Adio, dar raman cu voi

Colaborarea mea cu BC Timisoara s-a incheiat. Aia oficiala, ce presupune ca ii reprezint dpdv al comunicarii online, offline, cum vreti voi sa-i spuneti. Na, am zis-o, n-a fost chiar atat de greu pe cat am crezut.

As vrea sa nu dau explicatii, desi stiu ca trebuie sa o fac. Nu-s certata cu nimeni, daca la asta v-ati gandit. In momentul in care am acceptat sa lucrez cu ei, am facut-o stiind ca voi fi parte a unei echipe de 5 oameni. Am ramas singura,  cu credinta netagaduita ca tot ceea ce incep eu pe acest taram virgin in ale comunicarii va avea niste rezultate care se vor reflecta in atitudinea clubului fata de suporteri si fata de sustinatorii echipei. Din pacate e prea mult de lucru la capitolul asta si eu nu am rabdarea si timpul si resursele necesare pentru a face asta.

BC Timisoara nu a fost doar un alt job, o alta companie cu care am lucrat, ci a intrat adanc in sufletul meu. Am plans cand a plecat Miceta, m-am bucurat cand au revenit Milos si Rade. Am plans atunci, la Otopeni, cand am vazut lacrimi in ochii lui Rade, dar m-am bucurat imens atunci cand am castigat meciul de acasa cu Steaua. Cea mai mare strangere de inima am avut-o acum o luna cand mi-am luat la revedere de la Misko, Darko si Rade. Dragan a plecat si el, insa faptul ca vorbim la telefon ma face sa nu simt atat de mult plecarea lui de la echipa.

Am trait intens tot sezonul asta. Am incercat sa aduc o bucurie in sufletul suporterilor atunci cand am inceput sa transmit live, cu instrumente rudimentare, meciurile din deplasare (si cateva de acasa). N-am reusit intotdeauna pentru ca, in momente de felul asta, ai nevoie de oamenii de la echipa ta sa iti deschida niste drumuri, sa poti pune un amarat de laptop pe o masa. Iar asta nu era una dintre prioritati de fiecare data.

Am primit mult ajutor, de la toti oamenii care iubesc baschetul in tara asta, ajutor care a venit fara a se cere ceva la schimb. Imi place sa cred ca am dus baschetul cu mine peste tot si vreau sa stiti ca nu renunt la asta, cred cu tarie ca sportul romanesc se poate evidentia si altfel decat cu scandalurile din fotbal. Asta mi-ati demonstrat-o voi, toti cei care ati venit la meciurile de baschet, unii din proprie initiativa, altii tarati de mine, pur si simplu ca va eram draga si nu voiati sa ma lasati singura printre straini

A fost aproape un an in care am invatat enorm, din greselile mele. Am invatat sa comunic mai bine si sa ascult parerile celorlalti. Am invatat sa ma abtin de la a raspunde comentariilor rautacioase si am invatat ca nu trebuie sa condamn pe nimeni ca are alta parere decat a mea, a unui om care s-a aflat in interior in timpul “scandalurilor” de la echipa. O mare admiratie am pentru suporterii lui Poli, care au venit sa sustina echipa de baschet de cate ori a fost nevoie si care m-au primit in mijlocul lor, la o intalnire, pentru a sta de vorba despre una-alta ale baschetului timisorean. Stiu, ce se intampla in Cafeneaua Sportivilor, ramane in Cafeneaua Sportivilor.

Voi merge in continuare la fiecare meci al lui BC Timisoara. Si al lui Timba, daca promoveaza in prima divizie. O sa va spamez in continuare pe Twitter cu rezultate ale meciurilor si cu informatii despre transmisiuni, voi scrie la fel de mult aici despre meciuri si rezultate. Atat doar ca ma alatur gastii inimoase care canta meci de meci la Sala Olimpia.

Tristetea ramane, iar frustarea ca vrei sa faci mai mult, dar nu poti, e cu atat mai puternica. Iar eu am ajuns la momentul in care simt ca nu mai pot sa ma lupt cu niste mori de vant care se incapataneaza sa se invarta tot mai repede. Imi va fi dor de antrenamente, de deplasarile obositoare in care trebuie sa conduc sute de kilometri pentru a ajunge langa echipa. Imi va fi dor de multe si ma voi bucura ca am scapat de altele. Imi pare tare rau ca n-am apucat sa imi tin promisiunea facuta catre suporteri si anume faptul ca BC Timisoara va avea o revista la fiecare meci de acasa si ca va avea un site functional, in care sa gaseasca informatii noi in orice moment. Insa cred ca stie toata lumea ca nu eu am avut putere de decizie.

As mai avea multe de spus, dar ma opresc aici. Tuturor celor care mi-ati adus din nou bucuria trairii sportului va spun doar atat: multumesc!

Tweet