Loteria spectacolelor

nebuloasa | 19 June 2015 | Culturale | No Comments

Alergatul de la un spectacol la altul în timpul unui festival de teatru e ceva obișnuit pentru cei ce vor să prindă cât mai multe reprezentații. Mai ales ca FITS are o selecție faină de reprezentații, care mai de care mai interesante. Dans, circ, teatru clasic sau contemporan, spectacole de stradă ce reunesc toate cele șapte arte, o minunăție.

Dar nu e întotdeauna roz. Fiecare secțiune a festivalului are selecționerii proprii, uneori se merge și pe recomandări (adică oameni valoroși, care înțeleg dimensiunea culturală a festivalului, propun spectacole ăn funcție de preferințelelor, un lucru perfect normal, cu rezultate foarte bune de-a lungul anilor), iar noi, oamenii simpli cu ceva inclinare spre evenimente culturale, ne trezim în situația de a vedea un spectacol pentru care ori nu suntem suficient de pregătiți cultural, ori nu se ridică la standardul destul de înalt cu care ne-a obișnuit festivalul.

Desi am ajuns la Sibiu doar ieri, am reusit să văd trei spectacole: unul de teatru, unul de dans și unul (presupus) de teatru-dans. Acesta din urmă, “Istoria imposturii” pe numele lui, ar fi trebuit să fie o reprezentare prin dans a valorilor false care conduc lumea. Spun “ar fi trebuit” pentru ca realitatea de la fata locului a fost cu totul alta, iar rezultatul s-a redus la o bulibășală din care am înțeles câte ceva, dar mi-a lipsit ansamblul – esențial pentru o experiență a spectacolului completă.

Loteria spectacolelor din festival m-a adus, însă, pe plus, cu doua spectacole bune din trei: Lecția și Flamenco de cinci stele – din care vă las cu câteva fotografii.

Și cu un gând. Am văzut în acest spectacol un moment care nu cred ca a fost observat de prea multă lume. În timpul spectacolului, chitara unuia dintre cei ce acompaniau dansatorii s-a dezacordat. De la pasiunea cu care o mânuia, de la caldura, cine știe din ce cauză. Omul s-a pus să-și reacordeze chitara chiar în timp ce pe scenă se dezlănțuia una dintre dansatoarele ansamblului, urmărit cu foarte mult amuzament de colegul de scenă, care încerca să-i suplinească lipsa. A fost un moment de prietenie, dincolo de profesionalismul pe care, cu siguranță, acești artiști îl au atunci când împart aceeași scenă.