Boala spectatorului roman – aplaudatul in picioare
Cred ca am vazut anul asta niste zeci de spectacole: teatru, concerte, spectacole experimentale etc. Fiecare dintre ele a avut ceva special, pe fiecare mi-l voi aduce aminte in vreun fel. Unele mi-au placut, altele nu, pe altele le-as revedea de cate ori am ocazia. Insa, absolut de fiecare data (exceptie facand vreo 3 spectacole, tot anul), publicul cu care am impartit experienta vizionarii a fost mai mult decat receptiv si a aplaudat minute in sir, dupa fiecare spectacol.
Nu sunt aici sa spun cuiva ce sa-i placa si ce sa nu-i placa. Fiecare isi stabileste propriul sistem de valori. Insa nu cred ca noi, ca public, facem bine sa ne tot ridicam in picioare si sa-i aplaudam pe acei artisti, daca ei nu merita aplauzele alea furtunoase.
Exemplific cu niste piese pe care le-am vazut la Festivalul International de Teatru de la Sibiu, anul acesta: Felii, de Lia Bugnar si Opinia Publica, de Aurel Baranga. Ambele sunt spectacolele Teatrului Radu Stanca, ambele se joaca atat pe scena teatrului din Sibiu, cat si pe scenele altor teatre din tara. Si ma gandesc: oare cum poate cineva sa aleaga intre aceste doua spectacole (din care primul este net superior celuilalt, si ca poveste si ca regie si – mai ales – ca interpretare), daca aude ca la ambele piese publicul s-a ridicat in picioare si a aplaudat minute in sir prestatiile actorilor? Poate? Pai nu poate.
Dam valoare lucrurilor care, poate, nu merita atata valoare sau, mai bine zis, aducem la acelasi nivel si ceea ce e “asa si asa” si ceea ce e foarte bun, dintr-o ciudata datorie si obligatie pe care o simtim fata de cei de pe scena. Da, toata lumea munceste, insa nu poti pune egal intre doua reprezentatii care, in mod evident, au nivel de calitate diferit.
Nu va mai fie jena sa stai jos sa aplaudati daca nu simtiti nevoia sa va ridicati in picioare. Sa terminam cu spiritul asta de turma care ne face sa ne ridicam in picioare doar pentru ca vecinul de rand e extaziat.
Un mare bravo publicului din Alba Iulia, care (la festivalul de folk) a aplaudat cuminte recitalul lui Sasarman si a cantat, in picioare, la recitalul lui Vintila, Baniciu, Teo Boar si Cnejevici. Un public care inca nu s-a lasat influentat de moda ridicatului in picioare la fiecare chestie pe care o vede in orasul lui, indiferent de cat de rar se intampla spectacolele de felul asta.
PS: asta e un articol gandit aseara, la finalul piesei “Boala familiei M” la care am apreciat in mod deosebit regia, scenografia si povestea din piesa, nu si balbele si improvizatiile nereusite ale unora dintre actori. Da, publicul a fost in picioare, aplaudand la nesfarsit.
Tweet
Articolul asta este pe sufletul meu. Iata un motiv pentru care am evitat salile de teatru o buna perioada de vreme.
Vezi ca ai intrat pe teren minat. Pana si la nivelul obsesiei universale de tip “like/dislike” avem de-a face cu pareri, nu cu verdicte, chiar daca cei mai multi dintre “votanti” au senzatia ca-i pe dos. Poate nu ai observat, dar diferenta dintre profesionisti si restul lumii este tocmai aceea ca primii se feresc de sentinte, cu atat mai putin de cele categorice, exprimand mai degraba opinii, in general sustinute de argumente. Cred ca mai important decat apostrofarea publicului care, din varii motive, simte nevoia sa se manifeste exagerat-admirativ, este ca promovarea si critica sa nu se confunde ca domenii, ca iese un talmes-balmes de nedescris.
Cred ca problema asta provine din scoli si am sa-ti spun de ce. Inca din generala, diriginta mea ne ducea la teatru, film si ce mai era pe atunci. La finalul unei piese de teatru ne zicea sa ne ridicam in picioare si sa aplaudam pt ca asa e frumos si asa se face. Vai de curu` nostru era daca cineva facea altceva.
Cel mai probabil, mania aplaudatului in exces vine de aici. Nu pentru ca iti place, ci pentru ca ai fost invatat de mic ca asa se face si asa e frumos.
Nu e nimic atat de complicat. Spectatorul roman se ridica in picioare pentru ca ala de langa face asta. E dora sentimentul de “hai sa ma ridic si io, sa nu para ca-s prost si n-am inteles piesa”. E atat de simplu.
Pe mine nu m-a invatat nimeni asa ceva. Din fericire. As da afara din scoala asemenea profesori, care ii invata pe copii ce e frumos, insa nu si sa gandeasca pentru ei.
Nu asta e boala cea grava, aplaudatul in picioare, ci mania votului. Omul nou democrat ar vota – pro sau contra – si Legea lui Arhimede, daca i-ar veni cuiva ideea sa-i propuna asta.
Dar nu vorbim de voturi, ci de o atitudine a spectatorului obisnuit. Hai sa n-o complicam mai mult decat e cazul.
Pai nu-i nimic complicat aici. Eu nu gasesc nimic grav in a aplauda in corpore o reprezentatie. In plus, n-ai de unde sti daca oamenii o fac asa neaparat din spirit de turma sau pentru ca le-a placut ce-au urmarit. Lasa publicul sa se manifeste asa cum considera si nu da-n boala lui Gorzo. 😉
Ti-ai dat singura un raspuns, fara sa vrei. De ce au aplaudat oamenii corect la muzica dar indistinct la teatru? Pai .. drumroll .. pentru ca sunt mai obisnuiti cu muzica si o stiu judeca mai bine.
Mdeci, da-mi un artist nou si cere-mi sa-ti dau o parere despre albumul lui. Dupa 2-3 ascultari as sti sa-ti dau o recenzie cat de cat acceptabila, as sti sa enumar CLAR ce-mi place si displace la el. N-ar fi poate o critica valoroasa -n-am pretentia asta- dar ar fi o critica onesta. In schimb teatru n-as sti sa-ti recenzez, in special nu dupa prima reprezentatie.
Spectatorul e fie onest, fie las, dar rezultatul e acelasi. Daca-i onest atunci prefera sa supra-reprezinte valoarea regizarilor chiar mai slabe, spunandu-si ca poate n-a inteles el tot si n-a prins toate subtilitatile. Daca-i las atunci pur si simplu suprareprezinta valoarea piesei din teama de a nu fi singurul Gica-contra care nu-i entuziasmat.
Pe langa asta tine cont si ca teatrul e vazut ca o arta, desi e si el nevoit sa recurga la a juca piese mai pop si pe gustul ratanilor; omului i-e greu sa judece condescent o piesa daca nu sade pe un aparat critic dezvoltat. In schimb muzica a ajuns in asa hal de mercantilism incat putem judeca clar si apasat cand o piesa sau un artist depun efort sincer si le iese un produs mai bun decat media.
P.S. Zici de Boala familiei X .. sa vezi ce furtuna de aplauze o fo’ anul trecut dupa Cum a supravietuit Barbie crizei mondiale, o piesa incredibil de banala la care era sa adorm de vreo 2 ori. Mnoa.
Nu m-am gandit niciodata ca muzica e mai accesibila. si totusi, publicul de teatru ar trebui sa fie putin mai…critic. Mno, nush, cert e ca a devenit o problema chestia asta cu aplaudatul in picioare, de vreo 2 ani incoace.
@albert budica
Motivul invocat de tine e jalnic si complet ilogic. Spune ca nu-ti place teatrul sau ca esti un lenes autosuficient si ca de aia nu te duci la teatrul. Ce ai spus tu chiar nu e un motiv. Pleaca din sala in momentul in care se aprinde lumina si gata: ai rezolvat problema! Asa stai si o arzi intelectual explicand de ce NU te duci la teatru si ne lasi noua salile pline cu cretini care rad aiurea, vobesc la telefon si aplauda tamp.
Aplaudatul in picioare e (la fel de) grav de cel putin 10 ani. Stagiunea asta am vazut ” O scrisoare pierduta” si “Tarul Ivan […]” care n-au meritat nici aplauze din scaun mai mult de vreo 10 secunde.
@daimon Chiar! Ce prost a fost spectacolul ala. Memorabil de prost!
Multi au vazut asta in filme sau pe la tv, cand au mai nimerit din greseala vreun concert mai clasic, si au vazut ca si acolo poporul sta in picioare cand aplauda!
+1
Tocmai pentru ca este o atitudine a spectatorului obisnuit genul asta de reactie nu e tipica romanului. Este specifica omului din toata lumea, nu suntem noi mai prosti sau mai destepti. Adica scrie si pe wikipedia de diluarea sensului. Standing Ovation vine tocmai din antichitatile Romei ca un gest de respect si nu reprezinta o masura a calitatii spectacolului decat in cazuri speciale unde audienta e in masura sa dea un indiciu prin reactia sa. Gen Festival uber apreciat cu juriu si critici in sala. Altfel intr-o zi obisnuita o sala in picioare e semn ca lumea a gustat piesa si e cu bun simt. ai dreptate cand spui ca o piesa slaba n-ar trebui tratata la fel. Dar si in cazul ei se gaseste un 15% care s-o aprecieze, sa se ridice si sa-i faca pe ceilalti sa se simta. Daca ti-a displacut poti sa te manifesti vehement impotriva. De ce n-o faci? Pentru ca te simti.. sau ai bun simt sa taci. Ce doresti tu e un public absolut informat si cult. Nu-l avem nici noi nu-l au nici altii.