Bunul simț nu se dobândește

Dac-am învățat ceva temeinic în viața asta, apăi astă învățătură e despre bun simț. Pe care îl ai sau nu. Nu există cale de mijloc. Te naști cu el și, dacă ai noroc, orice cale ai urma în viață, el te urmează. Pe bunul simț ăsta nu-l poți mima, lipsa lui se simte, are un miros specific chiar și atunci când o detectezi în scris.

Din păcate, oamenii lumii noi cred că li se cuvine totul fără să facă nimic pentru asta. Există și respiră, e suficient. Nu știu să dea ceva la schimb, știu doar să ceară. Și ăsta nu e un lucru rău, Doamne ferește. Rău e atunci cand dorința lor neîmplinită duce, inevitabil, la injurii. Tot din partea lor. Da, din lipsă crasă de bun simț. Sau poate că răspunsul e mai simplu: atâta pot, asta le e limita.

Dialogul pe un ton decent și neutru este, exclusiv, apanajul oamenilor cu bun simț și o brumă de inteligență. Acuzele, injuriile, insinuările fără argument, toate acestea fac parte din bagajul (prea) mare al frustraților care n-au fost niciodată siguri pe ceea ce dețin în tărtăcuță. Mai mult decât atât, oamenii de felul ăsta n-au putut și n-o să poată avea vreodată încredere în forțele proprii. N-o să știe să ia viața de la capăt și o să dea mereu vina pe alții pe ceea ce li se întâmplă.

După ce întâlnesc câte un astfel de om (iar săptămâna asta a fost una cu o bogată recoltă), reacția primară este de furie; însă sentimentul care mi se prinde în inima definitiv este unul de milă. Sinceră milă pentru niște oameni care trăiesc degeaba printre alți oameni, a căror viață e un lung șir de nemulțumiri, fără vreun strop de fericire.

Și când te gândești că fericirea vine și se simte doar dacă ai bun simț…

Foto: Common Sense by Shutterstock

Tweet