“Publicul are spectacolul pe care il merita” – Teo si Costel
O seara de luni, aparent normala. In Complexul Studentesc, insa, pe la 8 fara ceva, se face forfota pe strada pe care e Porky’s, pub-ul studentesc care gazduieste spectacole de stand-up comedy de aproape 2 ani. E luni si nu mai sunt locuri inca de joia trecuta, la niciunul dintre spectacole, ca sunt doua: unul de la 8 si unul de la 10. Se sta la coada la intrare, oamenii sunt nerabdatori si foarte veseli. Teo, Vio si Costel intra relaxati si incep sa stranga maini; deja au multi prieteni aici, in Timisoara, oameni cu care au stat la o poveste dupa spectacole, oameni pe care nu i-au vazut in viata lor, dar cu care mai schimba doua vorbe.
“Ma, unde-i scena?”, intreaba Costel, pierdut. Ca asa cum e pe scena, asa e si in viata reala: un copil care te roaga, din ochi, sa-i explici misterele lumii. “Hai sa-ti arat. Acolo e. Unde e intotdeauna.”, ii spune Teo, pe tonul parintesc cu care-i vorbeste aproape tot timpul. Vio sta relaxat, langa barul de la intrare si pufaie linistit dintr-o tigara. As putea sa jur ca in momentul ala isi face o gluma, o intoarce, o diseca si decide daca s-o “dea” sau sa mai astepte.
Teo intra primul, iar Costel striga: “sa nu uiti sa intrebi cati au fost data trecuta la mine la show!” Desi am fost la multe spectacole de stand-up, niciodata n-am stiut care e rostul intrebarii. Costel im explica: “Daca sunt multi care au fost data trecuta, nu pot sa zic acelasi lucru, ca-i plictisesc. Si nu vreau sa am oameni care pleaca nemultumiti.” Corect, ma gandesc. Si incepe spectacolul. Teo, inflacarat si folosind un vocabular mai mult decat larg, Costel cu inocenta lui care ne topeste pe toti, Vio, calm si relaxat. Sala bubuie, aplauzele sunt zgomotoase: 250 de perechi de palme aplauda frenetic dupa o ora si jumatate de ras cu gura pana la urechi.
Vine pauza, dar nu-i las sa se odihneasca, ci ii iau la intrebari pe Teo si pe Costel (Vio a fost mai rapid ca mine si a fugit la masa, Costel mi-a zis ca el asteapta o pizza, deci e ok).
De cand faceti cate doua spectacole pe seara?”
Costel: Facem doua show-uri pe seara de cand nu exista locuri mai mari care sa ne primeasca.
Teo: Pe seara sau in tara?
Pe seara, in tara sau la Bucuresti, ca stiu ca si la Club 99 aveti cate doua spectacole in weekend.
T: In Bucuresti deja sunt 4 sau 5 ani de cand facem cate doua show-uri pe seara. In tara s-au pornit mai greu, sunt doar vreo 2 ani de cand facem asta.
C: Cred ca in tara tine mai mult de organizatori. Cine a organizat spectacole cu noi si-a dat seama de un lucru: aducem public. Noi am facut spectacole la inceput in niste locuri in care intrau 4-500 de oameni (Teo completeaza: la The Note am avut atatia oameni), insa locurile potrivite pentru stand-up, adica cele in care se vede bine scena, nu exista stalpi, piloni si alte lucruri care sa blocheze privirea, sunt foarte putine si nu foarte incapatoare.
T: De fapt, noi tot pentru atatia oameni facem show-uri, la Timisoara de exemplu, doar ca acum sunt impartiti in doua, ca nu mai exista locurile acelea mari care erau inainte.
Peste tot faceti spectacole pentru 500 de oameni?
T: Nu, nu, nici vorba.
C: Toata chestia tine de orase universitare, daca e centru universitar avem oameni pentru doua spectacole pe seara: Timisoara, Cluj, Iasi.
T: Si la Brasov am facut doua show-uri, dar acolo era locul mai mic, au fost doua serii a cate 100 de oameni.
Stiu ca de o vreme (de vreun, an, asa) aveti la Bucuresti locul vostru, gandit si creat de voi pentru spectacole de stand-up. Ce v-a determinat sa faceti asta, adica sa va luati o bataie de cap in plus, avand in vedere ca a avea un club de felul asta inseamna implicare in promovare, chestii contabilicesti etc.?
T: Stai, stai, ca eu am o problema cu intrebarea ta. Noi de aia am si facut locul ala, sa ne scapam de o bataie de cap, adica sa facem un loc in care sa putem sa tinem show-uri asa cum ne dorim, in conditiile pe care le dorim. In momentul in care nu ai o casa a ta, nu stai linistit, trebuie tot timpul sa gasesti un loc bun in care sa faci asta, dar cand ai locul tau, stii ca aia e casa ta si poti sa mergi acolo oricand si sa faci ce ai de facut.
Nu e o foarte mare provocare sa faci si stand-up sa si conduci un business?
T: Nu e asa de mare provocarea, noi avem niste asociati care se ocupa de lucrurile astea, de tot ce tine de partea de promovare.
C: Pe langa faptul ca am fost baieti destepti la chestia asta, sa zicem, am intrat in parteneriatul asta cu o oarecare cunostinta de cauza: stiam ca o sa aducem oameni. Stiam ca treaba asta pe care o facem, modul in care o facem noi, stiam ca o vom face bine. Am simtit exact momentul in care sa ne mutam in casa noastra. Exact ca doi insuratei: daca prinzi momentul, te muti in casa ta, daca nu, o sa stai in chirie toata viata.
Cum e publicul in casa voastra?
C: Daca tot am ajuns aici, sa vorbim despre asta asa cum trebuie. Publicul nostru nu mai e publicul nostru. Publicul nostru era, inainte, publicul de stand-up. Si era al nostru. Stand-up-ul, acum, e variat, cu tot felul de oameni, cu stiluri diferite, iar publicul s-a extins si el. Iar acest public de stand-up merge la cei cu stiluri diferite de al nostru si vine si la noi. Acum ne impartim niste oameni, cu totii. Cateodata e bine cu publicul care vine la spectacolele noastre, cateodata nu e bine. Inainte se intampla la fel, doar ca inainte oamenii veneau in necunostinta de cauza, acum vin cu ceva background de stand-up in spate si au alte pretentii. Ceea ce e foarte bine, ne obliga si pe noi sa fim mai buni.
Publicul incepe sa fie direct, sa stie exact ce ii place si ce nu ii place, ne taxeaza daca nu e in regula si ne aplauda daca suntem buni. Acolo se injura mai mult, in partea cealalta vine ala si zice de femei, altuia ii place cand zic eu de neamurile mele de la Moldova. Publicul incepe sa aiba gusturile lui, formate de el, nu de altii. Si e foarte frumos.
Ati zice ca publicul bucurestean, din cauza ca a vazut mai multe spectacole de stand-up decat cel din provincie, ar putea fi mai “avizat”, intr-un fel, ar putea sa aiba pareri mai ferme in privinta calitatii spectacolelor pe care le faceti?
T: Nu! (hotarat) In Bucuresti exista un public avizat in masura in care vrea sa fie avizat. Daca sunt oameni carora le-am placut foarte mult si apoi au fost la toata lumea care face stand-up, ca sa afle si ce fac altii, atunci da, aia sunt cunoscatori, dar aia sunt intr-un procent foarte mic. In Bucuresti e un public pestrit si ai tot felul de oameni in sala, unii sunt mai galagiosi. Si, de multe ori, oamenii aia iti strica show-ul.
C: Cand ai incredere in tine si ai material proaspat si bun, intri pe scena cu o anumita atitudine, mai sigur pe tine. Dar sunt si momente in care stii ca trebuie sa testezi anumite materiale de care nu esti foarte sigur si nu mai ai aceeasi incredere in tine, publicul simte cand esti vulnerabil si, deodata, se schimba pentru ca apar si niste “instigatori la galagie”, oameni care au chef de caterinca lor. Acesti oameni, descoperindu-ti vulnerabilitatea pe scena, pot sa strice show-ul pentru toata lumea.
T: Fiecare public are spectacolul pe care il merita. Daca publicul e receptiv si ofera energie, primeste energie, daca da lehamite, asta primeste inapoi. Sergiu (Floroaia n.r.) a zis foarte misto despre chestia asta, odata: oamenii din Romania nu vin la stand-up, vin la caterinca. Ori, daca vii la stand-up, vii la un spectacol de stand-up. Acum nu vreau sa zic ca e o mare arta ce facem noi, dar daca vii, ca spectator, la caterinca, trebuie sa te astepti sa o faca si ala de pe scena, in detrimentul spectacolului total.”
(Partea a doua, dupa dragele si sfintele sarbatori. Sper sa va fi placut prima parte)
*sursa foto (da, e o poza facuta in timpul intervului 
)
