Ospitalitatea țărilor obișnuite cu turiștii

De câte ori plec într-o țară străină mă trezesc pusă în fața părerii preconcepute că oriunde e mai bine ca la noi. Iarba e mai verde, oamenii mai relaxați, serviciile mai bune. Așa trebuie să fie, doar nu degeaba se plâng atâția oameni de România, nu?

Anul ăsta am ieșit din țară în două locuri faine, mult lăudate, foarte turistice: Islanda și țara vecină și prietenă Ungaria. În Ungaria mai fusesem doar pe linia graniței, la SPA-urile lor legendare (serios, pentru timișoreni nu există locuri mai plăcute de relaxare decât Mako, Szeged, Oroshaza etc.), iar perla coroanei, Budapesta, rămăsese nevizitată pe motiv că „pot oricând să ajung acolo repede”. În Islanda am ajuns cu jumătate treabă, jumătate relaxare, așa că am putut să văd cum sunt locuitorii insulei și la muncă, și la distracție.

Acum, în țările obișnuite cu turiștii locuitorii au un comportament pasiv-agresiv, probabil născut din gândul că trebuie să se comporte frumos cu ăia veniți în vizită să cheltuie bani la ei. Și e foarte ciudat, ca turist, să simți că ești binevenit, dar nu prea, că ar fi bine să pui întrebări care să nu fie imbecile și, în general, dacă ai ceva de aflat, caută și tu pe Google ca n-o fi foc. Și poate că eu sunt un turist ok, dar valurile de necipliți care au trecut granița unei țări fundamental civilizate au ajuns să-i facă pe localnici să nu mai fie atât de zâmbitori.

În Islanda, de exemplu, o țară minunată dar foarte periculoasă, unul dintre stresurile majore pe care le au localnicii cu privire la turiști e că acești oameni nu par a ține la viețile lor. Nu se informează asupra pericolelor care îi așteaptă, iar când localnicii îi averizează, își dau ochii peste cap și aleg să ignore orice sfat. „Vor să se plimbe pe ocean câteva zile și merg în croaziere scurte. În ziua îmbarcării e soare și frumos și oceanul e liniștit, așa că, în ciuda a ceea ce le spune căpitanul, se îmbracă în blugi, o helăncuță și pantofi sport. După care vreo trei zile fac frig, că soarele și liniștea se duc în câteva ore, lăsând locul ploilor și vântului intens. La întoarcere, sunt foc și pară pe țara asta de rahar care îi îmbolnăvește. De parcă e vina țării că ei n-au știut să-și pună pe ei o geacă mai groasă.” – din morturisirile unei doamne care locuiește în Isafjordur, fiordurile de nord, Islanda.

Tot această doamnă îmi povestea așa: „Cel mai amuzant e când turiștii se supără pe autorități că închid drumurile pe perioade scurte de timp. Degeaba li se explică cum vântul puternic le poate răsturna mașina de pe drum pentru a o trimite direct în ocean, ei se comportă de parcă mașina aia ar fi legată de șosea și nu s-ar putea întâmpla în veci așa ceva. Și apoi, dacă mor, rudele lor se ceartă infinit cu statul nostru.”

La vecinii unguri țara nu e așa periculoasă, dar tot sătui de turiști sunt localnicii. În trei zile de Budapesta am găsit doar patru locuri în care ne-am simțit bineveniți. În rest, oamenii au fost civilizați, dar nu bucuroși de oaspeți. Iar asta se datorează, probabil, hoardelor de turiști care în niciun caz nu se comportă într-o țară străină așa cum se comportă acasă.

Orice-ar zice lumea, în România știm să ne bucurăm de turiști. Probabil și pentru că așa cum ne batem noi joc de țara asta n-o să reușească vreodată niciun turist, drept pentru care nu putem zice că ne-am săturat de ei. Mai rămâne să învățăm să ne exploatăm și noi la maximum obiectivele turistice, în rest suntem foarte bine.

Foto: Tourism Bu Shutterstock

Tweet