Iluzia binelui
De ce tot ieși în stradă, maică? Cu ce te afectează pe tine schimbările în justiție în România?
Pe mine, personal, nu mă afectează. N-am nici mamă, nici tată care să fie procurori/magistrați sau altele prin DNA și alte instituții care se ocupă cu prinderea și judecarea hoților de mare calibru. Nici nu cunosc vreun hoț de mare calibru pentru care să mă bucur că va scăpa de lege datorită amendamentelor care stau să se voteze săptămâna viitoare în camera deputaților (am renunțat la litere mari când vorbesc de aceste instituții ale statului vieții mele). Deci n-am nimic de câștigat.
Dar nu ți-i ție bine? Că ai și tu o firmă mică, te lasă, cât de cât, să duci o viață liniștită.
Sigur că am un business mic și sigur că n-am o existență neapărat liniștită, dar nici mai rea ca a altor mici antreprenori. Uneori e bine, alteori nu, ca-n viață. Aș putea să mă îngrijesc doar de buzunarul propriu (și al celor cu care lucrez, e important să fim cu toții mulțumiți) și mai departe de atât să nu mă uit. Aș fi mai liniștită? Da, aș avea o iluzie că mi-e bine, business-ul merge, încerc să fiu foarte corectă și mai mult nu-mi pasă. După muncă ies cu prietenii, aștept zilele de concediu (sau mi le fac singură, atunci când sunt prea obosită), citesc, mă uit la filme, ascult muzică, merg la teatru, film, concerte. Încă niște festivaluri și iată, ce viață frumoasă și plină de bine.
Totuși, de ce-ți bați capul?
Pentru că cineva trebuie să facă și asta. Oamenii sunt de două feluri: cei care se implică cu adevărat în comunitatea din care fac parte și cei care nu se implică. Cei care se implică fac voluntariat, merg la vot și ies la proteste atunci când lucrurile nu merg bine. Ies să apere principii și valori, nu neapărat pe ei înșiși. Ies pentru că citesc mult despre economie, drept și administrație și își dau seama că există niște oameni puși să-i conducă, dar care n-au habar ce fac, însă sunt puși pe căpătuială cu orice preț. Mai ies și de teamă pentru că au citit destul cât să știe că istoria se repetă.
Cei care nu se implică nu sunt de condamnat. Și asta e o alegere, la fel ca orice altă alegere din viață. Dar dacă li se pare că le e bine acum și rămân neimplicați, în curând acel bine pe care îl trăiesc n-o să mai fie acolo. Europa o să se sature să-i tragă pe ăștia de ne conduc de urechi și o să ne lase în plata Domnului. Multinaționalele o să plece un câte una, alungate de taxele tot mai mari și mai abuzive. Granițele o să se și închidă, la un moment dat – oricât de neverosimil ar suna această frază, gândiți-vă că s-a mai întâmplat, n-ar fi prima oară.
Nu vă mai lăsați păcăliți de iluzia binelui. Avem nevoie de fiecare om în stradă. Acum, cât încă mai putem schimba ceva.
Photo by h.koppdelaney on Visualhunt / CC BY-ND
Tweet
