de ceea ce nu se intampla) in relatia mea si asta la nici 21 de ani. Erau mult prea multe, ma simteam haituita de toata lumea, iar parintii mei nu-mi prea ofereau sprijin, doar din cauza ca erau ocupati cu ale lor, si sora-mea era mult prea mica sa inteleaga nebunia pe care o traiesc.

Dupa un an si un pic de relatie ciudata, am primit, in sfarsit, confirmarea ca rabdarea mea nu a fost in zadar: ne era bine impreuna si planuiam sa ne mutam doar noi doi. Numai ca, Dumnezeu iarasi a vrut sa stie cat pot sa duc si intr-o zi de primavara am fost pusa in fata unui fapt ciudat si greu de imaginat: fosta iubita a iubitului meu urma sa se casatoreasca cu…fratele lui.

Continuarea, maine

Tweet