Boala spectatorului roman – aplaudatul in picioare

Cred ca am vazut anul asta niste zeci de spectacole: teatru, concerte, spectacole experimentale etc. Fiecare dintre ele a avut ceva special, pe fiecare mi-l voi aduce aminte in vreun fel. Unele mi-au placut, altele nu, pe altele le-as revedea de cate ori am ocazia. Insa, absolut de fiecare data (exceptie facand vreo 3 spectacole, tot anul), publicul cu care am impartit experienta vizionarii a fost mai mult decat receptiv si a aplaudat minute in sir, dupa fiecare spectacol.

Nu sunt aici sa spun cuiva ce sa-i placa si ce sa nu-i placa. Fiecare isi stabileste propriul sistem de valori. Insa nu cred ca noi, ca public, facem bine sa ne tot ridicam in picioare si sa-i aplaudam pe acei artisti, daca ei nu merita aplauzele alea furtunoase.

Exemplific cu niste piese pe care le-am vazut la Festivalul International de Teatru de la Sibiu, anul acesta: Felii, de Lia Bugnar si Opinia Publica, de Aurel Baranga. Ambele sunt spectacolele Teatrului Radu Stanca, ambele se joaca atat pe scena teatrului din Sibiu, cat si pe scenele altor teatre din tara. Si ma gandesc: oare cum poate cineva sa aleaga intre aceste doua spectacole (din care primul este net superior celuilalt, si ca poveste si ca regie si – mai ales – ca interpretare), daca aude ca la ambele piese publicul s-a ridicat in picioare si a aplaudat minute in sir prestatiile actorilor? Poate? Pai nu poate.

Dam valoare lucrurilor care, poate, nu merita atata valoare sau, mai bine zis, aducem la acelasi nivel si ceea ce e “asa si asa” si ceea ce e foarte bun, dintr-o ciudata datorie si obligatie pe care o simtim fata de cei de pe scena. Da, toata lumea munceste, insa nu poti pune egal intre doua reprezentatii care, in mod evident, au nivel de calitate diferit.

Nu va mai fie jena sa stai jos sa aplaudati daca nu simtiti nevoia sa va ridicati in picioare. Sa terminam cu spiritul asta de turma care ne face sa ne ridicam in picioare doar pentru ca vecinul de rand e extaziat.

Un mare bravo publicului din Alba Iulia, care (la festivalul de folk) a aplaudat cuminte recitalul lui Sasarman si a cantat, in picioare, la recitalul lui Vintila, Baniciu, Teo Boar si Cnejevici. Un public care inca nu s-a lasat influentat de moda ridicatului in picioare la fiecare chestie pe care o vede in orasul lui, indiferent de cat de rar se intampla spectacolele de felul asta.

PS: asta e un articol gandit aseara, la finalul piesei “Boala familiei M” la care am apreciat in mod deosebit regia, scenografia si povestea din piesa, nu si balbele si improvizatiile nereusite ale unora dintre actori. Da, publicul a fost in picioare, aplaudand la nesfarsit.


15 Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *