Poveste cu un sef si un partener

La inceput de articol, va anunt ca azi e ultima zi in care puteti sa-mi lasati un comentariu castigator a 100 de euro.

V-am mai povestit eu de seful meu cel agitat si nervos, evreul de la care am invatat cel mai mult in viata asta. In timpul colaborarii noastre (intai ca angajat al lui, apoi ca furnizor de servicii), au fost multe momente in care ne-am purtat nu tocmai frumos unul cu celalalt.

Dupa ce toate magazinele noastre fusesera aranjate si vandute sub franciza, venise si randul magazinului de la Timisoara, lucru care imi displacea profund. Eu nu voiam franciza, era o responsabilitate mult prea mare, pe care nu voiam sa mi-o asum. Imi era bine cu un salariu bun, cu munca nebuna de dimineata pana noaptea, nu voiam sa se schimbe nimic, asa ca omul a cautat pana a gasit un om dispus sa investeasca.

L-a gasit, si, Doamne, rau a gasit. Un englez agitat, hoolingan perfect, care venise in Romania ca-si gasise o iubita aici. Avea vreo 27 de ani la vremea aia si era nervos ca iadul. In cele cateva zile de intocmire a actelor pentru preluarea depozitului, mi-a facut nervii muci de vreo cateva ori si imi era destul de clar ca nu putem lucra impreuna. Totusi, acceptasem sa raman acolo, in continuare, pentru ca seful meu insista ca englezul are nevoie de ajutor si eu am experienta in conducerea depozitului.

Englezul n-a avut nevoie de ajutor si, in prima zi in care a ramas seful tuturor, a avut o izbucnire nervoasa insotita de urlete grotesti, iar eu i-am facut cu mana de la usa. L-am sunat pe colegul meu de la Oradea (el avea in grija toate actele firmei mama), i-am comunicat ca am plecat si ca i-am facut un pachet care includea si telefonul firmei, cu tot cu contactele clientilor. Am ras, am glumit si am facut mega misto pe seama englezului caruia ii dadeam maxim 6 luni de afacere, dupa care avea sa cada in cap si mi-am vazut de ale mele. Pachetul a plecat, insa eu, la dracii pe care ii aveam atunci, am uitat sa inchid telefonul si l-am pus deschis in pachet.

A doua zi de dimineata, ma suna colegul meu de la Oradea, care, printre hohote de ras, ma anunta ca a primit pachetul. Eram extrem de mirata si nu intelegeam de ce naiba rade atat de tare, ca doar nu i-am pus vreo surpriza sau ceva. Se pare ca in timp ce dormeam se dezlantuise iadul: englezul paranoic si nebun era maxim convins ca eu m-am apucat sa sun clientii vechi si sa le spun ca s-a inchis depozitul (or ceva, ca nu-mi dau seama nici acum care o fost sistemul lui de gandire) si apoi l-a sunat pe sefu-meu, in care a bagat panica. Si ma suna pe mine (io aveam telefonul inchis, ca dormeam, eram libera la somn), suna pe telefonul firmei (care suna, dar in pachetul care era in drum spre Oradea), suna fostii colegi care nu stiau pe unde sunt si ce fac (normal, de altfel, sa nu stie).

Pana la urma, suna la colegul de la Oradea, care trebuia sa primeasca pachetul si ii povesteste aluia intr-un suflet ce-o zis englezul si ca unde-s io, unde-i telefonul, ce fac clientii, nebunie. Ala primise deja pachetul si auzea telefonul cum suna, in cutia de carton. Si incerca sa-l opreasca pe nebun din vorba, sa-i spuna ca telefonul e acolo si ca englezul e paranoic. Dar nu putea…de ras.

Evident ca toata lumea s-a linistit si pana a ajuns seful sa ma sune pe mine, era deja relaxat. Si l-am intrebat cum naiba, dupa atata vreme, ajunsese sa faca atata scandal, ca doar am lucrat impreuna, cot la cot, niste ani. Iar raspunsul lui a fost: “He’s my partner. I should trust the people i’m in business with.” Dupa care a facut singura chestie pe care n-o mai facuse pana atunci: si-a cerut scuze si si-a dat seama ca si eu tot partener ii eram si ar fi trebuit sa ma intrebe si pe mine ce naiba se intampla, inainte sa traga niste concluzii.

Iar englezul nebun si paranoic a inchis afacerea in 5 luni.

Tweet