Învață ceva nou de câte ori se poate

Perioada în care încep festivalurile românești e una dintre preferatele mele. La unele muncesc, stau după cortină, dar la foarte multe merg ca spectator, cu mintea deschisă, urechile ciulite și ochii mari.

Mi-e drag să merg la festivaluri. Mi-e drag pentru oamenii pe care-i întâlnesc și reîntâlnesc, pentru atmosfera specifică fiecăruia, pentru ceea ce descopăr nou, pentru ceea ce-mi doresc să văd/ascult de foarte multă vreme. E important să am o listă cu chestii pe care să le văd cât timp stau la fiecare dintre ele, dar întotdeauna îmi las loc să descopăr.

Anul ăsta merg la TIFF la început de festival, o premieră pentru mine, că n-am fost niciodată la deschidere. Făcând asta, o să ratez cele 27 de premiere românești de anul ăsta, dar o să descopăr alți artiști și alte momente pe care sunt sigură că o să le port în gând vreme îndelungată.

Week-end la Castel. O să merg la Bonțida pentru Roar, un film nebun făcut de un om care în mod clar n-a avut toate țiglele pe casă. Filmul ăsta, făcut în 1981, la care s-a lucrat 11 ani, este probabil cel mai periculos film făcut vreudată. Da, e sângeros, dar având în vedere că în top 3 filme preferate se află Exorcistul (1973) – al cărui producător executiv a fost chiar Noel Marshall, regizorul Roar – nu mă sperii eu de niște sânge pe pereți.

Mai merg la Castelul de la Bonțida și pentru Metropolis, un film care ar fi bine să fie văzut de toți cei care spun că iubesc filmul, pentru că e de referință în cinematografia mondială. Filmul, făcut în 1927, va avea acompaniamentul live al Filarmonicii de Stat Transilvania, din Cluj-Napoca.

Cât mai stau la TIFF, o să merg și la un concert în biserică (off-topic: ați observat cât de deschise la experimente și experiențe culturale sunt toate cultele, în afară de bisericile ortodoxe?): Jozef van Wissem, compozitorul coloanei sonore de la „Only Lovers Left Alive” (căutați-l, e un film minunat cu Tilda Swinton – o superbitate de actriță), și o să merg pentru că ador filmul și sunt încântată că o să-i ascult live muzica.

Altfel, dacă vi se par interesante concertele în lăcașuri de cult, Charlie Cunninghan cântă și el din voce într-o biserică evanghelică.

În rest, rămâne cum am stabilit: experimentați, nu vă fie teamă. De aia există festivaluri, să descoperim ceea ce altfel nu ne ajunge în cale.

Tweet