ALTEX se extinde la Timişoara
ALTEX a crescut mare. Mai ales în Timişoara, unde tocmai s-a deschis cel mai mare dintre magazinele din vestul ţării, în nordul oraşului, lângă Auchan-ul fost Real.
Am fost şi eu printre curioşii prezenţi azi la conferinţa de presă în care s-au povestit multe despre decizia lor de a face un magazin atât de mare aici, în Timişoara. Şi când zic mare, chiar e mare: 1700 de metri pătraţi de produse electro-IT de la principalii “jucători” de pe piaţa de electronice din acest moment, plus 30 de angajaţi – în două schimburi.
Nefiind vreo pasionată de gadget-uri, curiozităţile mele au fost legate mai mult de partea de business şi comunicare a lor, curiozităţi la care mi-a răspuns Dan Ostahie, CEO ALTEX România.
Povestea locului.
În 2008, ALTEX a cumpărat bucata de teren pe care acum se află construcţia care adăposteşte showroom-ul. A venit criza, iar planurile lor în ceea ce priveşte ridicarea construcţiei s-au amânat. “Am aşteptat momentul potrivit, iar acesta a venit odată cu anul 2014, când am identificat o nevoie pe piaţa din Timişoara. Din punctul meu de vedere, am întârziat puţin, aşa că vă rugăm să ne iertaţi pentru asta”, a spus CEO-ul ALTEX.
“Prima lopată” pentru noul magazin a fost folosită în luna decembrie 2014, deci l-au construit în aproximativ şase luni. “E o infrastuctură foarte frumoasă în această zonă şi vreau să felicit autorităţile locale pentru ea. În Bucureşti nu găseşti o centură atât de frumos gândită.”
Online vs. cumpărături clasice, din magazin.
În opinia celor de la ALTEX, dorinţa de a pipăi şi analiza produsul în magazin încă este prezentă la majoritatea românilor. “Nimic nu se compară cu plăcerea cumpărătorului de a testa în magazin funcţionalităţile produsului, mai ales atunci când vrea să afle detalii despre mai multe produse, de la producători diferiţi.” Pe de o parte le dau dreptate, pe de altă parte mă gândesc că mentalitatea colectivă e în curs de schimbare, puterea de cumpărare ajunge să fie tot mai mare la oamenii din generaţia mea (sau generaţiile de după a mea), oameni obişnuiţi cu comenzile online şi livrările directe, fără să mai fie necesară o plimbare până la magazin.
Proiect special pentru Timişoara.
Continuând ideea de mai sus, sigur că ALTEX înţelege foarte bine nevoile societăţii de consum. Drept urmare, exista un proiect care se numeşte: Click & Collect, rezervi online şi ridici produsele din magazin – valabil în toată ţara şi mai există un proiect dedicat timişorenilor – cumperi online şi ţi se livrează local, cu resursele ALTEX.
Începând de mâine, 11 iunie, ALTEX e deschis pentru public. Mergeţi şi faceţi cumpărături şi apoi poate-mi spuneţi şi mie despre cum simţiţi showroom-ul. Dacă vă place, dacă oamenii lor s-au ocupat de voi, dacă e ceva bun ce s-a întâmplat Timişoarei. Pentru ca azi, văzând siguranţa directorului lor în ceea ce priveşte viitorul acestui magazin, mi-am dat seama că decizia lor de a nu renunţa la construirea acestui loc înseamnă că Timişoara creşte. Iar ăsta n-are cum să fie altceva decât un lucru foarte bun.
PS: mâine, de la 9 dimineaţa, se deschide magazinul cu tot cu Vali Barbulescu la platane – 12 ore de muzică; detalii, aici.
TweetRelated Posts
-
Supernet™ 4.5G de la Vodafone – viteză și precauție în același produs (P)
2 Comments | Oct 31, 2017
-
O dorinta implinita
9 Comments | Feb 18, 2015
-
Donatii simbolice, gesturi care fac bine
4 Comments | Dec 10, 2013
-
Specialistii in PR
No Comments | Mar 25, 2015
Hmm…. apai eu am apucat sa imi iau ceva de la ei ieri, probabil ca au deschis mai repede
Mă gândesc că dacă s-a nimerit pe acolo vreun cumpărător, n-au zis nu la o vânzare Ce ți-ai luat, ce ți-ai luat?
Un HDD extern de 1 TB – nu mai am spatiu de la atatea videouri filmate pe drum
Super. Să-l folosești sănătos!
la Severin, Altex a tot schimbat locatia pana s-a aciuit in incinta Severin Shopping Center (Carrefour)… culmea, nu as cumpara de la ei pentru ca am descoperit multe “OFERTE” … asa ca nu merita…
Alex, bănuiesc că despre fiecare magazin care vinde electro-IT se poate spune câte ceva de rău. Oricât de bine pregătiți ar fi, tot va exista ceva care sa nu fie pe placul tuturor celor care le trec pragul. Dacă te nimerești prin Timișoara, poate mergi măcar în vizită. Cine știe, s-ar putea să-ți schimbi părerea
Eu tot incerc sa dau de ei de cateva zile si nimic … foarte ocupati operatorii astia…