Oameni si suflete

Excursia asta de la Bucuresti merita povestita pas cu pas. Fiecare locare nevoie de locul lui special aici, fiecare om intalnit merita radurile lui si doar ale lui. Azi va povestesc despre oameni. Despre cei cunoscuti mai demult sau cunoscuti cu ocazia plimbarii; despre cei stiuti de altii sau cei nestiuti de nimeni, o sa incerc sa spun cateva lucruri care mi-au ramas in suflet.

Vineri dimineata, devreme, cand am aterizat pe aeroportul Baneasa, am gasit o Corina Georgescu asteptandu-ne cu ochii carpiti de somn, cu nestavilita dorinta de cafea si cu multe multe emotii. Pana la urma, #prinbucurestiulmeu e copilul ei si era normal sa fie usor stresata de tot ceea ce inseamna organizarea lui.

Corina e o gazda extraordinara, va spun. Absolut tot timpul liber pe care l-a avut la dispozitie, l-a petrecut cu noi, plimbandu-ne, explicandu-ne, atenta la fiecare moft sau fita de-a noastra si raspunzand la fiecare intrebare, oricat de stupida ar fi fost. Am vrut Kopel’s, ne-a dus la Kopel’s. Am vrut cafea, ne-a dus la cafea. Am vrut Herastrau, a venit dupa noi in Herastrau. Am vrut metrou, ne-a plimbat cu metroul. A venit cu noi la aeroport, impreuna cu Andra Zaharia, si a stat langa noi pana cand am fost primiti in maretul avion (asta cu avioanele va avea o poveste separata). Si pentru ca nu pot sa ii multumesc altfel, incepand de azi BlogDeTurism va avea locul lui in partea de link-uri recomandate.

Apoi, a fost Gogu Kaizer. Io nu-l stiam pana vineri, ii citeam blogul, stiam ca e un tip misto, dar nu chiar atat de misto. In ziua de vineri, cat timp Corina a fugit sa-si rezolve treburile, i-a tinut locul cu succes, explicandu-ne tot felul de chestii despre locurile prin care treceam. Plus ca a fost un partener de bere pe cinste. Hai, sa traiesti, Gogule!

Copolovici. Ma, io nu stiu sa zic altceva decat “sarumana pentru masa!” Pentru ca papa bun, om fain si gazda minunata.

Apoi am revazut-o pe Ruxa. Mie fata asta mi-e in suflet de ceva vreme, dar ma simt coplesita de prietenia ei sincera, ori de cate ori ne intalnim. Desi scurta revederea, a fost de o mare calitate, ca de obicei.

Andra, Minxieee (cu care am impartit o dupa-amiaza superba) si Ciupercutza au fost veselia grupului. Fetele astea rad intr-una si te molipsesc cu buna dispozitie, plus ca sunt atat de deschise incat, fara sa vrei, le lasi sa iti intre in suflet imediat.

Si Cristina Bazavan. Ma uit de cinci minute la ecran si nu stiu cum s-o descriu, ca sa intelegeti cat de bine m-am simtit cu ea, povestile ei si atmosfera boema pe care a creat-o atat de simplu, doar prin firea ei deschisa si prin energia pe care ne-a transmis-o. Ne-a aratat Bucurestiul care ascunde secrete si ne-a povestit secretele care ascund Bucurestiul. Si a impartasit cu noi (Minxiee, Tomata si cu mine) ascunzisurile unei lumi inaccesibile pentru oamenii simpli. A facut-o atat de natural incat azi am un zambet tamp pe fata, pentru ca am niste amintiri atat de frumoase.

Ma simt privilegiata ca am avut onoarea sa stau langa atatia oameni minunati.

Tweet