Anonimul nu e doar un festival de film
La Anonimul poti fi cine vrei tu, atata timp cat nu esti fals. Falsitatea nu se premiaza, dar eu am avut noroc si am stat numai intre premianti. Cristina, Ana Maria (cititi-o la sectiunea de cultura din Adevarul, are niste articole minunate), Adi, Marius, Bogdan si Zana Buna (nu e o fantasma, cu ea mi-am baut cafelele de dimineata si vinul alb de seara) mi-au transformat zilele petrecute la festival in unele dintre cele mai frumoase traite vreodata de cand sunt onliner cu acte in regula.
Anonimul nu e doar despre filme, ci despre oamenii din spatele lor. Despre actori care povestesc despre rolurile lor, din filme sau din piese de teatru, despre regizori care povestesc fastaciti despre cum isi doresc ca publicul sa receptioneze mesajul peliculei. In campingul de langa Green Village e o atmosfera boema, iar cei prezenti in filmele care ruleaza pe ecranul mare pot sa-i vada pe cei de pe ecran in mijlocul lor, cum cauta priviri, reactii, comentarii la ceea ce se proiecteaza.
Anonimul e multa Delta pe partea dreapta si Marea Neagra in fata, despartite de 500 de metri de nisip cu scoici. E plimbare pe malul marii noaptea tarziu, cu cantece de demult sau e admiratia muta cand vezi nuferii sau pasarile din rezervatie. E mana pe care o fluturi in semn de salut atunci cand te intalnesti pe vreun canal al Dunarii cu alti oameni plecati la explorat sau e apa care te racoreste cand soarele e mult prea dragastos.
Anonimul e povestea de langa piscina cu un anonim celebru, in care iti notezi in minte tot ce ti se spune despre un film, iar singurul gand care iti rasuna in cap e “trebuie sa ajung acasa si sa caut filmul asta”. Anonimul e fericirea de pe chipul premiantilor, care isi primesc premiile cu o lumina magica in ochi. Si la Anonimul vezi lumina aia, chiar daca esti la cativa zeci de metri buni de scena.
La Anonimul a fost prima oara cand am contribuit, macar putin, la o premiera: a fost acordat premiul bloggerilor pentru implinirea unui vis: Andrei Dobrescu, regizor. Povestea lui o cititi la Adrian si cititi-o, va rog, ca merita. Am mai trait o premiera, aceea de a fi chemata, impreuna cu colegii blogeri, pe scena premiantilor, atunci cand s-au nominalizat oamenii care au pus umarul la reusita acestui festival. N-am facut nimic sa merit asta, poate de aceea am lasat intre mine si ceilalti oameni de pe scena o scara, nu puteam sa stau la acelasi nivel cu domnul Victor Rebengiuc si cu doamna Mariana Mihut. Sau cu Miruna Berescu, organizatoarea Anonimului. Sau cu Cristina Bazavan, Marius Manole sau cu multi multi altii. Dar am avut lacrimi in ochi, de emotie.
Anonimul inseamna zambet si emotie. Si Alegria. Ceea ce va doresc si voua.
Am facut parte din echipa Vodafone care a transmis de la Anonimul pentru aplicatia “Cinefili in Delta“. Si da, o spun cu cea mai mare mandrie.
Tweet
Pentru mine Anonimul a fost o serie de relatari, imagini, impresii, trairi si povesti trimise de cei de acolo in cel mai veridic, sincer si emotionant mod in care a fost prezentat un eveniment de care eu am aflat in toata viata mea. Din tot ce a venit de acolo razbatea ceva magic si asta s-a datorat oamenilor de acolo…..tuturor. Este o onoare sa va cunosc pe toti in felul asta!
Stefan, tare iti multumesc pentru cuvintele astea frumoase. Si ma bucur foarte tare ca am reusit sa transmitem o parte din emotia pe care am trait-o acolo