Binele clientului sau practica lui „nu știu”

Mi se-nvârte ideea asta în cap de câteva zile și tot n-apuc s-o scriu; pentru că e toamnă și pentru că toată lumea face chestii, deci și noi, agențiile din domeniul creativ, avem de lucru mult. Nu mă plâng, doar constat.

Prima oară când ne-am gândit la ce înseamnă să ne facem o agenție de PR, cineva mai deștept ca noi (aka Ștefan, investitorul nostru) ne-a dat o singură temă de gândire: puneți pe foaie mai ales ce NU știți să faceți și țineți-vă de foaia aia. Recunosc, am râs, mi se părea absurd să ne gândim la ce nu știm să facem, nu mai bine ne gândim noi la ce facem, să putem să ne vindem mai bine?

De la primul client ne-am dat seama câtă dreptate avea omul ăla. Serviciile în PR sunt deseori confundate cu cele de marketing, publicitate, web design etc. Și sunt prea puțini care fac diferența. Am început, încet-încet, să explicăm clienților de la prima întâlnire că nu știm să facem aia și aialaltă. Unii înțelegeau din prima, alții se declarau profund mirați, la câteva luni de contract, că nu le putem face flyere sau meniuri, de exemplu (putem, dar prin terți). Sau că nu știm să le spunem de ce nu le merge un buton oarecare de pe site. Sau că nu putem să le zicem unde e mai bine să-și pună panouri stradale (adică maxim putem face asta la nivel de sfat) și că în niciun caz nu le putem face noi design-ul pentru ele. Nu, nici logo-ul de firmă.

Au mai fost momente în care a fost nevoie să admitem că nu putem să ne ocupăm de o campanie pentru că e prea mare pentru noi. Necesită prea multe resurse pe care noi nu avem de unde să le alocăm. Sau, altă dată, a fost nevoie să recunoaștem că nu avem nici cunoștințele necesare pentru a face ceva ce clientul își dorește. Nu, asta nu e umilință, ci cunoașterea propriilor limite. Iar în cazurile astea, clientul a făcut tot posibilul ca noi să rămânem în preajmă, pentru că, de cele mai multe ori, recunoașterea faptului că nu le știi pe toate ar putea să te facă să câștigi, pe termen lung, mai mult decât ai de pierdut pe termen scurt.

E un trend în industria creativă (nu numai în PR) să îți iei mai mult decât poți duce. Înțeleg perfect mecanismul, e acel miraj al facturii pe care clientul o plătește lună de lună (sau pe project management, după caz), iar facturile emise și plătite îți dau să mănânci. Însă, uneori, ca să eviți un eventual colaps, e bine să știi când să renunți sau când să admiți că poți face doar o parte din ce-și dorește acel client. Să admiți că n-ai destui oameni, că nu știi destule sau cash flow-ul nu-ți permite să te implici așa cum e nevoie.

A admite asta, însă, în România e aproape tabu. Noi suntem ăia care le știm pe toate, dacă nu știi te faci de râs, iar dacă nu ești și arogant, pe deasupra, ai trăit degeaba și n-ai învățat nimic. Când, de fapt, e atât de simplu să spui „nu știu” sau „nu pot” și îți salvezi reputația, pe de o parte, iar pe de altă parte îți salvezi și clientul de la a arunca niște bani pe o fereastră care doar consumă resurse, fără să aibă rezultate.

Salut, sunt Oltea, și fac parte din agenția aia care te trimite la alții dacă simte că nu ți-ar face bine să fii cu noi.

Photo via Visual Hunt

Tweet