O îmbrățișare pentru 20 de ani

Ce poți spune unui om cu care nu te-ai mai văzut de 20 de ani? Cu ce începi când vrei să povestești (și să asculți) 20 de ani de viață?

O reîntâlnire de felul ăsta poate să-ți pună pe față cel mai larg zâmbet de care-ai fost în stare în ultimii mulți ani. Mai ales când totul începe cu o îmbrățișare lungă, în care poți respira toate momentele care au trecut fără tine în viața celuilalt (și invers). Momentul ăla, al îmbrățișării, e cel în care dorul te izbește. Paradoxal, până la reîntâlnire habar n-ai avut cât ți-a fost de dor.

Unde începi povestea unei vieți în care n-ai știut unul de altul? Măcar un lucru știi sigur din îmbrățișarea aia, prima: că n-a fost vina nimănui, așa s-a întâmplat. Că nu-i moment de regrete, doar de dulce și delicioasă bucurie a regăsirii. Ați trecut, și unul, și celălalt, prin cele mai grele, dar și cele mai frumoase povești. Nu le-ați împărtășit până acum, dar afli că nu e niciodată prea târziu să faci pe cineva parte din viața ta.

Și povestești. De toate. Ca atunci când erați copii și viețile voastre semănau prea tare cu cele ale unor oameni mari. Apoi realizezi ceva care te va liniști pentru multe zile de acum înainte: sunteți bine, viețile voastre sunt așezate pe un drum simplu și liniștit. Cu tot felul de probleme normale, dar așa cum le-ați visat în orele lungi în care stăteați de vorbă în adolescență. Copiii de atunci au devenit niște oameni buni, preocupați de traseul lor, dar și de cei din jur. Oameni care dăruiesc toată dragostea pe care n-au primit-o pentru că știu cât de greu e să trăiești fără să ai parte de ea prea mult.

Sărbătorile astea mi-au adus o reîntâlnire care s-a întâmplat în cel mai potrivit moment. Atunci când aveam cea mai mare nevoie. Iar îmbrățișarea aia care a ținut locul celor 20 de ani e una care mi-a spus că de acum vom face tot posibilul să nu ne mai pierdem.

Photo credit: Ashley & Matthew Hemingway via Visualhunt / CC BY-NC-SA

Tweet