Cum ar fi sa ne mai si distram?

Traim vremuri complicate. La atatia ani de la revolutia din ’89, inca ne croim drumul spre civilizatie. Cateodata avem nevoie de oameni care sa ne invete despre bun simt sau despre cum sa ne comportam cand suntem in spatiul public. E necesar sa fie altii pe langa noi care sa ne mai arate cate un spectacol bun, cate un concert de urmarit, cate un film de studiat. Eu vanez oamenii astia care ma invata lucruri bune si frumoase. Ma lipesc de ei, incerc sa-mi deschid mintea si nu las sa treaca o zi in care sa nu invat ceva.

Dar viata nu e numai despre a invata si nici despre a fi un model, tot timpul, in orice circumstanta. (va rog sa cititi articolul acesta al Cristinei Bazavan, ea spune mai bine decat as spune eu despre ce inseamna sa fii model si cum se simte, de fapt, perfectiunea)

Vinerea trecuta am fost la ON/OFF 6, prima conferinta din tara despre comunitati si nisele pe care se construiesc ele. Minunata conferinta, n-am ratat niciun speaker (bine, pe Calin Biris, dar a fost musai sa raspund la un e-mail si sa dau un telefon), am invatat de acolo tot ce s-a putut. Acolo am cunoscut-o pe Anca Serban, care a venit sa ne povesteasca despre bune maniere si bun in simt in Social Media. Ma rog, pe internet in general.

Am desprins doua idei din prezentarea doamnei (foarte misto, de altfel, delicata, cu idei puternice si bine argumentate): prima – e necesar sa stim sa ne comportam atunci cand trimitem e-mail-uri, sa nu ne familiarizam prea tare atunci cand nu e cazul; a doua – sa fim atenti ce postam pe Facebook/Twitter/Instagram/whatever pentru ca s-ar putea sa fim urmariti de copii. Daca sunt oarecum de acord cu cele doua idei, o a treia (desprinsa cumva din a doua) m-a facut sa ridic putin din spranceana: e musai sa dam pe retelele sociale continut relevant, util, intelectual, care sa aduca plus de valoare acestei magii pe care o numim internet.

La baza, teoria doamnei e corecta. Daca tot avem atat de mult continut cu valoare zero, e bine sa stim (unii dintre) noi cum sa crestem valoarea unui internet care tinde sa devina lipsit de orice urma de continut relevant. Pe de alta parte, simt ca n-as putea trai toata ziua cu textele lui Patapievici, n-as putea asculta doar Queen, asa cum n-as putea sa vad doar filme de arta, oricat de mult mi-ar placea ele. Am nevoie de relaxare, iar acea relaxare e adusa, cateodata, de faptul ca spun pe Twitter ca azi e foarte cald la mine in casa, de exemplu. Nu e o informatie valoroasa, n-are nimic interesant in ea, nu intereseaza pe nimeni cat imi e mie de cald sau de frig. Insa aceasta joaca e, de fapt, unul dintre motivele pentru care s-a inventat Twitter, pe langa capacitatea de a fi folosit ca sursa de informare. (adica Twitter = platforma de microblogging, care blogging = un fel de jurnal online)

O alta necunoscuta de-a mea e etichetarea folosita de oamenii de pe aceste platforme si pentru care parerea lor e aia care conteaza. Am si exemplul perfect. Aseara, trupa Vama a lansat o noua piesa. Una despre mare, soare, nisip, plaja, iubite parasite. Pana aici, nimic anormal, se stie ca Tudor Chirila are niste mici obsesii cu marea, soarele, plaja, iubite parasite. Cei de la Vama canta asta de niste zeci de ani, se mentin acolo, in topul preferintelor multor tineri (chiar si a celor trecuti deja de prima tinerete). Insa treaba e simpla: iti place – asculti, nu-ti place – nu asculti. E foarte posibil sa iti placa doar unele piese. Drept urmare – le asculti pe alea si ai rezolvat problema.

(si un cantecel sa cantam, sa nu vorbim despre o piesa noua/videoclip nou fara sa stim despre ce e vorba)

In niciun caz nu ii numesti inculti pe cei care aleg sa asculte melodia respectiva. Sau care urmaresc un film ce nu ti-a placut sau merg la un spectacol pe care il consideri sub nivelul tau intelectual. Sunt unii oameni care aleg, cateodata, sa asculte/citeasca/priveasca lucruri care nu sunt atat de profunde intelectual, tocmai pentru a se relaxa. Nu e nimic rau in a te distra putin.

As vrea sa nu mai existe atata frustrare si incrancenare. Sa ajungem sa ne simtim bine si atunci cand alegem sa ascultam cate o muzica mai “usoara” si sa nu ne fie rusine sa admitem asta. Cu totii avem placeri vinovate. Eu mai ascult Vama si fara sa fiu fan (i-am si zis asta lui Tudor din momentul in care l-am cunoscut, n-a fost nicio problema), citesc John Grisham si Stephen King (mai mainstream decat astia doi nu stiu sa existe vreun autor in ziua de azi – nu mi-l bagati pe Coelho la inaintare), m-am uitat, pe vremuri, la Clona (care e o telenovela, da), stiu toate albumele scoase de Mariah Carey (cu versuri cu tot), mi-a placut Stand Up Guys (un film plin de vedete, actori adevarati, dar care nu e vreo lumina de film), ma uit la Romania Danseaza (spectacol cu dans pe Antena 1) si uneori, cand merg cu masina, ma simt foarte bine daca-mi canta Anda Adam. Ah, si cel mai important, ascult zilnic muzica lautareasca, romaneasca sau sarbeasca.

Ma fac toate cele de mai sus o inculta? Poate. Important e ca eu ma simt bine cu mine, ca am invatat ca viata nu e facuta doar din informatii relevante si ca, uneori, e bine sa mai sar prin cate o balta, chiar daca nu mai am de multa vreme anii care sa imi permita sa fac asta. Zambetul meu e cel mai important si fac lucrurile care-mi dau o stare de bine, indiferent de etichetarea celor din jur.

Si ce frumos ar fi sa invatam sa ne preocupam doar de zambetul nostru si al celor dragi de langa noi.

Tweet