Lejeritatea lui ”love you” și imposibilitatea lui „te iubesc”

Nu de puține ori m-am trezit spunând foarte lejer ”love you” și ”miss you”, dar când a fost vorba de a scoate pe gură „te iubesc, mi-e dor de tine”, am avut un sentiment de parcă mai bine mi-aș înnoda limba. Urăsc limitările astea ale mele, acceptarea sentimentelor în limba maternă e întotdeauna mai greu de făcut. Parcă atunci când zic ”love you” (fără ”I”, fără să fac declarația atât de personală), trec mai ușor peste ce spun și nu mă gândesc că am și o responsabilitate a vorbelor.

”Pinky promise” sună mai jucăuș decât „promit”, mai puțin serios. Când zic expresia în engleză, mă aștept să fiu luată în serios și nu prea, dar o promisiune în limba română e cu totul altă poveste.

Nu știu când și unde am început să fac delimitarea asta în mintea mea, cert e că mă frustrează și-mi dă senzația că nu-mi mai asum vorbele uneori, că tot ceea ce vreau să transmit devine desuet și nu mai are valoare. Alteori, folosesc expresii în limba engleză tocmai pentru a nu pune presiune pe vorbe și pe persoana către care le transmit, că în ziua de azi toți suntem speriați ca de bombe de sentimente, priviri, conexiune umană în general.

Trei paragrafe despre expresii românești vs. echivalentul lor în engleză și percepția despre ele îmi arată un lucru important: trebuie să dorm la noapte musai, să înving insomnia până nu mă învinge ea pe mine. Cheers!

Photo credit: elycefeliz on Visualhunt.com / CC BY-NC-ND

Tweet