Viata nebuloasa 3

Da, prietena mea de suflet vroia sa ma salveze din nebunia pe care singura mi-o creasem: alcool, cluburi, munca multa. Nici eu nu stiam cat o sa mai rezist, iar ea ma chema necontenit la Timisoara. Aveam nevoie de un sprijin, de un om care sa ma scoata din mocirla, simteam nevoia unui suflet langa mine, ultimul an de casnicie si golul de dupa divort imi erau de ajuns si nu mai vroiam sa fiu singura. Asa ca, pentru a doua oara in viata mea, m-am indragostit de un barbat puternic si sigur pe el. Insa trauma emotionala prin care trecusem ma facea sa nu fiu in stare sa imi exprim liber sentimentele, fapt ce nu a fost tocmai pe placul celui pe care il lasasem sa-mi intre in suflet. Insa era un sentiment nebun care ne tinea pe amandoi unul langa celalalt. Dupa cateva luni de relatie frumoasa, completa, nebuna, mi-am dat seama ca noi doi n-o sa avem niciodata ceva sanatos, era o competitie gen “care pe care il tine in sah pe celalalt mai mult” – mai mult venita din partea lui, era genul de barbat care chiar daca nu vroia o femeie, nici altul nu trebuia s-o aibe. Drept urmare, am hotarat sa ne despartim si uite asa ma aflam eu fata in fata cu o alta crunta dezamagire, la nici un an dupa divortul legal. Alte cluburi, aceeasi mizerie necontenita, eram pe punctul de a claca. Si uite asa, in martie 2006, pe la mijlocul lunii, prietena mea m-a sunat si mi-a spus ca am o luna la dispozitie sa imi inchei treburile in Sibiu si sa vin la Timisoara. Ceea ce la inceput parea o gluma, s-a transformat rapid intr-o dorinta, vroiam sa plec si sa o iau de la capat intr-un oras pe care l-am iubit intotdeauna, avand alaturi niste oameni care tineau la mine enorm.

La sfarsitul lui aprilie 2006 eram in Timisoara, avand cu mine niste haine, cateva milioane in buzunar si o mana de prieteni ingrijorati pentru starea mea. Nu aveam o slujba si nici nu vedeam vreun viitor clar, dar eram increzatoare in experienta mea profesionala. Si greul abia acum incepe…

Tweet