Insemnari despre JazzTM 2014 – ziua a doua

FLVN2161 Azi, despre ieri, un gand care nu m-a parasit pe toata durata concertului cu Al Jarreau.

Cand eram mica, cei doi jazzmen-i pe care ii ascultam erau Louis Armstrong si Al Jarreau. Asta stia tata, asta stiam si eu. Benzile de magnetofon erau primite “pe sub mana” de la prietenii lui de prin Germania (ai lui sau ai sora-sii, nasa mea de botez). Ascultam “muzica interzisa” si imi placea la nebunie. Nu, nu m-am gandit niciodata ca vreau sa ii ascult pe cei doi live, nici nu stiam ce e aia.

Ieri, stand de vorba cu managerul lui Al Jarreau, am aflat ca auzise povesti despre oameni din SUA care inregistrau casete audio si/sau benzi de magnetofon cu artistii mari, pe care le trimiteau prietenilor sau familiei care mai ramasese in estul Europei. Credea ca e fictiune, nu-si imagina cum se poate intampla asta sau, mai ales, ce inseamna cenzura asta de care doar auzise. I-am spus ca eu eram unul dintre cei care au beneficiat de acele inregistrari.

Aseara, Al Jarreau a cantat in fata balconului revolutiei din Timisoara. Unul dintre artistii cei mai ascultati pe vremea comunismului a avut un concert de zile mari fix in piata din care Revolutia a inceput.

Si n-am putut sa nu ma gandesc cum, fara Timisoara in urma cu aproape 25 de ani, n-am fi putut sa fim aseara atat de fericiti la unul dintre cele mai emotionante si sensibile concerte pe care le-am vazut vreodata.

Da, a fost superb. Da, a fost mai mult decat si-a imaginat oricine. Da, a fost legendar.

Foto: Flavius Neamciuc | JazzTM 2014 (mai multe foto – pe pagina de Facebook a festivalului)

JazzTM este un festival organizat de Primaria Municipiului Timisoara si produs de PLAI.

Parteneri media: Jazz CultureMuzica de VestMixtopia si Observator Cultural.


No Comments

Add a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *