De-acum e teamă
Locul ăsta, care până nu demult era locul meu de dat cu capul/iubit/frumos și altele a devenit foarte frustrant. Îi simt apăsarea în fiecare zi, e o voce în capul meu care-mi tot spune „scrie, scrie, scrie”. Adevărul e că orice aș scrie în perioada asta nu-mi poate ascunde teama pentru ziua de mâine.
Da. Mi-e teamă. Citesc zilnic despre ororile care se întâmplă în țara asta și, pentru prima oară de când mă știu, mă gândesc serios unde să plec, unde aș putea-o lua de la capăt. Nu de muncă mi-e teamă, deci una dintre probleme e rezolvată. Pot să fac orice, de la spălat vase la a crea strategii de comunicare pentru orice trebuie vândut.
Nu scriu pentru că nu mai știu să văd binele din ceea ce mă înconjoară, așa cum îmi propusesem la un moment dat. Văd doar așa:
– ortopedul din Iad, lipsit de orice urmă de regret pentru viețile distruse ale copiilor operați de el (plus o agenție de ”pr” care trage prin noroi tot ceea ce înseamnă meseria asta); apropo, știți ce rău e să trebuiască să mergi la ortoped pentru o problemă delicată într-un moment în care și meseria acestor doctori are de suferit enorm la capitolul imagine?
– conducători ai țării care iau decizie dezastruoasă după decizie dezastruoasă, toate îndreptându-se spre un singur lucrur: o țară în faliment.
– niște instituții ale statului care vor să jecmănească pe oricine își plătește corect taxele și impozitele.
– tâmpiții care se iau la bătaie la televizor și alți tâmpiți care râd și fac mișto că unii se iau la bătaie la televizor; e absolut înfiorător de tristă hăhăiala pe acest subiect, ar trebui să fim cu toții revoltați.
– elevii controlați în ghiozdane, la început de an școlar, Doamne feri să aibă ceva manuale neaprobate de analfabetul care se numește ministru al educației; e ilegal, băi florilor, nu tre să fii părinte ca să-ți vină să ieși în stradă să urli până te lasă vocea.
– stăpânii de sclavi de la Berevoiești (aici detalii) care au primit pedepse cuprinse între 3 și 5 ani; pentru că au ținut captivi niște oameni, i-au bătut crunt, nu le-au dat mâncare sau apă etc. au primit între 3 și 5 ani, da?
Și astea-s doar din ultima săptămână.
Pe lângă toate astea, lumea din jurul meu se schimbă. Vizibil. Oamenii. Cei care erau vocali până mai ieri, încep să tacă și să se integreze în sistem. Că doar și gura lor trebuie să mănânce o pâine. Nu mai vorbim pentru că nu cadrează, nu ne mai vin contracte mai apoi. Nu mai luptăm pentru că oricum nu ne vede nimeni. Nu mai facem pentru că oricum e inutil.
În iarnă i-am văzut și ne-au văzut că i-am văzut. Acum, ne-am risipit. În concedii, prin viață, care încotro. Și aproape toți ne gândim să plecăm din țară.
Inclusiv eu. Pentru că acum mi-e teamă.
Photo via Visualhunt.com
Tweet
Este al naibii de obositor sa stai si sa strigi.. In iarna am fost zi de zi acolo – pana n-am mai putut fizic si aproape ca am ramas cu proiectele de scoala pierdute.
As iesi si acum – dar gandirea practica imi spune sa-mi caut rapid mijloacele prin care sa devin indeajuns de buna incat sa pot trai in alta parte (sa invat mai bine o alta limba straina, sa inteleg modul in care functioneaza domeniul meu altundeva si tot asa).
Am obosit sa ies si sa strig fara sa ma bage nimeni in seama. Imi raman 2 variante: sa gasesc alta solutie sa schimb ceva.. sau sa plec. Voi merge e a 2-a pentru ca mi-e frica de faptul ca si peste 30 de ani s-ar putea sa fiu intr-o mocirla la fel de mare. Pentru ca oamenii care vor sa schimbe ceva ceva nu vor avea rezultate pozitive hodoronc-tronc in cateva luni. Si marea masa va da cu ei de toti peretii si va fugi iar in bratele celor care-si vand tara – pentru o bunastare iluzorie.
Cam la concluzia asta am ajuns si eu prin 2010 cand mi-am luat jucariile si am plecat de acolo lasand in urma totul ca sa o iau aici de la zero. Niciodata n-am regretat alegerea facuta atunci, ci am regretat faptul ca n-am plecat mai devreme.
Un tip care se ocupa cu securitatea personală (adică un fel de Bogdan Oprea de la BGS, dar american) a zis cam așa: ”ticăloși există, după cum există și accidente. Dar, așa cum nu conduci mașina fără frâne și legat la ochi sau nu pui mâna pe cabluri electrice sub tensiune, e o idee bună să fii atentă în jur și să eviți oamenii suspecți. Să nu te arunci cu capul înainte între ei.”
Dar și în anii 1980, și 1990, și 2000, generațiile de români verzi au făcut o grămadă de prostii care i-au adus în calea ticăloșilor. Spre exemplu, au dat peste țigani mai răi ca la Berevoiești, și au făcut afaceri cu ei, au împrumutat bani de la ei, le-au dat pe mână o mașină sau o proprietate – și în cele din urmă s-a lăsat cu capete sparte și oase rupte. Sau cu oameni rămași aurolaci pe străzi.
Mama fetei mutilate de Burnei a spus mai multe lucruri care au apărut în presă, dar au scăpat ochiului publicului. Și, dacă le pui cap la cap, realizezi cum stăteau lucrurile: femeie fără carte, nu prea umblată prin lume, în mizeria inflației de 180% de la finalul anilor 1990, măritată cu un arab cu bani. Ce, ea să se ducă la o policlinică de cartier cu copilul ei!? S-a dus direct (cu plicul, ciubucul și șpaga) la marele Burnei, zeul ortopezilor, moțul de pe rahat. Altcineva era sub nivelul ei. Și nu i-a trecut nicio clipă prin cap că e un dobitoc. A continuat să verse bani în laba lui, ani în șir.
Poate că un doctor obișnuit nu ar fi schilodit-o pe fetiță.
Poate că unul care împrumută bani de la bancă e executat pe salariu sau proprietăți, dar nu se trezește cu capul spart seara în gang, ca unul care s-a dus la cămătari.
Romina, din păcate așa sunt și eu. Tot așa. Și nu mă bucur deloc.
Mălin, eu tot oscilez între a rămâne aici să mă lupt (cu morile de vânt?) și a pleca. Habar n-am ce o să fac până la urmă.
Kathy Bates, chiar despre asta vorbeam ieri cu o prietenă, despre cum oamenii simpli și săraci merg la somități de astea să se caute, doar pentru că „au școală multă, mamă, sunt deștepți”.Și tot din motivul ăsta se pompează bani pentru meditații cu mari profesori din universități, nici nu contează că copilul nu învață nimic.
De plecat e cam tarziu. Singura varianta care ar face sens ar fi daca pleci pentru a-ti face o familie.
Pe clasa politica invatata sa fure si sa pagubeasca tara n-o mai schimba nimeni. Ar fi nevoie de inca un Vlad Tepes dar nu cred ca asta se va intampla
Peste tot sunt probleme insa eu cred ca trebuie sa-ti traiesti viata la nivel individual, nu sa te raportezi neaparat la anumite grupuri/categorii sau sa-ti petreci foarte mult timp judecand ce fac altii. Si atunci vei vedea ca granitele nu mai conteaza asa de mult. Pentru ca valorile care conteaza cu adevarat le poti avea sau exersa cam oriunde. Multumirea (sau nemultumirea) de sine vine in primul rand din faptele tale, nu din faptele altora.
La fel si cu schimarea in masa a oamenilor – mi se pare inutil sa incerci sa schimbi cu forta o anumita categorie de oameni sau sa-ti petreci prea mult timp incercand sa angrenezi pe altii intr-o asemenea cauza. Nu numai ca nu functioneaza (decat poate pe timp de razboi
) dar risti sa-ti petreci viata incercand sa transformi pe altii in loc sa te inbunatatesti pe tine.
Mai bine te schimbi tu intai in ceva cu care sa fi multumita si apoi ii lasi pe ceilalti sa te invidieze si sa se schimbe singuri :). Nu ca asta ar functiona cu clasa politica (nu sunt naiv) dar nici altceva nu ar functiona… Ideea e ca schimbarea trebuie sa vina intai tot la nivel individual (si voluntar) inainte sa poata deveni o schimbare in masa.
Recomand un film foarte misto: Pay it Forward – cred ca o sa-ti placa.
Lasand filozofia la o parte
, eu zic ca, cel putin pe plan profesional, te-ai realizat foarte bine. Si asta inseamna mult. Eu nu cred ca as mai pleca…
Radu, știu oameni de 50-60 de ani care pleacă din țară, cu copii mari, la facultate. Și care n-o duc rău aici. Ne-a cuprins pe toți o silă imensă.
Realizările pe plan profesional sunt foarte bune, dar ce te faci când munca îți e constant dependentă de schimbările din codul fiscal? Când nu poți face un plan de business, când nu poți face previziuni de niciun fel pentru că habar n-ai ce mai scot ăștia și când. Creșterea forțată a salariului minim, split TVA și alte mizerii, toate astea îmi duc firma în derivă. Și e foarte greu. Uneori mă gândesc că aș prefera să spăl vase și să nu mă mai stresez cum plătesc taxele trimestrul următor.
Am văzut Pay It Forward, de câteva ori chiar
Pai cine ti-a spus ca daca speli vase nu trebuie sa platesti taxe sau ca le platesti mai usor?
Glumesc, bineanteles. Dar uite: in SUA daca ai o firma (corporatie), taxele sunt de 35%. Asa ca solutia e: angajezi un contabil care sa-si bata capul cu taxele si apoi tu speli vase din placere, fara sa mai platesti taxe si pentru asta 
P.S. Nu am idee de problemele cu care se confrunta o firma mica in Romania. E clar ca tu sti mai bine…