De la zilele orasului, la festival urban

Festivalul “Toamna Oradeana” din Oradea (desigur) e o dovada ca in Romania se pot intampla lucruri extraordinare. E nevoie de putina viziune si multa munca, multe ore de stress si nervi, multa experienta si multa dorinta de a reusi. Pana in momentul asta n-am reusit sa imi dau seama ce il motiveaza pe Flavius atat de tare incat sa creasca acest eveniment, de la an la an, ca despre bani nu poate fi vorba: e bugetar, asa cum sunt toti ceilalti din sistemul public si nu primeste bani mai multi daca munceste mai mult si mai aduce si profit Casei de Cultura din Oradea, a carei director este.

Nu stiu de ce imi vine atat de greu sa scriu despre “Toamna Oradeana”. Am foarte multe lucruri de spus despre festival, mai ales ca, de anul trecut incepand, pun umarul (impreuna cu bloggerii oradeni) la comunicarea online a festivalului, lucru pentru care sunt foarte mandra si bucuroasa. Anul acesta s-a marit echipa de comunicare si acum suntem 4: Liliana, Bubu plus Axi si cu mine, iar asta nu poate fi decat de bine.

Am invatat sa iubesc acest festival pentru ca il vad crescand sub ochii mei. Acum cativa ani era doar o manifestare in aer liber, menita sa-i scoata pe oradeni din casa sa se bucure un week-end si sa sarbatoreasca ziua orasului. Stiu cata munca e in spatele lui, va reamintesc ca organizarea lui sta in doi oameni: Flavius, care e directorul festivalului si doamna contabila a Casei de Cultura. Sunt multe lucruri pe care nici eu nu le stiu, insa le intuiesc cand ma uit la cei doi organizatori si le vad cearcanele care tradeaza saptamani intregi de nesomn si agitatie.

“Toamna Oradeana” a devenit un festival urban care vrea sa transmita cate ceva din spiritul orasului, care arata cat e de frumos un festival care imbratiseaza si promoveaza multiculturalitatea. Chiar daca e un festival in care se pune accentul pe spectacolele din sali si in aer liber, a angrenat si artistii plastici in tot conceptul de comunicare, prin concursul de creatie “De la imaginatie la creion”, care ieri si-a desemnat castigatorii.

Tot ieri a fost publicat si programul festivalului, iar eu sunt in culmea fericirii: o sa vad, in sfarsit, Carmina Burana a lui Gigi Caciuleanu si o sa-i ascult live pe Ternipe, ii voi revedea pe cei de la trupa de improvizatie Obligo sau spectacolul lui Victor Rebengiuc si Grigore Lese, “Lumina lina” (am vazut acest spectacol la FITS 2012 si am plecat de acolo cu ochii in lacrimi, de fericire ca acesti mari artisti ai nostri s-au aflat in fata mea si mi-au daruit o bucata din sufletul lor).

Asa ca in perioada 1-14 octombrie voi fi din nou la Oradea, cu catel si purcel, la fel ca si anul trecut. Va fi multa munca, dar si multa bucurie. Iar eu abia astept!

PS: pe Ternipe ii ascult din 2004, atunci i-am descoperit. Imi place pofta de viata pe care o transmit cu cantecele lor si abia astept sa-i vad live.

Tweet