Constiinta in meserie
Ne tot trezim vorbind (unii mai putin ca altii, dar ideea ramane) despre diverse meserii si atitudini publice. Ne dam cu parerea, iar asta nu e neaparat un lucru rau: e bine ca am inteles, in sfarsit, ca putem avea opinii; ca e chiar de dorit sa avem opinii, sa aratam ca suntem diferiti si nu mai acceptam o uniformitate a gandurilor.
Contestatari vor fi tot timpul si noi, cei care ne exprimam opiniile in spatiul public, ar trebui sa ne bucuram de ei. Un om care imi corecteaza o idee nu e diavolul, ci un om care a citit ce am avut eu de spus. Un om care indrazneste sa-mi corecteze niste cuvinte sau “niste” gramatica e un om care s-a obosit sa vada ce am avut de spus si sa ma atentioneze in asa fel incat sa pot corecta ceva gresit.
Uneori, contestatarii se iau de fond. Putini, ce-i drept, isi dau suficient interes cat sa-mi corecteze felul in care aleg sa-mi exprim o idee. Pentru majoritatea nici nu conteaza daca am sens in ceea ce spun. Dar din contestari se nasc polemicile si nu exista mod de a creste la cap mai frumos decat prin polemici argumentate.
Boala romanului e aceea de a nu accepta niciun fel de critica. De a se falosi peste masura cu rezultatele meseriei pe care o practica (chiar daca acele rezultate sunt inexistente), de a ignora parerile bine intentionate ale celor din jur. Spune unui fotograf inchipuit ca face fotografii proaste, ca o sa-ti dea in cap cu aparatul foto, dupa ce o sa iti explice ca nu el e de vina, ca vina e exclusiv a aparatului, care a fost prost. Spune unui PR ca trebuia sa scrie altfel un comunicat de presa, ca o sa sara la tine si o sa spuna ca si tu ai zis odata, pe Facebook, o prostie.
Problema e ca prea multi sunt cei carora nu le pasa ca o poza e proasta sau un comunicat de presa e scris prost. Cine mai are timp, in ziua de azi, sa se uite la detalii? Sigur, poza e proasta, dar daca ala zice ca e un fotograf faimos in cercul lui de prieteni online, taci, inghiti si mergi mai departe. Comunicatul de presa e plin de greseli, dar mai stai sa te uiti cand el vine din partea unei agentii laudate? Inchizi ochii si mergi mai departe, spunandu-ti ca treaba ta e sa faci totul mai bine.
In occident exista niste reglementari clare in toate meseriile care presupun servicii. Nu poti sa te transformi peste noapte nici in fotograf, nici in DJ, nici in PR. In Romania, tot ce poti sa faci si sa speri e ca oamenii isi vor face meseriile cu bun simt si constiinta, atenti cu banul clientului, oferind rezultate pe bune. Etica e o notiune care ar trebui sa intre mai mult in mintea noastra, iar asta inseamna sa incepem sa acceptam criticile venite de la altii, sa le imbratisam, sa intelegem ca nu putem invata fara ele.
Fara reglementari clare, asta e singura noastra sansa: constiinta.
Foto: Ethics by Shutterstck (e foto cu licenta speciala, obtinuta in urma unui parteneriat cu ei)
Tweet
Romanul nu accepta critica, pentru ca asa cum face el este cel mai bine. La ce folos ca ai tu o idee mai buna si incerci sa iti largesti spectrul, daca el nu si nu? Bine ca mai exista si exceptii.
Cum adică fotograf închipuit?
Ce reglementare să mă facă pe mine fotograf? Oameni care au tot timpul o scuză găsești peste tot, dar la noi se închid ochii în alte cercuri. Ca să nu mai spun că, la voi în blogosferă, când unul e prost (deși mai rar) e doar prost, nu mai are rost să argumentezi, că e clar că ăla e prost.
Dam, asta e, ca se inchid ochii. Si e aiurea. Stii, cand ceri bani pe niste servicii, e bine sa ai de ce sa ceri banii aia. Mangaiatul reciproc pe cap (cu derivatia “automangaiatul pe cap”) nu face bine nimanui.
Cat despre ce se intampla “la noi in blogosfera”, probabil ca nu suntem cu nimic diferiti de orice alt grup de oameni cu un interes comun.
În occident există nişte reglementări clare în toate meseriile care presupun servicii, dar şi cei care fac serviciile le fac mai bine sau mai prost, după cât le permite talentul.
Diferenţa dintre un meseriaş român şi unul occidental nu stă în abilităţi.
Un rromânaş ajuns prin Şviţerland zicea cam aşa: nu e cine ştie ce să spui că te-ai adaptat profesional. Meseria e tot meserie, calculatorul tot calculator, şurubelniţa tot şurubelniţă şi la români, şi la elveţieni. Dacă îl pui pe român alături de un elveţian băştinaş, nu se deosebesc profesional (bineînţeles, dacă sunt buni profesionişti şi vor să îşi facă bine treaba). Defectul stă în modul de a socializa al românilor. Sau al ţiganilor, arabilor, indienilor, libanezilor (care sunt altă specie de arabi), ruşilor şi altor neamuri “neadaptate la moravurile locale”. Modul în care se strâng laolaltă, vorbesc, mănâncă (de la grătarul pe balcon) etc
Românul nostru spunea asta cu vreo 4-5 ani în urmă. În prezent lucrurile au evoluat până când nu mai sunt deosebirile atât de vizibile.