Viata de Anonimul
“Eu zic ca te-a furat teatrul”, ii zice doamna Irina Nistor lui Florin Piersic Jr. Nu aud raspunsul, sunt la cateva mese departare si nu e frumos sa tragi cu urechea. Insa lucrurile extraordinare de la Anonimul se ivesc exact asa cum s-a ivit si conversatia asta: neasteptat, neprogramat si cu multa naturalete.
Florin Piersic imi vorbea ieri de disciplina actorului de film, iar Marius Manole imi povestea despre cat e de greu sa iti impui aceasta disciplina, in conditiile in care ziua de munca se termina tarziu in noapte. Am vorbit despre filme romanesti si despre dificultatea regizorilor romani de a trece peste anumite obiceiuri nesanatoase: cadre lungi, conversatie seaca, subiecte prea sensibile, frumusetea pe care se pare ca nimeni nu vrea sa o promoveze.
E frumos vantul din Sfantu Gheorghe, iar asta o spune un om care uraste visceral orice adiere de vant, din cauza ca nu poate respira cum trebuie. Racoreste si mangaie pielea ca un iubit invizibil care protejeaza.
E alta lume aici. Cu totul. Aproape ca mi se par normale schimburile de saluturi de dimineata cu oameni la care, in mod normal, nu ai acces. E mistic, iar zilele astea o sa ramana adanc intiparite in amintirea mea. Am scris despre oamenii Anonimului aici. Am scris cu drag si cu mult suflet, despre irealitatea festivalului.
Iar pentru ca lucrurile surprinzatoare se intampla, am surprins, fara sa vreau, doua cadre din scurt-metrajul lui Marius Manole, prezent in competitie (The Scream, in regia lui Mihai Bran):
