Fata cu pielea alba si soarele
Mult am mai suferit eu in adolescenta cand mi-am dat seama ca n-am cum sa ma bronzez asa cum se bronzau colegele mele. Luna septembrie, inceperea scolii mai exact, aducea dupa ea eterna intrebare: “Tu n-ai fost deloc in vacanta?”. Drept e ca de pe la 16 ani vacantele mele au insemnat munca si iar munca, dar cate o zi de week-end la Ocna Sibiului mai prindeam. Dar nu se vedea nimic pe mine, iar serile de dupa o zi de asta de balaceala si stat la soare erau un chin pe care nu-l voi uita vreodata. Pielea mea alba se inrosea atat de tare, durea atat de tare, incat am dezvoltat o aversiune fata de statul la plaja si multi ani n-am avut vreo dorinta sa las soarele sa ma mangaie.
Totusi, femeia din mine isi dorea, macar doua luni pe an, o piele cat de cat caramel, sa nu se mai uite altii la mine pe strada ca la o ciudata care se ascunde de soare ca Dracula lui Bram Stoker. Am mai avut incercari fara de succes, in sensul ca stateam cateva zile la soare, ma inroseam ca racul aruncat in apa clocotita, apoi pielea mea revenea la culoarea initiala, modificata usor cu o nunata, maximum doua. Bineinteles, cu aceleasi chinuri de Sisif, piele arzanda care nu suporta nimic pe ea, poate doar putin iaurt pentru calmarea iritatiilor.
Toate astea pana in 2005 cand sortii, pisica 13 si karma m-au dus la mare de 4 ori in doua luni. Inca stateam in Sibiu, mi-era simplu sa ajung la Marea Neagra, viata mea era un haos destul de generos, asa ca n-a fost deloc greu sa profit de fiecare ocazie de a ajunge pe plaja. Prima data am stat o saptamana, apoi inca una, apoi 5 zile, apoi inca 4. Aveam cel mai frumos bronz vazut de mine vreodata (la mine – se intelege, nu mai fusesem asa bronzata -, dar si comparandu-l cu al altora) si era uniform si caramel si aproape ca-mi vine sa spun cat muncisem pentru el, dar ma voi abtine.
Ei bine, se pare ca acea vara mi-a schimbat definitiv pigmentul. Acum, in loc sa ma inrosesc si sa sufar ca un caine 3-4 nopti dupa ce stau doua ore la soare, ma inrosesc in primele ore, apoi pielea mi se acopera de un maroniu dragut, numai bun de aratat in fustite de vara. Dupa 5 ore de plaja in doua zile, nu ai simt nevoia sa-mi iau doar fuste lungi si pantaloni.
Sigur, pentru un bronz sanatos, nu doar frumos, e nevoie sa folositi creme cu factor de protectie, in functie de durata expunerii la soare. Daca sunteti ca mine si vara asta nu v-a vazut soarele decat in drumul de la/spre serviciu, atunci incepeti cu o crema cu SPF de minim 30 (eu folosesc una de la Gerovital Sun, iar pentru ten o am pe aceea cu SPF 50), apoi continuati cu una de 15. Din cand in cand, mai folosesc si uleiul bronzant cu SPF 6 (nu renunt niciodata la produsele cu SPF, oricat de tare m-as bronza), chiar daca sunt data cu crema cu factor de protectie mare. Uleiul isi face treaba si in combinatie cu alte creme, adica bronzeaza uniform si destul de rapid.
Concluzia e una: o fi durat vreo 20 de ani sa ma reglez cu pigmentul pielii, dar, cu grija si rabdare, nimic nu e imposibil. Orice tip de piele ati avea, nu renuntati niciodata la creme cu protectie solara. Va scuteste de multa bataie de cap si, cel mai important, va scuteste de razele de soare atat de nocive in ziua de azi.
Tweet
