Tanti Moni

Plaiurile romanesti sunt pline de oameni care fac cinste tarii. Probabil e pretentios ce spun acum, mai ales in contextul mizerabil al politicii, administratiei, a traiului romanesc in general. Se intampla, insa, cate o intalnire fericita care te face sa te mai opresti putin din goana, injurat si amarat si sa spui “uite, e bine”.

Pe tanti Moni am cunoscut-o saptamana trecuta, la casa ei din Brebu Nou, devenita casa noastra pe durata festivalului de jazz. “Haideti, copii, intrati, bine ati venit!”, ne-a intampinat cu multa voie buna, din poarta casei, unde ne astepta impreuna cu Geo, sotul ei. Mai tarziu aveam sa aflam ca n-o curtase el, ci tatal lui, i se parea ca ar fi numai buna de nora, mai ales ca e bucatareasa. “Barbatu-meu n-a aflat decat dupa nunta ca eu gatesc doar la serviciu, nu si acasa”, ne-a povestit ranzand, cautandu-l pe Geo din priviri. (frumoasa si calda iubire am vazut la oamenii astia doi)

Prima oprire: in bucatarie, pentru a depozita mancarea adusa din Timisoara; pe soba se lafaia la foc molcom un ceaun cu gulas, pregatit de tanti Moni pentru noi, “ca poate sunteti infometati.” Eram infometati, da, nu apucasem sa mancam prea mult dimineata si deja era ora 15. Pana era gata mancarea, ne-a dus in spatele casei, sa ne arate “domeniul”. “Hai, stati cu randul la invartit in gulas pana merg eu sa fac pe gazda cu ceilalti”, ne-a spus, autoritar, dar bland, asa cum numai o mama stie sa spuna.

In spatele casei se intindea raiul, cu balansoar, scaune pentru stat la plaja si loc de facut focul. Ne-a povestit cum se straduieste sa aduca totul la lumina, sa termine modificarile la casa pentru a fi si mai buna de primit oaspeti, moment in care ne-am amintit ca nu vazusem camerele, nici nu ne mai interesa acest aspect. Am mers, la o vreme, pentru a face impartirile, iar in partea aceea de casa totul era impecabil: asternuturi curate, camere cu 3, 4 si 5 locuri, camere mari, spatioase, baie comuna, curata si cu apa calda la boiler.

Tanti Moni ne-a asteptat in fiecare noapte cu mancare buna si calda, fara ca asta sa fi intrat in discutiile de inchiriere. Se gandea “ca poate ati fi inghetati si obositi si nu mai aveti chef sa va apucati acum de gatit”. Ba chiar ne-a facut si o supa intr-una din zile, “sa nu plecati, mama, pe stomacul gol; o fi frumos jazzul asta, dar pe nemancate nu cred ca-i asa bine”.

Am plecat din Brebu Nou 117 cu imbratisari si promisiuni de revenire. E prea frumos, cald si cu oameni buni locul acela ca sa nu-l revedem curand. De aia iubesc Prin Banat, ca ma aduce langa povesti si oameni. (partener de mobilitate: Autonom Rent-a-Car) Multumim, tanti Moni, pentru caldura care ne-a incalzit mai tare decat soarele de iulie.

Tweet