Voce, sentimente, Knopfler

Un articol care a pornit de la postul asta de Facebook al Aqua Carpatica. Ma apucasem sa scriu acolo (in afara concursului, ca nu pot ajunge la concert, din pacate), dar am sters cand am vazut cata romanul a iesit. Deci daca vreti o invitatie dubla la concertul Mark Knopfler de la Bucuresti, din 25 aprilie, aveti o sansa cu un comentariu.

Cand eram io mica (adica aveam vreo 18-19 ani, asa), imi petreceam destul de mult timp la o sala de jocuri si internet pe care o avea un prieten. Pe vremea aia, internetul era cu dial-up si cel mai ieftin dupa 11 seara. Bietul Cosmin (proprietarul “afacerii”) nu castiga el prea multi bani de pe urma internetului. Ba chiar as putea spune ca tot ce facea pe jocuri, platea la internet, ca noua nu ne lua bani sa stam pe mIRC. (dada, piscotara de la o varsta frageda)

Intr-una din zile a adus o statie (de aia cu amplificator) cu boxe, sa mai ascultam muzica, sa mai incingem niste chefuri care oricum se intamplau, ca si asa eram cam in fiecare seara pe acolo. Pe viitorul meu fost sot tot acolo aveam sa-l cunosc. Dar sa nu divagam. Printre primele CD-uri aduse s-a aflat si albumul Dire Straits “Brothers in Arms”, iar piesa cinci de pe CD-ul respectiv era asta:

Iubeam piesa asta. De cate ori intram in sala, ma uitam la oricine era langa “pupitrul tehnic” si il rugam sa puna “piesa 5″. La un moment dat, nici nu mai trebuia sa spun ceva: la cateva secunde dupa ce ajungeam, se auzea saxofonul, apoi vocea calda a lui Mark Knopfler.

Am inceput sa invat despre Dire Straits si Knopfler abia atunci, in ’98, dupa ce am auzit prima oara acel album. Mi-am trait prima iubire adevarata pe vocea lui Knopfler, mi-am trait si primile dezamagiri puternice tot pe vocea lui. Are ceva care ma linisteste intotdeauna si ma face sa spun ca totul va fi bine. I-am invatat toate cantecele, ii cunosc toate albumele solo si am fost intotdeauna fascinata de sunetele aparent simple pe care le alatura intr-un fel in care n-o face nimeni: pur si simplu ma atinge pe suflet.

Cine va merge la concert va fi fericit. Eu nu voi fi printre norocosi pentru ca viata ma duce in alta parte, intr-un loc la fel de important si pe sufletul meu. Dar tare mi-as dori sa stiu cum a fost, asa ca, daca mergeti, sa nu uitati sa reveniti pe aici si sa-mi povestiti.

Tweet