Franturi

Cel mai frumos moment al zilei e dimineata, exact atunci cand iau prima gura de cafea si incerc sa ma pregatesc pentru o noua zi. Niciodata nu reusesc sa fac asta pentru ca gandul imi zboara la momente frumoase ale zilei precedente sau, in cazul diminetilor de saptamana asta, la ce s-a intamplat week-end-ul trecut in timpul festivalului PLAI si inainte, in timpul pregatirilor.

_________________________

“Buna ziua, eu sunt impresar artistic si as vrea sa intru 10 minute sa o vad pe ZAZ.” “Buna ziua, nu se mai poate, suntem sold out, nu mai avem bilete.” “Doamna, sunt impresar artistic, vreau sa vad cum canta!” “De ce, vreti sa o book-uiti?” (a plecat si nu s-a mai intors)

_________________________

Texte de pe tabla de lucru din birou: “In Muzeu nu se alearga.” “Zambim tot timpul.” “Facem asta pentru ca vrem, deci am putea sa ne distram.”

_________________________

“Ce frumoasa si calda e ZAZ!” imi zic, inainte de interviul pe care trebuie sa-l fac cu ea. Dupa interviu, mi-a scris pe caietul cu intrebari cam asa: “Pupici si multumesc pentru acest moment dragut de discutie.” Si mi-a desenat niste inimioare. Apoi m-a imbratisat.

_________________________

“V-am adus prajitura! O mama a trimis o tava plina cu choix-a-la-creme.” O tava plina cu prajitura, pentru atatia voluntari, a fost foarte putin. Asa ca ne-am grupat cate trei la o prajitura, dar a fost energia de care am avut nevoie pentru o zi innorata, ploioasa, dar care s-a terminat aproape de epic, cu concertul lui Patrice.

_________________________

Interviu cu BaBa ZuLa. Oameni aprigi, care stiu pentru ce lupta. Imi spun ca locul ales pentru festival e unul minunat, perfect pentru ceea ce vrem sa transmitem. Le spun ca am patru intrebari, dar totul se transforma in timp ce povestim. Nu pot sa nu-i intreb tot felul de lucruri, imi sunt dragi si ei si muzica lor. Momentul preferat? Acela cand, dupa ce camera de filmat de strangea, s-au adunat in jurul meu si mi-au spus: “Daca vii la Istanbul, neaparat sa ne dai un semn. Neaparat.” Invitatie care mi-a fost facuta si cateva ore mai tarziu cand, luandu-mi “la revedere”, Murat Ertel s-a ridicat de pe scaun si mi-a dat cea mai puternica imbratisare: “N-ai uitat, da? Vii la Istanbul si ne suni.”

________________________

“E frig, ploua, e urat. Nu trebuie sa stati daca va e incomod.”, le zic bloggerilor veniti de departe. Unul dintre raspunsuri (pe langa “taci, fata, cum sa stam acasa?”) a fost: “Tu ai impresia ca as rata concertul de azi de frica unei raceli?” Am zambit si m-am bucurat. E placut sa afli ca e atat de bine acolo unde ai muncit si ti-ai pus sufletul incat nimeni nu vrea sa se desparta de acel loc, indiferent de frigul ce-i patrunde in oase. Cateva minute de dans si totul era perfect.

_________________________

A fost placut sa fie la Timisoara, din nou, un week-end cu musafiri de peste tot. Singurul regret a fost ca n-am apucat sa stau mai mult cu ei. Dar exista o “data viitoare”, sunt convinsa.

In timp ce scriam asta, am baut si cafeaua. O sa fac una proaspata si ma voi indrepta usor spre munca de azi, cu amintiri frumoase intr-un colt de minte. Si cu gandul ca mi-am inceput dimineata razand cu pofta.

Tweet