Sf. Patrick a fost și la Timișoara

Hai că s-a sărbătorit oficial și primul St. Patrick`s Day la Timișoara, cu Guinness. S-a întâmplat week-end-ul ce tocmai s-a încheiat, iar eu am tras un pub crawl ca în tinerețe pe 17 martie, imediat după un spectacol de stand-up comedy ținut la Filarmonică (adică eram gata încălzită de la poveștile cu și despre bere de pe scenă, c-au fost muuuulte).

Am început devreme, pe la 8 jumate, la localul meu preferat din zona Piața Unirii Timișoara, The Scotland Yard Gastropub (nu, chiar e localul meu preferat din zona aia, îmi duc prietenii acolo ca la Mecca, să guste în special d-ale porcului, dar și d-ale puiului, vitei și alte leguminoase de astea pe bază de carne). Mi-era foarte foame și am și mâncat puțin, niște aripi de pui cu sos gorgonzola și stick-uri de țelină, o grozăvie de asta de te murdărești până la urechi, dar ești oarecum gourmet (țelina aia e șpilul). Am stins cu Guinness. Dar ce zic eu stins, am băut din prima mai mult Guinness decât am băut bere tot anul trecut. Da, încă de la primul pint-stop.

(Porcul, cu tot cu căciula de Sf. Patrick)

Am purces apoi spre Pepper Stake&Shake, un local foarte nou care e fix în Piața Unirii, despr care nu știu să vă spun exact ce mâncare are (tocmai mâncasem, deci nu eram interesată de meniu), dar pe ai cărui ospătari i-am văzut cărând niște platouri cu deserturi de mi-a rămas și acum sufletul la ele. am băut ceva bere și aici, doar am sărbătorit, nu?

Tot sărbătorind victoria mea asupra muncii încununate de succes de săptămâna trecută, am ajuns și la Vineri 15, un loc în care mai fusesem de câteva ori, dar care de data asta mi-a lăsat un sentiment de…ceva s-a întâmplat acolo și nu de bine. O fi fost pentru că se pregăteau de un eveniment cu multă lume în week-end sau pentru că e un local în care se întâmplă multe lucruri mai mult vara, nu știu, dar trebuie să revin probabil după ce dă puțin soarele prin partea asta de Europă. Chiar, off topic, știe cineva când vine primăvara?

Surpriza serii a fost, cu siguranță, JOY Pub, un local destul de nou din complexul studențesc, perete în perete cu fostul Camelot. N-am mai prins concertul care a umplut locul până la refuz, ceea ce e bine, că am avut măcar loc să stăm la bar. Pentru că mi-era din nou relativ foame, mi-am luat un desert, un mousse cu ciocolată albă și zmeură pe care l-am topit în maximum trei minute. Ceea ce e remarcabil pentru că eu mănânc foarte încet. Fratele Ovi, cu care am bântuit în toată acea seară de sâmbătă seară (copyright același Ovi), și-a luat un burger, cu toată dieta lui, iar cât timp l-a mâncat a exclamat cam din zece în zece secunde „e absolut delicios!”. Delicioasă a fost și toată atitudinea celor de acolo, client service de excepție, de la grijă (dar nu excesivă), la discuții faine despre alte afaceri de profil din Londra – modelul pe care ei vor să-l adopte și în localul mai sus pomenit.

Cam așa eram noi în JOY Pub (noi adică Ovi, Gabi – omul de la Guinness și subsemnata):

Acestea fiind zise, mă opresc aici cu povestitul, că or mai fi și alte zile de Sf. Patrick de trăit pe mai departe.

Tweet