O victorie in violet

Scriu acum, repede-repede, pana nu-mi trece euforia.

Azi, echipa de baschet masculin a Timisoarei, BC Timisoara, a castigat meciul cu U Mobitelco Cluj. 71-53. Inca nu-mi vine sa cred, desi stiam de saptamana trecuta ca o sa jucam bine.

Sala a fost fantastica. Am avut langa noi galeria lui Poli Timisoara, care a venit sa ne sustina la greu. Am avut langa noi 1000 de oameni (poate mai bine), care au cantat tot meciul. A fost asa, un val de drag care s-a indreptat spre echipa.

Si ei au simtit si au fost Lei, in seara asta. Paltinisanu si-a recapatat pofta de joc, Covington a reusit niste cosuri de 3 puncte de am crezut ca sar pana in tavan de extaz si Habus a driblat in continuu. Milos a fost, fara indoiala, omul meciului. Si-a adunat coechipierii, i-a legat, le-a dat incredere si a fost exact asa cum toata lumea se astepta sa fieȘ un luptator pentru Timisoara.

Prea extaziata? Poate. Dar cred ca sunt asa din cauza ca in ultimii ani mi-a lipsit sportul, mi-a lipsit atmosfera unei galerii si sentimentul de apartenenta pe care il obtii atunci cand simti ca se intampla niste lucruri in care te implici.

Saptamana trecuta, la Sibiu, m-am simtit timisoreanca si la finalul meciului mi-am dorit din suflet sa simt si eu bucuria pe care au simtit-o sibienii. Acea bucurie a fost azi, in Sala Olimpia, o bucurie impartita cu alti o mie de oameni, cu care am dat mana si ne-am felicitat reciproc.

Azi, dupa multe meciuri, am avut si noi cel de-al saselea jucator pe teren: fantasticii suporteri ai Timisoarei, trup si suflet violet.

Mi-era dor.

Tweet