Jazzy mood – Jazzybirds, Maria Raducanu si Chris Dahlgren la Dilema Veche

Serile cu jazz sunt printre cele mai implinite ale vietii mele festivaliere. Iubesc teatrul, iubesc filmul, iubesc muzica buna, dar jazzul are asupra mea o influenta majora: nimic nu imi da atatea stari cum se intampla atunci cand instrumentele scot sunete aproape de sufletul meu, ticluite cu maiestrie de oameni care pun multa pasiune in ceea ce canta. Pentru ca jazzul nu se poate canta decat dintr-o foarte mare pasiune, iar asta e primul lucru pe care il simti atunci cand asculti un jazz de calitate.

Sambata seara am fost norocoasa de doua ori: prima oara pentru ca am aflat despre Jazzybirds, o trupa din Cluj (formata, in mare parte, de artisti ai Operei Maghiare din Cluj), a doua oara pentru ca am reascultat-o pe Maria Raducanu, de data asta in duet cu Chris Dahlgren, un contrabasist uimitor, american si foarte receptiv la ritmurile traditionale romanesti. Aceste doua concerte, unul dupa celalalt, au fost vazute in Cetatea Alba Iulia, in cadrul Festivalului Dilema Veche, fix langa zidurile cetatii. Va spun, a fost o seara uimitoare.

Jazzybirds e o trupa proaspata. Tanara. Cu zvac si sensibilitate, cu o voce feminina (Yolanda Covacinschi) care are altceva, un altceva nedefinit, ragusit, pasional si cald. Am admirat saxofonul si clarinetul (Réman Zoltán), m-am distrat cu eforturile tobarului de a-si tine ritmul in frau (am aflat, apoi, ca mai canta si intr-o trupa rock, sunt sigura ca acolo nu se abtine prea tare), m-am bucurat sa descopar subtilitatile contrabasistului (Antal Attila) si mi-au placut interventiile la pian (Szép András – probabil pe mixer, mai ales la piesa pe care o veti asculta mai jos). Au cantat cover-uri, insa stilul lor si-a pus in mod clar amprenta asupra interpretarii, ca altfel nu-mi explic cum se poate trece de la Summertime la I Feel Good din doua masuri.

Luati de ascultati:

Despre Maria Raducanu as vorbi degeaba. Saptamani in sir sa va spun despre cat e de minunata femeia asta, despre ce voce are sau despre muzica atat de apropiata sufletului meu, si tot n-as reusi sa va transmit ceva. Pentru ca trebuie ascultata, privita, simtita, e unul dintre artistii care se daruiesc complet atunci cand sunt pe scena. Doine de jale sau fado, New Orleans Blues sau muzica lautareasca, nimic nu e imposibil pentru Maria. Mi-a umplut ochii cu lacrimi de bucurie si mi-as fi dorit s-o ascult cantand la nesfarsit. Sa nu mai vorbim de colaborarea cu Chris Dahlgren, un muzician atat de subtil si de atent la vocea principala incat a iesit un concert de toata frumusetea, care n-ar fi fost la fel fara intermezzo-urile pline de ritm ale contrabasului.

Sambata seara a fost o seara plina de liniste. Cu zambete si multumire ca am luat decizia sa merg la festivalul asta asa, fara sa ma gandesc prea mult, si noroc cu Autonom, partenerul de mobilitate, care-a sustinut cu drag deplasarea culturala. O sa mai urmeze articole despre festivalul asta, ca tare mult mi-a placut si tare bine-a fost facut programul.

Multumesc, Lucian, pentru foto. (da, atat de pe alta lume am fost, am facut o singura fotografie tot festivalul; am preferat sa ma bucur de ceea ce vad, chiar daca asta a insemnat sa ma rog de ceilalti pentru fotografii; bine ca am fost singura care n-a scos smartphone-ul din buzunar)

Avem nevoie de festivaluri ca asta din week-end-ul trecut, sa ne arate ce mai exista prin lumea jazz-ului romanesc. Sau, de ce nu, a celui international. Avem nevoie si de un loc din care sa aflam, sa ascultam, sa stim ce sa cautam cand ne interesam de concerte si ce ne-ar putea face sa descoperim si alte nume pe care am vrea sa le vedem live. Pentru ca nimic nu se compara cu live-ul. Pentru documentare, incepand de cateva zile exista JazzCulture, un site dedicat culturii jazz, a carui aparitie ma incanta foarte tare. Felicitari, Daniela si Make, sa fie intr-un ceas bun si sa desoperim lucruri frumoase acolo la voi.

Tweet