Înainte de orice alt plan pe termen lung
Nu mi s-a domolit furia legată de „aleșii poporului”. Oamenii sunt complet debusolați, habar n-au ce li se întâmplă și de ce au ajuns în situația asta, la atât de puțină vreme după ce-au câștigat alegerile. Pentru mine, toți sunt o dezamăgire. PSD, USR, PNL și restul. Singura opoziție din România, la acest moment, e „formată” din Președinte și atât, ceea ce e profund greșit.
Însă înainte de a face planuri pe ceea ce vrem pe mai departe, poate ar fi bine să ne întoarcem puțin ochii înspre noi înșine și să ne gândim ce facem în viața de zi cu zi, ca profesioniști în meseriile noastre, să vedem dacă respectul față de ceilalți e acolo unde ar trebui să fie. Nu e de ajuns să-l cerem în gura mare în piață, trebuie să-l și oferim celor din jurul nostru.
Atâta timp cât nu înțelegem asta, misiunea noastră, oricare ar fi aia (fie că ajungem să intrăm în poilitică, să facem parte din ONG-uri sau să lucrăm la ceva ce ajută, la propriu, ca în următorii patru ani să nu mai ieșim noapte de noapte în stradă), e necesar să învățăm fiecare dintre noi ce înseamnă respect.
Să nu mai întârziem la întâlniri. Timpul nostru e important, dar la fel de important este și al celorlalți. Oricine ar fi cel cu care te întâlnești, ai o fărâmă de bun simț și fă în așa fel încât să ajungi la timp sau măcar să dai un semn că vei întârzia. E trist că după atâtea articole despre business, antreprenoriat, muncă în corporație și alte cele, încă nu suntem în stare să arătăm respect pentru cei cu care avem o relație profesională.
Să nu mai spunem că facem, dacă nu facem. Serios, nu-ți taie nimeni capul dacă spui că nu poți/nu vrei/nu ai chef. Ba din contră, sinceritatea ar trebui să fie prioritate pentru orice om care zice că lucrează în management. Fiecare manager știe ce înseamnă să-ți promită cineva ceva, iar apoi acel cineva să dispară într-o gaură neagră. Aici e o discuție și despre professional courtesy, pe care sper să am vreme s-o dezvolt, la un moment dat.
Să încercăm să ne păstrăm furnizorii la curent cu sincopele de plată. Toți știm că există blocaje de cash-flow, din varii motive, nu toate având legătură cu clienții care nu plătesc. A avea o discuție cinstită cu toți cei cărora trebuie să le plătești niște facturi, nu cred că e atât de dificil. Pe de altă parte, a ignora complet facturile, a ignora și celelalte rugăminți despre detaliile de plată, face parte din aceeași categorie de lipsă de respect. Serios, nu e nimic plăcut în a te ruga de clienți pentru plata facturilor unui contract deja agreat; ba chiar aș putea spune că e umilitor, în mod special când treci de trei e-mail-uri cu rugăminți (fără a primi vreun răspuns înapoi).
O să fie mulți, probabil, cei care își vor da ochii peste cap citind aceste rânduri și suspinând „vai, ce truisme”. Da, așa e, nici eu n-am crezut că după atâția ani de formare profesională și conferințe despre tot ce înseamnă comunicare, o să vorbim din nou de aceeași problemă a respectului. Toate cele descrise mai sus mi s-au întâmplat în ultima săptămână, după fiecare întâmplare întrebându-mă dacă nu cumva am ajuns să fiu eu aia defectă că am pretenția de a cere puțin bun simț de la cei cu care mă întâlnesc.
Le cerem politicienilor respect. Minim, nu ceva ieșit din comun. Le cerem celor din jurul nostru decență. La fel, redus la minim. Îi cerem guvernului transparență. Cât se poate, dar să nu insiste în mojicii. Zicem că nu cerem marea cu sarea. Însă atâta timp cât noi nu suntem în stare să oferim aceeași doză de respect pe care o cerem, nu avem cum să progresăm. Deloc, niciodată.
Tweet
