Prin Bucurestiul lor – o altfel de perspectiva
Cand am acceptat invitatia Corinei de a merge la Bucuresti sa fiu turist in capitala, m-am bucurat si am stiut ca o sa am un weekend minunat. Insa nu m-am gandit ca o sa fie chiat atat de minunat. Dupa o zi de vineri, in care am inceput plimbarea imediat ce am ajuns (iar seara am fost la concert Aerosmith, dar asta o sa povestesc separat), ziua de sambata incepuse morocanos, dupa prea putine ore dormite. Ne-am energizat cu un mic dejun excelent la Hotelul Stil si am purces apoi spre intalnirea cu grupul.
M-am bucurat sa revad multi oameni pe care ii cunoscusem deja si m-am bucurat si mai tare sa-i cunosc pe altii. Cand ne-am urcat in autocar, ma simteam ca in liceu, abia asteptam sa pornesc in excursia prin Bucurestiul secretelor.
Mi-a placut ghidul din prima. Avea ceva emotii, desi era clar ca are experienta, si ne-a spus ca o sa incerce sa ne arate Bucurestiul altfel, mai putin oficial si mai mult prietenos. Eu spun ca a reusit, ca nu de putine ori am ras in hohote ascultandu-i explicatiile despre diversele locuri prin care treceam.
Muzeul Cotroceni e minunat. Ghidul nostru (cred ca Ioana o cheama, daca tin eu bine minte) e un om de o calitate cum rar gasesti. Pasionata de ceea ce face si de locul in care munceste, ne-a purtat intr-o calatorie cu printi, printese, regi, regine si povesti de dupa perdea, incat am fost de-a dreptul fascinata. A vorbit despre Regina Maria a lui Carol cu o nedisimulata admiratie si ne-a spus micile barfe istorice aproape cu titlu de confidenta. Ne-a dat si explicatia numelui de Cotroceni: vine e la verbul “a cotroci”, care inseamna a ascunde, iar padurea Cotocenilor era locul perfect de ascunzis pentru haiducii vremurilor apuse. Mai spunea ca Ion Iliescu a fost cel mai bun ghid al ei in palat si ca, in ciuda actiunilor sale politice, omul e de-a dreptul obsedat de istoria locului si povesteste despre muzeu cu o mare incantare.
Urmatoarea oprire a fost Muzeul Satului. Obisnuita cu imensitatea Muzeului Astra de la Sibiu, nu am fost extrem de impresionata de ceea ce am vazut, insa am vazut un lucru care mi-a placut foarte tare: o studenta, pe marginea lacului, invata de zor la examen, in liniste, la umbra si la aer curat. Se desfasurau si niste serbari maramuresene, cu prea putini spectatori, din pacate, desi oamenii aia erau foarte implicati in ceea ce faceau.
Palatul Parlamentului a fost, pentru mine, prea mult. De la candelabrul de 8 tone la sala de 19 metri inaltime, totul e prea mare, prea opulent, prea sofisticat. tone de covoare, de marmura si de becuri, aceasta capodopera, pana la urma, a constructiilor romanesti, ar putea fi valorificata in alt fel. Plus ca ar trebui sa-si schimbe ghizii, ca doamna asta care ne-a condus prin salile montruos de mari, era de o acreala crunta. Poate daca n-o intalnisem pe cea de la Muzeul Cotroceni, as fi avut alta parere, dar asa…
Turul s-a incheiat cu oplimbare cu autobuzul pe strazile capitalei, tur in care Ionut, ghidul nostru (Ion Dima pe numele lui, poate vreti sa stiti si sa il cautati cand aveti neoie de un tur “profesionist”), ne-a prezentat o gramada de cladiri, unele frumoase, altele lasate in paragina, dar cu un farmec de necontestat. Mie mi-a placut explicatia lui despre ambasada Canadei, explicatie pe care o ofera turistilor canadieni: cladirea face nota discordanta intre cladirile strazii cu ambasade, fiind o cladire moderna, din sticla, nepotrivita pentru locul in care se afla; pentru a nu-i intrista si mai tare pe turistii canadieni care sunt oripilati de felul nepotrivit in care arata cladirea amabasadei lor, Ionut le spune ca e o cladire care indeamna la ecologie, sticla fiind verde, deci, e o cladire “verde”. Dragut.
Mi-a placut totul, foarte mult. Sunt povesti pe care nu le auzi in fiecare zi si ma bucur ca am fost printre cei care au ajuns sa cunoasca Bucurestiul cu partile lui frumoase, calde, intime si misterioase.
PS: in curand o sa pun niste panorame, de pe Norc, sa vedeti si voi macar o parte din ceea ce am vazut si eu.
LE: iata si panoramele
Palatul Cotroceni
Centrul vechi
Casa Poporului / Palatul Parlamentului
Cladirea CEC
Biserica Stavropoleos
TweetRelated Posts
-
Cultura chiar face diferenta
No Comments | Jun 1, 2012
-
Cealalta Romanie – Prin Transilvania
4 Comments | Jul 26, 2013
-
O recomandare: See Now
2 Comments | Sep 21, 2012
-
De Paste in Maramures
1 Comment | Apr 28, 2011