Serbari, o bere si cateva cuvinte de la Zero
Weekendul ce tocmai s-a incheiat a fost plin de muzica si bere. Cel putin la Timisoara (si la Cluj, ca a fost Ursus Revolution, despre care inca nu stiu prea multe, ca n-am apucat sa citesc ceva), noi am avut Serbarile Timisoreana, primele din caravana Tmisoreana, ca au inceput acolo unde “Eugeniu de Savoya, dupa ce i-a alungat pe turci din cetatea Timisoarei, a luat ceam mai buna decizie: sa faca prima fabrica de bere din Romania.” (citat din textul inscriptionat pe halbele de Timisoreana)
N-a fost ce stii ce vreme frumoasa, ba chiar vineri seara a plouat destul de sanatos, insuficient insa, pentru ca am auzit ca la Cargo s-a cantat in ploaie si zona stadionului Dan Paltinisanu a fost plina ochi. Eu n-am ajuns vineri, dar am ajuns sambata si duminica si mi-a fost numai bine pentru niste beri + porumb fiert (nu va mirati, n-a fost asa o combinatie fatala pe cum s-au gandit unii). I-am auzit pe Vunk (mult mai slabi decat in concertul de la Club 30 din toamna – poate si pentru ca la Serbari au venit oameni care nu aveau foarte mare legatura cu muzica lor si n au stiut sa le transmita nimic celor de pe scena) si pe Holograf (Bittman inca este un sfaramator de inimi 😀 ), iar in ziua urmatoare, pe Zero si Directia 5. Daca pe primii i-am auzit pentru prima oara in concert (si sunt tare-tare faini pe scena), de la Directia 5 ma asteptam la mai mult. Eh, o fi avut oamenii o zi mai proasta.
Cred ca am stat prea mult pe langa Cristina Bazavan, pentru ca, vazandu-i pe cei de la trupa Zero ca au venit sa dea un interviu in zona presei (acolo unde eram si noi, onor bloggerii), am cerut permisiunea sa le pun si eu cateva intrebari. Iar ei au fost foaaarte draguti si au acceptat intrebarile fara sa clipeasca. De fapt, nu au fost neaparat niste intrebari, mai degraba o discutie despre ce inseamna online-ul pentru ei si cum au decis sa se promoveze.
Eu: Va promovati online? Cum?
Papu: avem Twitter, Facebook si pagina web oficiala. Bineinteles, am inceput cu profile personale pe Facebook, dar apoi am decis ca trebuie sa ne facem pagina. Ca nu suntem prieteni cu toti si vrem sa aratam tuturor cum facem noi muzica. E mai simplu cu pagina, mai ales ca ne e usor sa postam tot timpul. Uite (si isi scoate telefonul sa-mi arate) – aici am pus o poza cu noi, pe pagina, de azi, cand ne-am adunat sa merem la masa, inainte de repetitii.
Pe Facebook facem concursuri, dar nu dam premii mari, ca nu avem de unde, nu vrem sa ne cumparam fanii. Am dat bete pentru tobe, am mai invitat oameni la repetitii..incercam sa-i metinem activi. Suntem mandri, singuri am reusit sa adunam peste 2000 de fani.
Eu: Dar chestia asta cu invitatul la repetitii e valabila doar pentru Bucuresti, ce faceti cu fanii din celelalte orase?
Papu si Laur: Da, ne-am dat seama ca e cam greu, de aceea nu mai prea facem concursuri cu premii de astea. Experimentam si noi, ca nu suntem experti, vedem ce merge, ce nu merge. Important e sa stie ca suntem acolo, noi, nu niste oameni angajati sa faca Social Media.
Eu: cata incredere aveti in online-ul romanesc ca metoda de promovare?
Papu (rade si imi da un raspuns de PR adevarat): Trebuie sa fii acolo. Noi asta stim si ne adaptam. Nu ne-am prea lovit de onlinerii adevarati si n-am fost la multe petreceri care aveauca invitati oameni din online. Dar cred ca se exagereaza putin, online-ul din Romania nu-i atat de rau. Am fost la petrecerea Puma si ne-am simtit chiar foarte bine.
Eu: in tara unde va mai putem vedea?
Toti (incantati): Pai mergem cu caravana Timisoreana. Am fost si anul trecut si acum doi ani. Ne bucuram ca oamenii sunt tot mai multi la concertele noastre. (Eu le spun ca, probabil, sunt mai cunoscuti de la Maruta din emisiune, ei rad). Sa fie cu ochii pe noi si n-o sa le para rau.
Mi-a placut deschiderea pe care au avut-o acesti baieti cand au vorbit cu mine, mai ales ca nu pareau sa se simta prea confortabil atunci cand le-am zis ca sunt blogger.
Oare de ce?
PS: si ca tot e vorba despre muzica, ma stiti ca n-am gusturi chiar rele. Asa ca vi-i recomand pe cei de la Trupa Zero, au un sunet curat si niste piese faine, scrise de ei. Daca am avea si noi mai multa deschidere spe muzica de calitate facuta de romani, baietii astia au un viitor frumos in fata.
TweetRelated Posts
-
Respectul pentru actul artistic
No Comments | Nov 14, 2011
-
Cum ma feresc io de dezamagiri
10 Comments | Sep 30, 2009
-
Si acum, ce sa va spun io
8 Comments | Dec 24, 2009
-
O Romanie surprinzatoare
2 Comments | Jun 29, 2010
Am cont la “Serbarile Timisoreana” si nu ma pot loga. Ma puteti ajuta sau o adresa de contact pt. cei de la “Serbarile Timisoreana”? Multumesc !
Mai exact cand dau sa ma loghez inloc sa-mi apara fereastra cu Autentificare , imi apare cea cu Creare cont nou. Multimesc!