Cred
Serile de luni petrecute la munte, in compania unui om care-mi e prieten (Alex) si a unor tineri entuziasti (maxim 22 de ani au copii astia cu care mi voi petrece urmatoarele zile), imbie la povesti serioase sau mai putin serioase, la dezbaterea problemelor lumii, la privitul tineretii entuziaste care vrea sa schimbe mentalitati.
Discutand despre religie (ortodoxa sau nu) despre nesimtirea popilor si a elementelor pagane din traditiile bisericii romanesti si de pretutindeni, mi-am dat seama de un lucru: eu cred in Dumnezeu. Nu intr-un Dumnezeu de care sa-mi fie teama ca ma pedepseste, nu intr-o entitate care nu are altceva mai bun de facut decat sa-mi asculte mie rugaciunile si nici in batranul cu par alb si barba la fel de alba care diriguieste destinele tuturor, dupa cum are chef si dupa niste legi stiute si practicate doar de el.
Cred in ceva care ma apara. In ceva care face ca o situatie fara iesire sa isi gaseasca solutia atunci cand ma astept mai putin. Cred in mana aceea care m-a ferit de accidente “gata sa se intample” si in sclipirea aceea pe care cineva a pus-o in mintea mea atunci cand nimic nu mai avea sens si totul parea sa se prabuseasca pentru mine.
Am avut si momente in care m-am suparat pe El, pe moarte si pe boala din lume. Cand nasa mea a murit, Dumnezeu n-a mai existat pentru mine, era doar un egoist care lua langa el ceea ce iubeam foarte tare. La fel s-a intamplat cand au murit bunicile mele (langa care am crescut) si inca sunt momente in care ma intreb cum ar fi fost viata mea daca tatal tatalui meu ar mai fi trait macar atat cat sa il cunosc si eu si sa nu mi-l amintesc din povestile parintilor.
Cumva, insa, ranile s-au inchis si am invatat sa pun ura pe pauza. Spun “saru’mana pentru masa” de fiecare data cand termin de mancat, fie ca sunt singura sau cu cineva. Zic “Doamne ajuta” de fiecare data cand plec la drum si in fiecare seara, inainte sa ma pun la somn, imi fac cruce. Nu stiu de ce, nu sunt vreo religioasa, anul asta am fost la biserica o singura data, de Paste, si asta din cauza ca Ana Bulgar a tinut neaparat sa ne duca la biserica in seara de Inviere.
Poate ca e dorinta de a sti ca, odata cu maturitatea, cineva nu a incetat sa te tina de mana atunci cand parintii sunt departe sau poate dorinta de a nu te simti complet singur in momentele grele. Cert e ca ma simt confortabil asa, desi nu voi incepe sa bat bisericile, manastirile si nu voi vrea sa caut sfaturi de viata de la calugari sau popi ametiti de anafura.
Sunt curioasa: voi credeti in Dumnezeu (sau in ceva care va fereste de rau)?
Tweet
Tocmai mi-ai dat un subiect de blog. De mult timp am vrut sa scriu despre asta. Si da, eu cred.
Din punctul meu de vedere, unul dintre cele mai bune texte pe care le-ai scris pana acum. Si da, cred si eu, intr-un mod egoist, ceva in genul pariului lui Pascal, dar poate putin mai sincer. Cat priveste proiectia divinitatii si modul in care comunic cu ea, impartasesc oarecum cele descrise de tine.
da
Sa inteleg ca Alex iar a deschis subiectul despre religie?
Da.
+1
Nu vreau sa se inteleaga gresit, cred in Dumnezeu dar nu cred in biserica (cand spun biserica, ma refer la institutie). Cum ar fi daca am crede toti intr-o cladire ?
hilar nu ? . Cum am spus mai sus, nu ma intelegeti gresit..cred in EL dar nu cred ca as putea sa-mi pun credinta vreodata, aceeasi credinta pe care o am pt Dumnezeu, in acesti preoti. Nu as putea sa-mi pun credinta in cea mai mare indoctrinare din zilele noastre….defapt din toate timpurile —> “credinta in biserica.”
Pentru ce as vrea eu sa cred in biserica si in tot ce-mi spun acei preoti care nu sunt deloc diferiti fata de oamenii de rand (oamenii normali si cinstiti bineinteles.
Prea multi oameni se folosesc de aceasta “arma” numita religie, pentru a castiga simpatia si sustinerea oamenilor. Chestia asta ma dezgusta sincer. Daca vrei sa fi simpatizat si sustinut de popor, atunci fa ceva pentru ei si nu-i aburii cu niste cuvinte desarte…”daca esti generos, domnul va fi la fel cu tine, donati bani bisericii iar biserica ii va ajuta pe cei nevoiasi” Cuvintele astea pentru mine sunt niste bullshit-uri, scuzati-mi expresia …Uitati-va cati nevoiasi sunt in lumea asta si apoi uitati-va cat de “rau” o duc toti preotii. Sa fim seriosi, toti banii donati bisericilor sunt neimpozitabili si se duc toti…..unde ?!
As putea sa dezbat acest subiect o saptamana …dar din pacate nu-mi permite timpul momentan .
O zi frumoasa tuturor!
E interesant să vezi acest subiect adus în discuție într-o lume agresiv atee. Problema spiritualității e o problemă individuală foarte interesantă. Pînă la urmă, un mod de viață, pentru că trăim cu mortalitatea noastră și cu nevoia de a fi salvați sau a avea un sens… Mda, foarte interesant subiectul
Dorin, lume agresiv atee e asta în care oameni ce par normali la cap se uită ciudat la mine când aud că sunt ateu? lumea asta în care religia e aproape obligatorie în şcoli şi biserica ne fură banii prin intermediul statului?
chiar, sunt curios câţi “agresori” vom ieşi la recensământ
n-am o problemă cu cei care aleg să aibă prieteni imaginari, dar am o mare problemă cu cei care vor să impună tuturor să aibă.
touché.
Dap , cam ai dreptate, e un mod egoist de a-ti expune credinta…
N-am vorbit de biserica si de preoti. Ci doar de credinta, o ai sau n-o ai.
E vorba despre alegeri: alegi sa ai credinta sau nu. Nu vorbesc de institutii, nu vorbesc de preoti, nu vorbesc de chestii materiale. Vorbesc de suflet.
Aha, deci face asta des :))
Toata lumea are credinta, fiecare crede in ceva/cineva. Cel care sustine ca nu crede in nimic ori minte ori nu stie despre ce vorbeste.
Oh, boemule, nu zic nu. Lumea se uită ciudat la tine cînd spui că ești ateu. Dar tu cum te uiți la cei care îți zic că sunt creștini, de exemplu?
Ție ți se alătură majoritatea. Faza cu prietenul imaginar o știu, o știu foarte bine. O știu, pentru că și eu o ziceam. Cumva mi-a trecut, mai ales cînd am înțeles că prietenul ăla imaginar e o alegere personală, EXCLUSIV personală.
În ziua de azi nu îți mai poți practica creștinismul în cercuri ale intelighenției. De unde mă uit eu, creștinii sunt persecutați ca la început de secol II.
Din pacate ai vorbit si despre aceste 2 elemente, ca nu ai pus asa mare accent pe ele e altceva 😉
Religia e crestina, cultul e ortodox.
Zilele trecute am primit niste mailuri “crestine” – nu spun cat m-am enervat! Pentru respectivii, a fi crestin insemna a fi ceea ce noi numim pocait. Ma bucur enorm ca ai abordat problema. Si ca ai facut-o in felul asta. 😉
Cred ca nu ai citit cu atentie: le-am amintit doar ca sa exemplific ca e vorba despre credinta, nu despre suportul fizic sau stabiliment.
toti suntem credinciosi,uneori vedem asta cand suntem la rascruce de drumuri.Atunci singurul nostru gand e ca cel de sus ne va ajuta,de multe ori se intampla.Cum nu am aparut de nicaeri,cineva ne-a creat si ne are de grija.In ce cult facem asta nu conteaza,important e sa ajungem la el.
Da, eu cred in Dumnezeu.
Mi-a placut foarte mult ce ai scris aici. Si felul in care cred e exact acelasi ca si al tau
No, nu ma mir, macar la chestii puternice sa ne asemanam, ca in rest… 😀
:))))))) asta asa-i 😛 :*
mă uit cu puţină compasiune
nu cu ură, nu cu dispreţ (exceptându-i p-ăia fanatici, evident).